
În realitate, logica nu funcționează chiar așa și vă confirm asta din experiența personală cu clienții, și anume cu cupluri tinere, aflate la prima lor mutare împreună într-o locuință nouă și la primul șantier. Nu de puține ori, am avut clienți care nici măcar nu discutau acasă împreună și primeam feedback doar de la o persoană (de cele mai multe ori de la cliente, așa cum domnii lăsau pe mâna soțiilor/iubitelor să facă ce vor), iar finalul nu era cel mai fericit, fiindcă gusturile nu coincideau.
A fost nevoie să schimb tactica de lucru. Ce am făcut? Le-am pus condiția să conlucreze, să-și facă timp să discute și să afle preferințele partenerului, adică „am devenit un mic agent matrimonial” care îi ajuta pe clienți să se descopere. Să știți că a funcționat! Am reușit să evit mai multe certuri și chiar – unul dintre cazurile mele extreme – un divorț. Până la urmă, o renovare e doar o etapă a vieții sub forma unui test al relației, pe care trebuie să-l luați ca atare.
Să revenim. În continuare, vreau să vă dau câteva sfaturi despre felul în care să ajungeți la o soluție sigură pentru viitorul vostru proiect de amenajare.
Designerul nu trebuie utilizat ca factor de decizie
Desigur, o a treia părere contează, dar nu este corect să apelați la un specialist doar ca să vă rezolve contradicțiile. În primul rând, designerul este un profesionist în domeniul lui, nu un agent matrimonial (exact ce ziceam mai sus, dar mi-am asumat acel caz), de aceea, înainte de a apela la serviciile acestuia, consultați-vă între voi, identificați-vă preferințele și dorințele și încercați să le puneți de acord. Și doar apoi apelați la ajutorul unui designer pentru a face un proiect complet.
Distribuirea corectă a zonelor
Cea mai ușoară modalitate de a ajunge la un acord în proiectarea casei este de a împărți spațiile. Iar această zonificare se referă la personalizarea acelui spațiu în funcție de persoana care îl va folosi. De exemplu, dacă soțul iubește să gătească, atunci bucătăria va fi amenajată după cerințele acestuia. În schimb, dacă soția este cea care își petrece mai mult timp la baie, și aici nu mă refer doar la igiena uzuală, ci mai degrabă la diverse ritualuri cosmetice, atunci această cameră va fi personalizată în funcție de nevoile doamnei. Și lista poate continua. Vă asigur că acest mod simplu ajută la evitarea multor conflicte.
Evită compromisul, caută alternativa
În situații extreme, când negocierile dintre soți se află într-un impas și numitorul comun nu este încă găsit, încercați să evitați compromisul și clarificarea relației, ci din contră, vă recomand să căutați o alternativă – cea de-a treia opțiune care, de multe ori, este și salvarea. Un exemplu simplu: dacă soția adoră stilul clasic, iar soțul votează pentru stilul minimalist, soluția în acest caz este să se opteze pentru un stil contemporan, chiar eclectic; important e ca mixul stilurilor să fie unul armonios.
În domeniul designului de interior există mii de variante de materiale, soluții, tendințe și culori, de aceea nu e imposibil să găsiți ceva care să vă placă amândurora. De aceea, comunicați, împărtășiți-vă părerile și creați-vă un mediu constructiv. Nu uitați, comunicarea este cheia unei relații fericite!