Cautare




, Contributor

Internet |
|

Cum se vor promova românii în mediul online, în 2016

Agenția de marketing online Today's aniversează 10 ani de la înființare, ocazie cu care a realizat un studiu referitor la comportamentul pe care românii îl vor avea anul viitor în mediul online, dar și la trendurile pentru promovarea online.
publicitate online

În cadrul studiului, Today’s a identificat trenduri concentrate cu precădere pe modul în care oamenii consumă diverse tipuri de conținut.  Astfel, a reieșit că în 2016, Youtube va deveni noul televizor al românilor, iar dispozitivele mobile se vor dezvolta și mai mult.

VEZI CARE AU FOST CELE MAI VIRALIZATE CLIPURI ȘI APOI DISTRIBUITE PE FACEBOOK ÎN IANUARIE – MAI 2015

Potrivit studiului, la momentul actual 6,5 milioane de persoane accesează lunar platforma Youtube, iar atenția acordată unui clip o depășește pe cea acordată televizorului – mai mult de 50% din public nu mai desfășoară o altă activitate în timp ce urmărește un videoclip oe Youtube, spre deosebire de circa 30% în cazul televiziunii.

Anul viitor, dispozitivele mobile se vor dezvolta și mai mult. Google a anunțat recent că peste 50% din căutări se fac pe mobil, însă doar o mică parte din site-urile românești sunt pregătite pentru acest trafic. De asemenea, circa 50% din românii care dețin un smartphone îl folosesc în timp ce sunt la cumpărături online, pentru a căuta prețuri mai bune decât cele întâlnite în magazinul fizic.

ROMÂNIA SE AFLĂ PE LOCUL DOI ÎN LUME CA INTERES EXPRIMAT PENTRU BLACK FRIDAY ÎN MEDIUL ONLINE 

În ceea ce privește campaniile de marketing online, personalizarea acestora va crește, atât din perspectiva comunicării, prin campanii cu mesaje adaptate mai bine audienței și un alt tip de retargetare, cât și din perspectiva landing page-urilor folosite. Astfel, advertiserii din țară încep să fie mai atenți la ratele de conversie și modalitățile de îmbunătățire prin personalizarea landing page-ului în contextul în care costurile per click au crescut semnificativ în ultima perioadă.

Marius Lăzărescu, director și fondator al agenției de marketing online Today’s îi sfătuiește pe cei care vor să activeze în acest domeniu să înceapă cu o campanie Google Search. „Cu cât această campanie este mai nișată – sunt targetate expresii din cel puțin trei cuvinte -, cu atât relevanța este mai mare, iar rata de conversie mai bună. Apoi, este esențial să urmărească publicul care nu convertește pe site.”

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii