
Cu 2.441de puncte de audiență (Gross Rating Point – GRP’30) obținute pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), berea populară Bucegi a fost cel mai promovat brand din portofoliul producătorului Heineken România. (Pe baza punctelor de audiență – GRP’30, clienții publicitari cumpără timpi de publicitate la televiziuni.)
Volumul de audiență TV al brandului Bucegi a fost mai mare cu 14,6% decât cel din aceeași perioadă a anului trecut. De altfel, Bucegi ocupă locul doi ca vizibilitate TV în piața berilor, după Bergenbier (producător Bergenbier S.A.).
Campaniile Bucegi s-au derulat pe numai puțin de 17 canale TV, în intervalul 1 ianuarie – 5 iunie 2013. Televiunile care au livrat cea mai mare audiență pe targetul comecial pentru Bucegi au fost Pro TV (533 GRP’30) și Antena 1 (444,5 GRP’30).
Cea de-al doilea brand promovat de Heineken a fost Neumarkt, cu 2.273,6 GRP’30 pe targetul comercial. Acesta a înregistrat o creștere de 6,3% față de volumul de anul trecut, fiind promovat pe 20 de televiziuni, inclusiv PV TV (Pescuit și Vânătoare TV) și Discovery Channel. Antena 1 a furnizat 448,2 GRP’30(audiență comercială), în timp ce Pro TV, 498,7 GRP’30.
În topul promovării la Heineken România urmează berile premium Silva (2.130,2 GRP’30), Ciuc (2.055,6) și Heineken (2.037,5). Toate cele trei branduri au suferit scăderi ale consumului TV față de anul trecut: Silva (-25%), Ciuc (-48,6%) și Heineken (-36,6%).
Un alt brand popular deținut de Heineken România, Golden Brau, a fost mai reținut în promovarea TV: 1.447,8, scădere cu 57% față de anul 2012.
De remarcat că Heineken n-a comunicat deloc pe TV în cursul lunii ianuarie 2013. Sezonul rece! În februarie, au început să se vadă pe TV brandurile Bucegi, Silva, Ciuc și Neumarkt, dar au lipsit Golden Brau și Heineken.
Cu cele șase branduri promovate, Heineken România au acumulat 12.386 GRP’30 pe targetul comercial, fiind cel mai mare consumator de publicitate TV dintre berari, asta în ciuda volumului de audiență mai mic cu 30% față de 2012.