Cautare




, Contributor

Travel |
|

Cum devii gentleman parizian. Interviu în exclusivitate cu cel mai celebru blogger de stil masculin din lume, Hugo Jacomet

IMG_1380
Desprins din literatura franceză a secolului XIX, termenul de „flâneur“ desemnează o persoană care privește lumea ca pe un nesfârșit spațiu de contemplație, un „connaisseur“ și un explorator al vieții de oraș. Este doar unul dintre atributele care îi vin mănușă lui Hugo Jacomet, francezul care a creat fenomenul global „The Parisian Gentleman“ în 2009, dovedind că a fi parizian nu este o chestiune de geografie, ci de spirit.

Fotografii de Andy Julia

Dacă moda feminină este adesea despre artificii stilistice, culori neașteptate și forme care să atragă toate privirile în cele câteva zeci de secunde cât durează plimbarea unei ținute pe podium, în universul masculin domnește atenția aproape obsesivă pentru detaliu și proporție.

Totul este mai clar și mai aplicat, fiindcă tendințele se schimbă mai puțin de la un sezon la celălalt și, chiar și când se întâmplă asta, virajele modei masculine au mai mult de-a face cu amănunte precum finețea formei, suplețea croiului revizitat pe alocuri sau doi centimetri în plus la un rever.

Dacă pentru a fi blogger de fashion e suficient să ai un ochi inspirat și un simț estetic care să-ți permită lejeritatea unor alăturări șocant-surprinzătoare, pentru a avea un blog de „gentleman“ în modă, echilibristica este infinit mai dificilă și ține în primul rând de simțul educat al nuanței, al subtilităților și al detaliilor semnificative.

00690_ParisG-FullJacket_LTD.inddȘi, după cum se străduiește să explice din 2009 Hugo Jacomet, creatorul blogului „The Parisian Gentleman“ și al recentei cărți-enciclopedie de stil masculin care poartă același nume, cu acea relaxare de a-ți purta hainele ca și cum nu te-ai străduit prea mult, de vreme ce ele oricum au fost create conform cu măsurile și personalitatea ta.

Pentru că, da, pentru un veritabil gentleman luxul nu stă într-o etichetă vizibilă sau în statutul dat de un brand, ci în plăcerea de a ști că tot ceea ce porți a fost creat, „bespoke“, numai pentru tine.

La ultimul etaj al librăriei „Cărturești Carusel“ din Centrul Vechi, stau față în față cu Hugo, răsfoind cartea la care a lucrat doi ani de zile împreună cu fotograful Andy Julia, cel care i-a fost alături încă de la începuturile blogului, în 2009.

Pe copertă se află cea mai ușoară jachetă de smoking din lume, făcută de Francesco Smalto în 1975, din mătase crêpe-de-chine. Cântărește doar 200 de grame. Oprindu-ne asupra imaginilor cărții, Hugo îmi împărtășește câte o mică poveste despre fiecare în parte.

Bogăția detaliilor volumului – care e împărțit pe toate capitolele relevante pentru un gentleman, de la costum, cravată și batistă până la valize, rame de ochelari, parfum sau pantofi – este, de fapt, bogăția de povești și exemple din mintea lui Hugo. „Vezi aceste sticluțe vintage de parfum, pe care scrie «Le mouchoir de monsieur» (Batista domnului), respectiv «La voilette de madame» (Voaleta doamnei)?“, mă iscodește el. „Sunt sticluțele originale făcute de Monsieur Guerlain pentru căsătoria unui prieten, fiindcă în epocă parfumul nu se punea pe piele, ci pe batistă, iar batista se purta apoi la piept“.

IMG_8906Trecem la o fotografie cu cufărul secret în care se află toate rețetele Guerlain (și pe care până acum nimeni n-a avut ocazia să-l fotografieze), la povestea Maison Bonnet, singurul brand de ochelari care are voie să facă rame din carapace de broască țestoasă (pentru că au un stoc de la 1899), la cele mai frumoase batiste din lume sau la mini-expoziția organizată de Cartier pentru „The Parisian Gentleman“, cu obiecte nemaivăzute din arhiva proprie, precum o tabacheră din argint semnată de toți pionierii aviației, un ac de cravată al Regelui Yugoslaviei sau o cutie de trabucuri inscripționată de Winston Churchill pentru fiul său.

Fiecare fotografie este o poveste expusă în cel mai mic detaliu, iar fiecare rând a fost studiat și cântărit cu grijă în cei doi ani de când lucrează la carte. Hugo a stat de vorbă cu toți marii artizani francezi și a cântărit cu grijă fiecare detaliu, fiindcă „spre deosebire de blog, aici orice scriu e definitiv, e tipărit, nu pot să mă întorc peste 5 sau 10 ani să spun că am făcut o greșeală“. Scopul cărții este să prezinte chintesența spiritului masculin parizian, în condițiile în care Parisul și domeniul haute-couture sunt asociate eminamente cu femeia franțuzoaică și stilul ei inimitabil.

IMG_3569_1„Când spui Paris, îți vine în gând Chanel, nu te gândești neapărat la bărbatul francez“, explică el. „Stilul bărbatului francez este cel parizian, nu există variațiune de Bordeaux sau de Marseille, stilul parizian s-a propagat la nivelul întregii Franțe“.

Iar dacă englezii sunt recunoscuți drept conservatori și sobri în modă, iar italienii sunt efervescenți și extravaganți, francezii – aflați la mijloc între cei doi poli ai stilului – și-au construit un stil carismatic, suplu și caracterizat prin detalii semnificative.

Bărbatul francez înțelege cultura sofisticării, croielile structurale, umerii mai pronunțați, tăietura „tridimensională“ a costumului, care să vină ca turnată. Dar, mai ales, bărbatul francez înțelege relaxarea.

„Eleganța pariziană în cea mai înaltă accepțiune a sa este naturalul. Când ajungi la o serată și ai batistă, ac de cravată, butoni, totul perfect aranjat, oamenii vor vedea că te-ai pregătit temeinic“, explică el. „Nu vor vedea stilul tău, ci eforturile, iar eleganța este arta de a lăsa impresia că nu te-ai pregătit deloc, că ești atât de bine în pielea ta încât n-ai nevoie să expui efortul pe care l-ai depus pentru a ajunge la această imagine“.

pg_smalto_0170Cu șapte ani în urmă, când asemenea gânduri despre gentlemeni și stil lipsit de orice străduință erau așternute noaptea pe o pagină de wordpress, nu s-ar fi gândit că va ajunge să petreacă 200 de zile pe an călătorind pentru seminarii, conferințe și cursuri de stil și nici că va petrece doi ani din viață lucrând la o asemenea carte.

Avea o carieră de succes în showbusiness-ul francez, ca producător de film și televiziune, iar blogul a fost un demers născut eminamente din pasiune. „Totul era clar, ma vie était faite“, își amintește el, „și nu m-aș fi gândit niciodată că un blog început din interesul meu dintotdeauna pentru acest domeniu al stilului masculin va căpăta o asemenea amploare“. Șase ani mai târziu, „The Parisian Gentleman“ este un brand cu patru milioane de vizitatori unici pe an (250.000 pe lună) și, mai nou, un volum apărut la editura Thames & Hudson, adevărată enciclopedie a tot ceea ce înseamnă spiritul franțuzesc în modă.

Tinerii care îl citesc pe Hugo îi scriu adesea că le-a schimbat viața, fiindcă sfaturile lui le-au dat elanul de a se „reconstrui“ pe sine, de a-și crea o altă imagine și alte așteptări. Mulți îi spun că și-au găsit marea dragoste sau că și-au schimbat jobul, ceea ce nu-i nicidecum vreun act de magie, ci o recalibrare a propriei persoane și a așteptărilor de la viață. „Între generația tatălui meu și cea a tinerilor din ziua de azi, există un gol, o generație care a fost sărită de istorie“, explică el.

IMG_3182În Franța, vidul s-a numit mai 1968, revolta studențească din Franța și începutul unor decade de negare a tot ceea ce însemna burghezie, eleganță, repere de elitism. „Tinerii care au acum 25-30 de ani nu au învățat despre stil și eleganță de la tați, ci de la bunici“, explică el.

„Iar motivul pentru care mă citesc este că nu au avut o figură paternă care să le explice diferența între un pantof fin și unul banal, să le explice cum se face corect un nod de cravată sau să de ce se poartă batistă în buzunarul de la piept“.

„The Parisian Gentleman“ umple astfel un vid de informație și de căutări ale unor tineri care, deși nu știu multe lucruri despre stil și nu au crescut într-un mediu propice, vor să afle, să descopere detalii precum acea aparent inutilă batistă. „Știi de ce ai una în buzunarul de la piept și una în buzunar?“, zâmbește Hugo. „Pentru că e posibil ca doamna cu care vii sau o altă doamnă din jur să aibă o problemă, une petite emotion, și să-i oferi o batistă este un joli geste și atât de simplu. Uneori poți schimba ziua sau viața cuiva cu un asemenea gest“.

În aceeași perioadă în care părinții tinerilor francezi de azi respingeau elitismul vestimentar și manierele elegante, România a avut comunismul, care a generat un vid asemănător al valorilor, iar în prezent, surprinzător, tinerii români se află, după Franța, Anglia, Italia și SUA, pe locul cinci în topul cititorilor de „Parisian Gentleman“.

