Cautare




, Contributor

Lucrez în presă de peste 10 ani, sunt publisher la www.ioanabudeanu.com & www.invisibleus.com și autor a trei cărți.

Travel |
|

Cum putem schimba lumea în care trăim?

Sute de imagini din războaie, orașe sărace și tragedii ne invadează zilnic paginile de social media și ne fac, într-un fel, responsabili. Simțim că vrem să ajutăm, să schimbăm ceva în lume, să o facem mai bună, un loc mai prielnic bucuriei și speranței, unde să ne creștem copiii în pace.
cover (1)

Dar este acest lucru posibil? Lumea, în sine, vrea să fie schimbată?

Eu am crescut cu ideea că lumea în care trăim este minunată, este perfectă și ne oferă toate oportunitățile de care avem nevoie. Că noi suntem cei care trebuie să o îngrijim, să o susținem și să o promovăm, ca pe bunul cel mai de preț. În definitiv, este singura pe care o avem deocamdată.

Apoi am avut o perioadă de “furie”, tipic adolescentină, în care am renunțat să sper și să cred că un gest mărunt poate schimba ceva. M-am avântat în carieră doar cu pasiunea de a face ceva pentru mine și pentru cei care mă citesc, fără să consider că acest unic talent, condei, al meu poate influența destine, poate crea premise, oportunități, speranțe.

Momentul de profundă schimbare interioară a venit din feedback-ul studenților înscriși la cursul meu de travel writing. Le-am simțit bucuria sinceră, le-am văzut ochii deschiși spre lume, spre o lume mai bună, mai creativă și mai liberă. Și atunci am știut că pot accesa fișiere noi din conștiința mea, că pot merge mai departe, că lumea mă așteaptă.

După o ședință intensă cu un mentor din New York, care mi-a pus o serie de întrebări extrem de personale despre viață, bucurie și scop, am știut exact ce mă face fericită și ce vreau să fac pentru a-mi aduce contribuția la viața de pe acest pământ. Am știut cum voi face diferența. Scopul meu a fost trasat clar și limpede: vreau să dăruiesc și să fac oamenii să zâmbească. Să le spun poveștile, să le aflu dorurile, să transmit emoția lor mai departe, până acolo unde trebuie să ajungă. La inimile noastre.

Proiectul Invisible Us a luat naștere dintr-o nevoie organică de a face diferența în lume. Nu m-am gândit cum se va împlini, ci am fost conștientă de la început că se va împlini. Atât eu, cât și partenerul meu, Vlad Semen, avem un scop real, minunat în lume: să aducem bucurie.

Vom călători pe cinci continente, timp de 18 luni, și vom împlini visele a 100 de copii și tineri.

Vom oferi suport material copiilor de care se ocupă cu generozitate organizația OvidiuRo.

Vom face posibilă înscrierea la școală a zece copii din Laos, prin Pencils of Promise.

Vom face reportaje foto – Hand in hand for the future – cu localnicii lumii. Vom da mâna cu ei și le vom pune întrebări despre viață și vise.

Vom face materiale unice, din diverse locații de pe Glob. Călătoria noastră va începe în India și va continua cu Asia de SE: Thailanda, Malaysia, Indonesia, apoi vom merge în Australia, vom zbura spre Vietnam și Cambodia, spre China și Japonia. Vom trece Pacificul în Statele Unite, vom ajunge în America Centrală și de Sud, în Europa, Africa și Arabia Saudită. Ne vom lăsa inspirați de drumul în sine, fără să trasăm o linie dreaptă.

Acest proiect se va împlini datorită oamenilor minunați din jurul nostru: cititorilor, presei din România și din afară, celor care donează pentru o lume mai bună, sponsorilor care împlinesc visele copiilor și tinerilor, tuturor celor care vor da vestea mai departe și cărora le mulțumim din suflet!

Ne dorim să vă spunem poveștile acestei lumi. Să transmitem emoție și bucurie și să vă convingem că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, acum.

Avem credința profundă că vom reuși. Pentru că iubim enorm oamenii. Pentru că scopul vieții noastre este să dăruim. Pentru că putem schimba lumea. Și pentru că nu ne vom opri aici. Am înființat deja o companie care se va ocupa cu împlinerea viselor tuturor.

Vă invit miercuri, 6 august 2014, în Gradina OAR din București, la un concert caritabil susținut de Maria Răducanu și NAVI, o expoziție foto – Vise în culori! – de Vlad Semen și o petrecere de suflet. Tuturor cititorilor Forbes care vor susține acest proiect și vor dona o mică sumă pentru visele copiilor, le ofer cartea mea de călătorii – Scris pe cer și o invitație dublă la concertul de miercuri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii