Cautare




, Contributor

Travel |
|

Cum să ai o vară JET-SET sau ce ne pot învăța globetrotterii vremurilor trecute despre distracție și stil

Holiday-May-1948.jpg
Ne-am îndrăgostit de moda vintage, scotocim după antichități și ne întoarcem către trecut ca refugiu şi inspiraţie. Pentru că vara este anotimpul în care evadăm cel mai lesne din vâltoarea propriilor vieți, îţi oferim un îndrumar de stil, istorie și atitudine care să te provoace să recreezi după pofta inimii escapadele boeme ale generaţiei Jet-Set.

Dacă secretul existenței ar putea fi rezumat într-un cuvânt, acela ar fi „călătorie“. Lumea însăși, împreună cu unele dintre cele mai prețioase posesiuni ale ei – de la mirodenii până la aur și pietre prețioase – au fost descoperite, în esență, de către niște călători suficient de curajoși să se aventureze în locuri complet necunoscute.

Apoi, odată cu evoluția societății, călătoriile au devenit luxul celor suficient de bogați pentru a-și permite să-și mute preț de câteva luni întreaga existență pe un vapor având ca destinație tărâmuri îndepărtate ale făgăduinței. Când a apărut automobilul, a luat naștere în rândul aristocrației și conceptul de „escapadă de weekend“ și, odată cu el, multe dintre brandurile de lux la care o lume întreagă continuă să aspire până în zilele noastre.

Un ușier de la hotelul Savoy din Londra observă cum bogații începutului de secol XX încep să aibă nevoie de valize mai ușoare și, mai ales, mai estetice, pentru a le exprima cum se cuvine statutul social la descinderea în hotelurile de lux. Se întoarce la Florența și își deschide un atelier de marochinărie specializat pe articole de voiaj, pe care îl numește „Gucci Traveling Goods Florence“. Un alt artizan de marochinărie, din Rue Neuve des Capucines din Paris, își dă seama, în 1858, că valizele de formă pătrățoasă sau dreptughiulară pot fi depozitate mai ușor una deasupra celeilalte și creează primele articole de voiaj cu linii drepte (până atunci cuferele de călătorie aveau partea superioară rotunjită, pentru ca apa să se scurgă mai ușor, însă era mult mai dificilă depozitarea lor).

Le îmbracă într-un material impermeabil, făcându-le mai ușoare, apoi începe să experimenteze cu nuanțe și modele, născând una dintre primele mărci înregistrate: imprimeul Damier, rămas până în prezent unul dintre cele mai iubite printuri ale brandului Louis Vuitton. Aproape că nu putem vorbi despre moda de lux din prezent fără să vorbim, implicit, despre călătorii şi despre generaţia de jet-setteri ale căror nevoi au provocat constant imaginaţia marilor designeri de modă.

Oficial, termenul de „jet-set“ a fost consacrat la începutul anilor ‘50 de către reporterul Igor Cassini, de la New York Journal-American, fiind folosit pentru a descrie acel grup social format din oameni foarte bogați, care pot lua oricând primul zbor către o destinație aflată la mii de kilometri depărtare, fie şi numai pentru a participa la un eveniment cu ştaif sau la o petrecere exclusivistă. Noua sintagmă a înlocuit astfel mai vechiul termen de „café society“, care făcea aluzie doar la viața socială bogată în petreceri și reuniuni a oamenilor bogați. Prin „jet-set“, se consacra definitiv accesul celor înstăriți la cel mai mare lux al vremurilor: posibilitatea de a sări într-un avion către orice colț al lumii, după voia inimii şi a portofelului.

Una dintre cele mai vechi scrieri de călătorie din istorie rămâne cea a poetului Petrarca, redactată în timpul ascensiunii sale pe Muntele Ventoux, în 1336. Italianul consemna că a ținut să urce pentru a vedea panorama spectaculoasă din vârf, folosind atunci un termen extrem de plastic pentru a descrie atitudinea tovarășilor săi de călătorie, care preferaseră să rămână la baza muntelui: „Frigida incuriositas“ (o lipsă rece de curiozitate). În zilele noastre, când aproape orice aventură visată în copilărie poate avea și o componentă turistică tangibilă, cel mai mare păcat este să ne complacem într-o suficiență lipsită de întrebări și, implicit,  de descoperiri. Ce ne mai opreşte, așadar, să trăim o vară sau un weekend exact ca-n perioada romantică şi jazzy a anilor ’20 sau ca în epoca boho şi strălucitoare a călătoriilor de după cel de-al Doilea Război Mondial? Trebuie doar să avem mintea deschisă, să ştim unde să căutăm şi… să păstrăm enorm de multă curiozitate. ForbesLife îţi propune trei paşi cu care să-ţi începi în forță vara de jet-setter.

Construiește-ţi personajul dorit

Jet-set-ul nu a fost niciodată mai prezent în mințile noastre ca în această vară, dominată de departe de influența romantic-decadentă a blockbuster-ului „The Great Gatsby“. Ținutele din film sunt semnate de către designerul Catherine Martin (laureată cu Oscar pentru costumele din alte două pelicule ale lui Baz Luhrmann, „Romeo şi Julieta“ şi „Moulin Rouge“) şi de către însăşi Miuccia Prada, geniul creativ de la Prada şi Miu Miu. Totuşi, spiritul boem şi jazzy al perioadei de dinainte de Marea Depresiune poate fi recreat (sau măcar invocat) şi cu mijloace mai simple şi la îndemână.

Cele mai preţioase mijloace stilistice pentru o călătorie cu aer şic şi luxos? Pentru doamne o eşarfă multicoloră, asemeni celor cu care Daisy Buchanan apare în scenele în care se află la plimbare sau pe iaht alături de Gatsby, iar pentru domni un set de pulovere lejere, din caşmir şi mătase, în nuanţe pastelate precum beige, ecru sau roz pal. O pălărie de paie şic poate completa de minune o ţinută masculină mai curajoasă.

Tot din sfera eşarfelor, acestea pot fi transformate, pentru un plus de şic, în top-uri lejere şi originale de vară, urmând sfaturile simple şi explicite ale experților de la Hermès, prezentate sub forma celebrelor Hermès Knotting Cards (un pachet de cărţi de joc, în care fiecare „carte“ reprezintă un anumit mod de a înnoda şi răsuci o eşarfă Hermès).

Varianta fizică a mult-râvnitului pachet este rezervată jet-setterilor zilelor noastre (realizate în ediţie limitată, pachetele sunt oferite rar clienţilor, fiind chiar considerate obiecte de colecţie), așa că va fi o ocazie tocmai bună de a-ți pune la încercare puterea de convingere şi şarmul personal asupra asistenţilor de vânzări Hermès, a căror atitudine aduce mai puţin cu cea a unui vânzător clasic şi mai mult cu a unui străjer de cetate medievală. Chiar şi în cazul unei înfrângeri însă, există oricând şi planul B: varianta electronică a celebrelor Knotting Cards este disponibilă în mod gratuit pe site-ul celebrului brand ecvestru francez.

Pentru că bagajele sunt o parte indispensabilă a călătoriei (şi mai ales a unei călătorii cu stil), te poţi inspira din câteva dintre piesele de voiaj care au adus consacrarea casei Louis Vuitton. În anii ’30, aristocraţia călătorea cu aşa-numitele cufere-garderobă (pe care nu trebuia să te oboseşti măcar să le despachetezi, doar să le aşezi triumfal în somptuoasele camere de hotel de la Ritz), cu seturile de ceai din porţelan din cel mai fin, cu valizele supranumite „Perfect“, din piele naturală de viţel (în care încăpeau cinci costume bărbăteşti, o haină de ploaie, 18 cămăşi, lenjerie intimă, patru perechi de pantofi, trei bastoane şi o umbrelă) sau cu genţile speciale Excelsior, realizate pentru a se potrivi cu elegantele maşini de epocă.

Mai mult, exploratorii precum Pierre Savorgnan de Brazza (1852-1905), unul dintre clienţii fideli ai Louis Vuitton din acea vreme şi cel care a dat numele capitalei Congo – Brazzavile – îşi comandau chiar şi paturi de campanie personalizate, folosite pentru excursii în Africa. Chiar dacă perspectiva de a-ţi comanda un set complet de valize personalizate de la Louis Vuitton pare costisitoare, în vremurile noastre există o alternativă de a te simţi ca un jet-setter fără a aştepta câteva luni sau chiar ani pentru realizarea unei garderobe sau a unei valize ,,Perfect”.

Serviciul Louis Vuitton Mon Monogram, lansat în 2008, permite personalizarea genţilor şi valizelor LV, dar şi a micilor obiecte din piele, precum portofele sau coperţi de agendă. Potenţialii jet-setteri pot alege între iniţiale (două nuanţe şi până la trei litere), dungi verticale şi orizontale sau o îmbinare între cele două, dintr-o paletă de 17 culori. Rezultatul: aproape 200 de milioane de posibile combinaţii, fiecare dintre acestea fiind realizabilă într-o perioadă cuprinsă între şase şi opt săptămâni. Varianta aleasă este vizualizată sub forma unei simulări pe computer, fiind trimisă apoi la unul dintre atelierele Louis Vuitton din Franţa.

Trimite vederi, ca-n vremurile bune

Credeai că strângerea de cărţi poştale din toate colţurile lumii este doar o joacă sau un pretext de colecție în plus? Nici vorbă! De-a lungul vremii a devenit o știință în toată regula, cu o denumire pe măsură: deltiologie, termen provenit din grecescul „deltos“, desemnând o tăbliță de scris. Termenul a fost inventat de către profesorul american Randall Rhoades, în 1945, dar a fost nevoie de încă 20 de ani pentru ca denumirea să fie adoptată oficial și în dicționare.

Deși prea puțini dintre noi mai au răbdarea de a scrie vederi, de a căuta timbre şi de a ţine minte adrese pentru a-i surprinde pe cei dragi, trimisul cărţilor poştale ar putea (re)deveni cel mai șic obicei al verii, ba chiar o variantă vintage și mult mai personală a Twitter-ului.

În fond, limitarea numărului de caractere este similară, iar scopul este același: dorința de a împărtăși cu oamenii importanţi (prieteni şi familie, nu „followeri“) un crâmpei din ceea ce ai ocazia să vezi şi să trăieşti peste mări și țări.

Și vederile au avut o perioadă de glorie a lor, în strânsă legătură cu promovarea turismului la nivel mondial. Perioada 1907-1915 este considerată, oficial, „epoca de aur a cărților poștale“, Serviciul Poștal American estimând că în acest interval se trimiteau peste un miliard de vederi în fiecare an.

Odată cu acest obicei încântător, au evoluat și o serie întreagă de afaceri ale epocii: laboratoare foto precum Kodak începeau să creeze camere foto cu care să se poată realiza negative de formatul cărților poștale, în Germania se inventau metode prin care să se poată adăuga culoare unor imagini alb-negru, iar micii fotografi locali câștigau un ban în plus făcând poze pentru a le imprima apoi pe cărți poștale.

Dacă vrei ca vara ta vintage să fie vintage până la capăt, poţi alege să laşi acasă camerele foto profesionale şi să pleci cu un aparat Leica sau cu o cameră foto Diana F+ şi cu o cutie întreagă de role de film. Experienţa fotografică va fi complet diferită: va trebui să „gândeşti“ mai mult fiecare cadru şi să alegi pe sprânceană momentele care merită să fie imortalizate, gustând în acelaşi timp din emoţia şi nerăbdarea… incertitudinii (adio „fast forward“ sau „delete“, va trebui să aştepţi să ajungi acasă pentru a developa filmele). Partea bună este că în acest fel îţi vei trăi vacanţa de două ori: prima oară pe viu, iar a doua oară în momentul în care te întorci acasă cu plicul de poze proaspăt-developate.

Inspiră-te din relatările de călătorie ale marilor maeștri

Dacă luăm parabola Sfântului Graal şi o aplicăm în domeniul literaturii de călătorie din perioada jet-set, răspunsul poate fi unul singur: revista americană Holiday, publicată între 1946 şi 1977, ale cărei arhive nu există nicăieri în format electronic, dar care mai poate fi, cu puţin noroc, descoperită prin diverse anticariate ascunse, cu condiţia să ai puţină răbdare şi curiozitate.

De ce merită să faci efortul? Să ţii în mâini fie şi un singur exemplar din „Holiday“ e o lecţie de istorie, geografie şi literatură în acelaşi timp, de-a lungul timpului semnatarii poveştilor despre New York, Sacramento, Londra, Paris, Peru sau orice alt colţ al lumii find nume precum Ernest Hemingway, William Faulkner, Ian Fleming, Arthur Miller, John Steinbeck, Truman Capote sau Jack Kerouac.

Cu un tiraj de aproape un milion de exemplare, Holiday (publicat de Curtis Publishing, compania care deţinea şi Ladies’ Home Journal şi The Saturday Evening Post) pornea de la o premisă dificilă şi provocatoare în acelaşi timp: orice scriitor mare, care avea câteva săptămâni libere între două turnee de carte sau două proiecte editoriale era chemat în biroul editorului Ted Patrick, fiind mobilizat (contra unei sume consistente, de câteva mii de dolari) să plece într-un anumit loc şi să scrie apoi povestea călătoriei.

Calitatea scriiturii era atât de înaltă încât unele dintre articole s-au transformat în cărţi de sine-stătătoare, cum a fost cazul cu „Here is New York“, un eseu senzaţional despre „Big Apple“ scris de E.B.White (autorul „Charlotte’s Web“ şi „Stuart Little“) şi transformat ulterior într-o broşură care continuă să se vândă cu succes şi în zilele noastre.

Revista s-a stins în 1977, din motive care ţineau mai puţin de partea editorială şi mai mult de managementul defectuos al noilor proprietari Curtis Publishing, însă renumele ei nu dă semne că va muri prea curând. Cel mai frumos mod de a explica importanţa pe care a avut-o revista pentru perioada sa de apariţie, de după cel de-al Doilea Război Mondial, îi aparţine lui Robert Angell, unul dintre cei mai vechi şi apreciaţi eseişti ai revistei americane „The New Yorker“ (citat cândva de Vanity Fair): „Lumea despre care scriau Hemingway sau Faulkner în Holiday era o lume a păcii, în care oamenii puteau în sfârşit vizita toate locurile despre care auziseră în contexte cumplite în timpul războiului și care, în vremuri liniştite, deveneau brusc dezirabile și fascinante“. Era exact perioada de început a zborurilor de linie, perioada în care se (re)făceau averi după război şi, cel mai important dintre toate, epoca în care se reaprindea curiozitatea călătoriei.

Cum niciunui jet-setter nu îi putea lipsi un număr din Holiday, setează-ţi ca scop descoperirea fie şi a unui singur exemplar. Te poate aştepta într-un anticariat modest, într-o librărie veche şi uitată de vreme sau chiar pe eBay, cu condiţia să-ţi setezi intenţia sinceră de a-l găsi. În cel mai rău caz, te poţi mulţumi cu una dintre noile ediţii ale broşurii lui E.B.White despre New York, care a fost reeditată cu mare fast după evenimentele de la 11 septembrie 2001. Pe lângă faptul că este una dintre cele mai emoţionante „scrisori de dragoste“ la adresa insulei Manhattan, newyorkezii au găsit răvăşitoare şi premonitorie una dintre constatările lui White: „Pentru prima oară în istoria lui, în vremurile noastre (1949 n.red), acest oraş devine destructibil. Mă gândesc uneori că un singur zbor de avioane, nu mult mai mari decât bătaia aripilor unei gâşte sălbatice, ar putea aduce sfârşitul acestei fantezii insulare. Ar putea arde turnurile şi carboniza visul…“.

—-

Simbol de Jet-Set

Dincolo de First Class sau de Business-lounge-uri, în materie de aviaţie supremul simbol al statutului de jet-set l-au reprezentat cele 20 de avioane supersonice Concorde, lansate în 1976 și „scoase la pensie“ în 2003. Primele zboruri se făceau pe rutele London-Bahrain (pentru cei cu interese în domeniul petrolului) și Paris-Rio de Janeiro, ulterior fiind adăugată și destinația predilectă a celor bogaţi şi faimoşi: New York.

De la staruri rock și până la membri ai familiei regale, nu exista vreun mod mai potrivit de călătorie pentru cei din categoria jet-set. Produs în urma unui parteneriat între francezi și britanici, mai exact între Aérospatiale și British Aircraft Corporation, Concorde (botezat astfel pentru a sugera tocmai ideea de acord între cele două părți) nu a fost, din păcate, atât de profitabil cum se așteptau creatorii săi.

Deși putea parcurge rute transatlantice în jumătate din timpul necesar aviației clasice (un bilet dus-întors costând, însă, de aproximativ cinci ori mai mult decât unul obișnuit), segmentul jet-setterilor nu a fost suficient de consistent pentru a-i asigura existența pe termen lung.

Chiar dacă a fost scos din funcțiune cu zece ani în urmă, în 2006 aeronava a câștigat concursul Great British Design Quest organizat de BBC și Muzeul de Design din Londra, fiind numit oficial „cel mai iconic exemplu de design britanic de la 1900 încoace“. Concorde a lăsat astfel în urmă concurenți redutabili precum mașinile Mini și Jaguar, harta metroului londonez, avionul de luptă Spitfire sau chiar… fusta mini.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii