Cautare




, Contributor

Sfatul specialistului |
|

Cum putem combate stresul provocat de COVID-19?

Incertitudinea este, poate, cea mai mare provocare pentru mintea noastră, care încearcă mereu să găsească firul roșu al siguranței. Contextul pandemiei implică multe variabile pe care nu le putem controla: Cât va dura? Vom putea face față în eventualitatea unei contaminări? Vor exista destul resurse în sistemul medical pentru a corespunde nevoilor noastre? Cât de curând vor găsi cercetătorii un vaccin? Cum ne asigurăm că luăm toate măsurile de protecție necesare, astfel încât să limităm riscul contaminării atât pentru noi, cât și pentru cei dragi? Cum vom face față măsurilor de izolare socială? Cum ne vor afecta în plan relațional și economic? Care sunt modurile în care se va regenera societatea după această pandemie? La toate aceste întrebări avem doar ipoteze, ceea ce ne proiectează într-o stare de confuzie.
kintsugi-update-2

Știm cu toții că nu putem fi niciodată îndeajuns de siguri și că, inclusiv atunci când ne aflăm în afara unei amenințări precum COVID-19, suntem însoțiți de necunoscutul inerent al vieții: acea zonă clar-obscură din care pot să apară atât surprize plăcute, cât și neplăcute. Doar că, de cele mai multe ori, ne creăm o zonă de confort mentală, departe de gândul iminenței unor întâmplări care ne-ar putea impacta negativ.

  Ioana Olărașu, psiholog și psihoterapeut cu experiență în lucrul cu copiii

Ne aflăm acum într-un context în care nu mai putem ignora propria frică. Firesc este să ne dăm voie să o trăim într-o măsură în care să nu ne copleșească, rolul ei fiind unul adaptativ: de a ne îndemna să acționăm responsabil. Când folosim frica pentru a acționa în realitate în mod adecvat, ea își află sensul. Anxietatea apare când creăm în mințile noastre scenarii catastrofice legate de viitor și ajungem să le trăim subiectiv, cu imense costuri emoționale.

Primul pas în combaterea lor este conștientizarea: să ne dăm seama când gândurile noastre încep să vireze pe autostrada iraționalului și să ne reorientăm atenția asupra momentului prezent. De multe ori spun că acțiunea asumată este salvatoare: sarcinile zilnice pot fi moduri de a ne descărca tensiunea interioară și de a ne decupla de la șirul gândurilor negative. Avem nevoie de autodisciplină, de stabilitatea rutinelor, de planificare. Totul este să nu ducem la extrem  atitudinea noastră mentală, să căutăm ritmul interior și să reușim să ne auzim iar vocea interioară în vuietul informațional care ne înconjoară, alternând activarea resurselor cu momente de relaxare care să ne ajute să ne reîncărcăm bateriile.

Forța întâmplărilor ne împinge către spațiul nostru interior, atât fizic, cât și simbolic: suntem mai aproape ca oricând de anxietățile noastre existențiale în spatele cărora rezidă frica de moarte.

Presiunea apare atunci când ne luptăm cu emoțiile noastre: ne este frică să ne fie frică, ne este frică să ne simțim neajutorați. Ajungem să luptăm cu noi înșine și cu lumea și să pierdem pe ambele fronturi. Cheia depășirii acestui impas se află în relația noastră cu noi înșine: dacă reușim acolo să cultivăm puțină liniște, puțină răbdare, puțină blândețe și încredere în viață, roadele se vor oglindi în toate aspectele vieții noastre: vom începe să acționăm dintr-un soi de așezare interioară, mai curând decât să ne lăsăm absorbiți cu totul de gravitatea contextului. Deși suntem obișnuiți cu obiective mărețe, în relația cu noi înșine puțin înseamnă mult, mai ales dacă adăugăm constanța.Cum facem asta?

Ne putem întreba ce ne face bine. Ne putem acorda un timp de introspecție în funcție de disponibilitatea noastră, la finalul căruia să identificăm exemple de activități care ne fac bine. Următorul pas este să le implementăm în rutina noastră zilnică. Deși pare mai greu să rămânem cu stările noastre negative și să le acceptăm ca realitate a vieții noastre interioare, este important să nu uităm că dinamica emoțională se aseamănă valurilor: oricât de amenințătoare par la un moment dat, ele ajung să descrească cât timp nu le alimentăm nejustificat.

Nu există soluții generale, doar recomandări care ni se potrivesc într-o măsură mai mare sau mai mică: mișcarea, lectura, timpul petrecut cu cei dragi, rugăciunea, descoperirea sau reluarea unui hobby, concentrarea pe un proiect, întoarcerea la activități pe care visam de mult să le facem, dar nu am avut timpul necesar.  Avem alegeri clipă de clipă. Aceste momente dificile au și un potențial transformator, iar pentru valorificarea acestuia este necesar să ne încumetăm să facem un efort conștient.Tot pentru liniștea minților noastre, recomand să consumăm cu măsură informații de bună calitate, din surse oficiale, și să facem ce ține de noi pentru a rămâne în siguranță.

Zilele acestea simt nevoia să mă apropii mai mult de existențialiști și să mă molipsesc de elanul lor vital și de dragostea pentru viață, în ciuda dificultăților. Ca exercițiu de reflecție, ne putem gândi la oameni care au întâmpinat situații de viață mult mai apăsătoare și au reușit să le depășească, lăsându-se transformați de ele în cel mai bun mod cu putință. Psihologii au un nume pentru asta: reziliență.

Șerban Ionescu menționa în „Tratat de reziliență asistată” (2013) că reziliența caracterizează o persoană care a trăit sau trăiește un eveniment cu caracter traumatic sau adversitate cronică și care dă dovadă de o bună adaptabilitate (ceea ce are semnificații diferite, în funcție de vârsta sa și de contextul sociocultural în care trăiește). Ca imagine asociată, vă invit să vă amintiți de vasele japoneze recondiționate cu aur prin tehnica kintsugi. Ele păstrează „amintirea traumatică” și își desăvârșesc frumusețea în mod unic tocmai ca urmare a unei întâmplări nefericite. Sunt momente în care ne simțim bucăți, dar dacă este cineva alături cu răbdarea și blândețea de a ne aduce la un loc, ne vom redescoperi mai puternici.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii