Cautare




, Contributor

Licitații |
|

Cum se vinde arta românească în pandemie

În România, în pandemie, s-a vândut artă. O singură casă de licitații a vândut, în nouă luni, obiecte de artă de peste un milion de euro. Mutate în online, licitațiile au deschis apetitul pentru investiția în artă unei noi tipologii de cumpărători. Luciana Stanciu, managerul casei de licitații Vikart, spune că secretul constă în... adaptare.
 aboneaza-te
luciana stanciu, proprietar vikart

De ce o casă de licitaţii?
Arta, ca și femeia, face viața mai frumoasă, e o latură ce ține deopotrivă de intelect, dar și de afect, de sentimente. Consider că o afacere în domeniul artei este în fond o activitate feminină, o îndeletnicire în domeniul frumosului. Dar, pe lângă aceste aspecte, am avut și alte rațiuni pentru care am investit într-o casă de licitații; încă de copil am trăit în acest mediu, tatăl meu care a fost cercetător principal la Institutul de Sociologie al Academiei Române și critic de artă, mi-a călăuzit primii pași către plastică; apoi, pregătirea mea universitară a urmat aceeași direcție, absolvind Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design. Și, în urmă cu puține zile, am trecut și examenul de master la același prestigios for de învățământ superior. Am început mai întâi cu o galerie de artă… Și, cum e firesc, omul își stabilește în viață anume țeluri către care să tindă, să urce. Eu mi-am propus ca la 35 de ani să am propria mea Casă de Licitații și așa s-a născut Vikart!

Sunteți și expert în artă. Când aţi ştiut că acesta vă este drumul?
Dintotdeauna am știut că mă voi ocupa de ceva în domeniul artelor plastice. Mai am încă două surori gemene – deci suntem triplete! – și ele au activități tot în această sferă, așa că pot să cred că e o înclinație de dinainte de educație, un soi de predestinare! Dar că voi fi un investitor pe piața de artă am știut ceva mai târziu, când mi se părea nedrept ca pictura și sculptura noastră contemporană să se tranzacționeze obscur. În fond, în arta modernă europeană, românii au fost – prin Brâncuși, dar și prin reprezentații diverselor curente, ai dadaismului, spre exemplu – cei care au dat tonul, au deținut primatul și supremația și de aceea mi-am dorit să pot pune bazele unei case de licitații în cadrul căreia arta noastră să aibă șansa să se valorifice corect și să reocupe locul meritat în plastica europeană și mondială!

Arta şi artiştii în România au avut de suferit în acest an. Cum i-aţi susţinut şi cum v-aţi susţinut?
V-aș corecta și aș spune că „și” arta și artiștii din România au trecut printr-o încercare teribilă, dar nu doar ei. Efectele acestei pandemii au lovit în toate domeniile, dar, dintre arte, cea plastică a fost mai puțin afectată. Un fler sau dorința de a fi în pas cu noul a făcut că încă de la cea dintâi licitație, din 14 decembrie 2019, am oferit iubitorilor de artă și posibilitatea de a licita online, din confortul propriei case, așa că ne-am mobilizat și, nu fără eforturi, ne-am mutat întreaga activitate, pentru cine știe cât timp, exclusiv online. Am organizat, deîndată ce s-a putut și o expoziție itinerantă cu lucrările maestrului Ilfoveanu, pentru că pe noi nu ne interesează exclusiv sesiunile de licitații, ci am gândit funcționarea acestei case ca pe ceva mult mai complex, cu activitate expozițională, cu editare de carte de artă, de albume, cu susținerea de conferințe, dar deocamdată aceste preocupări se desfășoară mai greu, pentru că noi respectăm strict toate prevederile care împiedică răspândirea infecției cu noul coronavirus, iar unele dintre activități au nevoie de acel feed-back imediat, nu se pretează la mediul virtual.

Mai există clienți pentru artă sau pandemia i-a făcut să fie excesiv de prudenți? Cât aţi vândut de la începutul anului, cât estimaţi până la finele anului?
Este un fapt de natura evidenței: profilul cumpărătorului român de artă s-a schimbat. Există o serie de  temeri, de angoase care îl fac mai grijuliu cu banii săi, dar, paradoxal, încearcă să valorifice sumele de care dispune, nu să îi păstreze la saltea sau în bancă, iar unul dintre domeniile în care investește sunt bunurile de artă. Eu cred sincer că arta plastică și aurul nu se devalorizează nicicând. Așa că, dacă la început profilul cumpărătorului era mai degrabă al unui amator de artă, al unui colecționar, acum este și al unui investitor, al cuiva care își tezaurizează economiile. Nu o să mă refer strict la sume – avem expus pe site-ul Vikart toate datele seci, care țin de contabilitate, suntem extrem de transparenți cu aceste informații, dar aș spune că nu am avut niciodată un obiectiv financiar anume, nu ne-am propus dinainte o cifră de vânzări, deși trebuie să recunosc că, la urma urmei casa de licitații e o afacere ca oricare alta, care presupune o serie de cheltuieli și care, în mod logic, trebuie să aducă un venit. Dar e mai important și să îți apropii cumpărătorii, să ți-i fidelizezi, nu neapărat să vinzi de suma X sau Y! Probabil că epoca pe care o traversăm va fi mai degrabă prielnică celor care nu sunt lacomi în afaceri, ci cu răbdare, cu abilitate, își urmăresc și își cresc afacerea. Dar, ca să vă dau câteva exemple, la prima licitație am vândut artă în valoare de 90.000 de euro. A urmat apoi „Dialog”, licitație în cadrul căreia vânzările au fost de aproape 100.000 de euro. Licitațiile din iunie și iulie au adus și ele aproape 180.000 de euro iar în septembrie avem licitația „Prima ta colecție”.

Pe ce artişti aţi paria pentru viitor: contemporani sau clasici?
Nu e un secret că, nișându-ne activitatea pe artă modernă și contemporană, eu cred în viitorul acesteia. Susțin și recunosc valoarea artei clasice, dar forța de a furniza surprize, de a se valorifica și de a-și câștiga de partea sa un public mai divers aparține plasticii contemporane.

Cum vedeți viitorul, ce urmează?
Pe nimeni nu trebuie să sperie viitorul, pentru că acesta nu e decât o proiecție a prezentului, pe baza unui trecut! Cine își imaginează un viitor fără legătură cu celelalte două constante de timp e lipsit de realism și va fi, cu certitudine, nefericit. Eu nu-mi fac proiecții de viitor lipsite de un orizont care să aibă noimă, așa că nu mă sperie deloc. Cred că atâta vreme cât vor exista creatori de artă, va exista și un public pentru care ea se revelă, un investitor în respectiva operă, iar între artist și iubitorul de artă întotdeauna vom fi noi, licitatorii, experții, criticii de artă, esteticienii care să îi ajutăm să inter-relaționeze pe baze corecte.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii