
Ați investit în Cluj în timpul crizei precedente din anii 2009-2010. Cum vedeți astăzi orașul?
Ion Sturza: Da, noi am riscat și am început investiția în Liberty Technology Park într-o perioadă extrem de dificilă pentru economia orașului. Timpul a arătat că a meritat, deși a fost un risc major.
La momentul când economia a început să-și revină, orașul Cluj a beneficiat de un campus modern pentru companiile din domeniul de cercetare și inovare. Trebuie de menționat că toți rezidenții inițiali au fost companii nou-venite la Cluj, atrase de conceptul de parc tehnologic cu ecosistem deosebit. La scurt timp, Liberty a devenit ceea ce este cunoscut astăzi de foarte multă lume – inima digitală a Transilvaniei. Evident, criza economică nu mai e o supoziție, ci o realitate, inclusiv pentru Cluj.
Este Clujul pregătit de această criză mai bine?
Ion Sturza: Evident! Orașul este foarte bine gestionat. Infrastructura și calitatea vieții au crescut substanțial. A apărut o multitudine de servicii publice digitale care dau o mai mare flexibilitate în luarea deciziilor la nivel de administrație locală. Primăria orașului cred că a înțeles mult mai devreme decât alții cât de importanți sunt investitorii care creează locuri de muncă calificate și bine plătite. Alt aspect remarcabil este industria IT, care a migrat spre produse și servicii mai complexe și, respectiv, o reziliență mai bună.
Ce se întâmplă cu proiectul Liberty Technology Park? În noile condiții, nu au fost abandonate planurile de dezvoltare?
Ion Sturza: După cum știți, noii dezvoltatori sunt Fondul de Investiții White Star și Universitatea Rice din Statele Unite. Un tandem extrem de redutabil. Cel puțin, investițiile directe ale unei universități din SUA reprezintă o premieră pentru România. Clujul, în acest sens, are astăzi o situație privilegiată. În noile facilități pentru companiile din domeniul IT și inovație se vor investi în anii următori peste 60 de milioane de euro. Lucru foarte important în condițiile în care mai multe proiecte imobiliare au fost stopate.
Cred că se va repeta experiența precedentă și atunci când economia își va reveni după criză, orașul Cluj va avea noi facilități ultramoderne pentru companiile din domeniul inovației și dezvoltării. Orașul a știut mereu să fie cu un pas înainte față de alții și să susțină investitorii de calitate și anvergură.