IMG_7070De aceea, după viitoarea carte – „The Italian Gentleman“, care va explora reperele stilului din Peninsulă și la care lucrează deja de un an și jumătate, Hugo se gândește la un moment dat la o carte despre eleganța din țările emergente și despre reînvierea unor repere de stil pierdute sau rătăcite de-a lungul istoriei.

Adept declarat al hainelor și accesoriilor create „bespoke“, nu s-ar mai întoarce niciodată la „ready to wear“ (însăși ideea de a purta ceva „de-a gata“ îi repugnă), dar înțelege deruta țărilor emergente, în momentul în care marile branduri pătrund pe piață iar toți aspiranții la stil și eleganță au impresia că numai purtând branduri celebre și vizibile pot fi eleganți.

„Eu port un costum Cifonelli bespoke unde eticheta este în interiorul buzunarului și pe ea scrie numele meu și anul în care mi-am făcut costumul“, explică el. „E un costum frumos, dar care nu are nicio denumire la vedere, fiindcă scopul nu e să atragi atenția asupra hainei, ci asupra propriei persoane“. Asta înseamnă a fi parizian cu adevărat, indiferent că trăiești la Paris sau undeva în Micul Paris al Europei de Est.

IMG_7295_1Cu ocazia vizitei sale la București, pentru evenimentul „Bucharest Gentleman“ și pentru lansarea cărții sale, am stat de vorbă cu Hugo Jacomet despre tot ceea ce face spiritul parizian atât de atractiv pentru gentlemenii (sau aspiranții la statutul de „gentilhomme“) din întreaga lume.

Up by Forbes: Ați copilărit într-o familie care v-a insuflat bucuria lucrurilor frumoase. Care este cea mai îndepărtată amintire a unui gentleman care vă vine în minte, prima semnificație pe care ați dat-o vreodată termenului?

Hugo Jacomet: O să vă dau două răspunsuri, fiindcă sunt două nuanțe. N-am crescut într-o familie aristocrată, bogată sau „pariziană“ în sensul clasic al cuvântului. M-am născut în Paris, dar provin dintr-o suburbie modestă. Familia din partea mamei era de agricultori din tată-n fiu, iar cea din partea tatălui era de artizani. Prima persoană care m-a inspirat a fost bunicul meu, care era cizmar. Făcea încălțări, manual, și țin minte că aveam cinci sau șase ani și îl vedeam pe bunicul cum dădea formă pantofilor și cizmelor lucrând cu calapoade din lemn. Când vorbesc de asta, parcă simt în nări mirosul specific, fiindcă pielea și materialele folosite la realizarea pantofilor miros într-un anumit fel. Asta ar fi prima mea amintire legată de un gentleman din punct de vedere al muncii artizanale care se întreprinde pentru acesta.

Apoi, dacă vorbim de eleganța unui gentleman, prima imagine care îmi vine în minte este a celui care a fost, după părerea mea, cel elegant om din Franța, designerul Hubert de Givenchy. Iubirea platonică a lui Audrey Hepburn, ale cărei rochii celebre le-a și creat. Există o fotografie absolut magnifică, despre care James Sherwood (autorul blogului „The London Cut“ și al unor volume de succes despre stilul britanic, n. red) pomenește chiar în prefața cărții mele, „The Parisian Gentleman“: Hubert de Givenchy plimbându-se pe Rive Gauche din Paris cu Audrey în dreapta lui. Știi de ce e magnifică acea fotografie? Nu pentru că e Hubert de Givenchy în ea, ci pentru că avea aerul unui bărbat adevărat care lasă doamna de lângă el să strălucească, o pune în valoare. Givenchy avea acea eleganță pariziană, sofisticată și discretă în același timp, iar pentru mine rămâne un simbol absolut.

IMG_9758Cei trei bărbați pe care îi cităm cel mai des ca simboluri ale eleganței masculine sunt, însă, trei americani din epoca de aur a anilor ‘30-’40: Fred Astaire, Cary Grant și Gary Cooper. Nu s-a scris niciodată atât de mult despre cei trei cum se scrie în ziua de azi.

Eu scriu și țin prelegeri sau conferințe unor milioane de tineri din toată lumea și foarte mulți îmi spun că modelul lor de eleganță este Fred Astaire. Fred era micuț de statură, un „bonhomme“ simpatic și un dansator extraordinar, însă fizic nu era impunător. Avea, în schimb, o grație extraordinară. Avea clasă! Despre asta e vorba, despre eleganța grațioasă și sofisticată.

