FacebookTwitterLinkedIn

 

 

Ai nevoie de o traducere și cauți o agenție de traduceri sau un traducător profesionist? Sau poate ai o firmă și ai nevoie constant de servicii de traducere, dar ai observat că plătești cam mult pentru acestea? Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să iei cea mai bună decizie și să obții traduceri la cel mai bun raport calitate/preț/timp de livrare.

  1. Pregătește corect fișierele sursă

 

Prima condiție pentru a economisi bani când e vorba de traduceri este să pregătești fișierele în format editabil, pentru a evita să fii taxat pentru editarea textelor. Este important să înțelegi că traducerea se efectuează pe un text editabil, iar dacă tu furnizezi un document scanat sau în format .pdf, .png sau .jpg, agenția va trebui să aplice un tarif suplimentar pentru editarea textelor, iar asta înseamnă timp și bani în plus pentru proiectul tău. Fișierele needitabile trebuie trecute printr-un program de tip OCR pentru extragerea textelor sau acestea din urmă trebuie chiar rescrise de mână la computer. În plus, dacă nu reușești să furnizezi documentele în formatul lor original editabil, va trebui să suporți și costurile cu reformatarea și procesul de tehnoredactare care se pierd în urma extragerii cu OCR. Așadar, este evident că dacă pregătești fișierele originale editabile economisești timp și banii pe care ar trebui să îi scoți din buzunar pentru editare și reformatare.

 

  1. Colaborează cu o agenție de traduceri profesionale care oferă transparență

 

De ce? Deși pare puțin logic să plătești mai puțin dacă apelezi la o firmă specializată, o agenție de traduceri profesionale dispune de resurse specializate și instrumente menite să eficientizeze timpii de execuție și costurile. O agenție va știi cum să scadă din preț costul aferent părților repetitive din documente, folosind în același timp memorii de traducere în care vor fi stocate toate traducerile tale. Ghici ce? De fiecare dată când vei avea într-un document o parte sau mai multe părți identice, vei plăti zero lei pentru ele și vei beneficia de aceeași calitate.

Instrumentele de traducere asistată de computer permit crearea de memorii de traducere care reprezintă o bază de date inteligentă în care sunt păstrate toate traducerile tale anterioare. Astfel vei beneficia din nou de costuri reduse, uniformitate lingvistică și timpi reduși de execuție. Pe termen lung, o agenție care lucrează etic și transparent te va ajuta să plătești din ce în ce mai puțin.

  1. Informează-te despre ce înseamnă un proces complet de traducere

 

O traducere profesională de calitate implică o serie de pași și de competențe specifice foarte diferite, iar dacă vei apela la un simplu traducător freelancer, nu vei obține ceva bun și ieftin, poate doar ceva ieftin și, de cele mai multe ori, neutilizabil.

Marea majoritate a oamenilor cred că traducerea este doar atât, o traducere. Iată însă cât de complex este procesul necesar asigurării unei traduceri de calitate:

* pregătirea documentelor sursă

* analizarea documentelor sursă cu instrumente specializate

* încărcarea textelor sursă pe platforme de traducere asistată

* alocarea proiectului de traducere celui mai potrivit traducător, ținîndu-se cont de natura textelor și de domeniul de specializare al traducătorului .

* traducerea propriu-zisă, cu verificarea în timp real a uniformității lingvistice și a glosarelor de traducere, interogarea bazei de date de memorii

* verificarea cu al doilea traducător sau revizor, după caz

* verificarea tehnică și lingvistică finală printr-un proces strict de control al calității

* reformatarea și tehnoredactarea pentru tipar, unde este cazul

* feedback din partea clientului cu eventuale modificări, conform preferințelor acestuia

 

După cum poți vedea, dacă înțelegi cu adevărat ce implică un proces de traducere efectuată de profesioniști, vei știi ce să discuți cu agenția de traduceri cu care dorești să colaborezi, vei știi ce să ceri și ce plătești. O agenție de traduceri profesionale va ști cu siguranță ce să îți recomande pentru a beneficia de cea mai bună calitate pentru ce ai tu nevoie, oferindu-ți cel mai bun raport calitate/preț/timp de livrare.