Apoi Cary Grant, contar aparențelor, era foarte nesigur de sine și ușor auster în stilul său vestimentar, iar Gary Cooper era un neliniștit, avea un soi de anxietate interioară. Dar observ pe zi ce trece că tot mai mulți oameni care urmăresc site-ul îi iau pe ei de reper, așa cum își iau de reper nu tații, ci bunicii.

Eu am 52 de ani și știu că tata și toți cei din generația lui și-au petrecut viața respingând eleganța, portul cravatei, al costumului. Au luat ideea de ținută și au destructurat-o. Tinerii de acum se reîntorc la acele valori inițiale.

Cum spuneam, eu nu vin dintr-o familie de aristocrați, vin din Franța profundă și absolut nimic nu mă „predestina“ să fac asta. Și totuși, de la vârsta la care puteam să port încălțăminte mai arătoasă, mai joli, pe la 5-6 ani, mama mea își amintește și acum că nu voiam să ies pe stradă cu pantofii noi, fiindcă aveam impresia că asfaltul le strică talpa. (Râde cu poftă).

Eu îi voiam impecabili, așa că nu-i purtam în afara casei, în schimb dormeam cu ei. Mama și acum râde când își amintește că abia după vreo trei săptămâni mă încumetam, în sfârșit, să-i port pe stradă. Pentru mine nu erau doar un obiect funcțional, ci mult mai mult decât atât și cred că asta mi se trage tot de la acea imagine a bunicului. Știam câtă muncă și câtă pasiune se ascunde în spatele unei perechi de pantofi, fiindcă asta se întâmpla în 1967-1968, când încă nu apăruse producția de masă, mai erau încă artizanii, iar ei au reprezentat prima mea sursă de inspirație.

IMG_6750Up: Dincolo de interesul redescoperit al tinerilor pentru stil, care credeți că a fost ingredientul care a diferențiat „The Parisian Gentleman“ de orice alt demers educativ sau vizual în acest sens?

HJ: Când ne gândim cum erau blogurile când am pornit și cum sunt acum, au parcurs o cale lungă. În 2009, cea mai mare bucurie pentru un blogger era să fie căutat de o revistă cunoscută pentru a da un interviu. Acum, revistele cunoscute vin către mine, iar dacă se dezbate în Franța vreo temă care să aibă legătură cu moda masculină, pe mine mă cheamă. Asta mă bucură nespus, la fel cum mă bucură că există reviste de nișă care educă așa cum încercăm să educăm și noi. Asta e acum, însă cu vreo zece ani în urmă, dacă un tânăr avea vreo dilemă legată de cum se poartă o cămașă, cum trebuie să cadă corect un sacou sau care ar fi cerințele unei perechi bune de pantofi, ce aveau la dispoziție? Doar paginile de publicitate ale unor branduri (râde) de genul „Hugo B.“, „Ralph L.“, „Giorgio A.“. Atât. Nimeni nu vorbea de chestiunile profunde, iar eu simt că am umplut un gol pe acest subiect.

Bărbatul este interesat de stil, iar cine spune că imaginea nu e importantă pentru bărbați, minte. Cui nu-i place să fie seducător, șarmant, să se prezinte cu eleganță în fața oamenilor? Asta încerc eu să explic. Pe blogul meu eu nu vorbesc de lux, vorbesc de eleganță. Cele două nu sunt antitetice, dar nu tot ce este luxos este și elegant. Costumul pe care îl port azi nu are nicio etichetă la vedere, e făcut bespoke pentru mine, e discret, dar eu simt o mare satisfacție interioară când îl port, fiindcă știu că are în spate 60 de ore de muncă manuală. Vedeți pantoful meu făcut bespoke la Pierre Corthay și vârful „pincé“, ușor ciupit, așa cum se face la pantofii fini?

Pielea e încălzită, iar artizanul are la dispoziție cinci secunde, atât, să „ciupească“ pielea cu o pensetă specială. Dacă ratează, s-a dus pantoful, e stricat iremediabil… Eu știu toate aceste detalii și îmi aduce o imensă bucurie interioară să le știu. În primul rând e sentimentul că toate astea sunt ale mele. Nu e vreun designer care le-a gândit de-a gata, ci sunt făcute după ideile și dorințele mele. Și în al doilea rând pentru că tot ceea ce port este un omagiu adus oamenilor care, prin munca lor, se situează foarte aproape de granița dintre artizanat și artă.

Up: A fi „parizian“ este o chestiune de geografie sau de atitudine? Poate un român care vă citește blogul și își dorește să înțeleagă toate aceste lucruri să ajungă vreodată „parizian“ ca imagine?

HJ: Desigur. Titlul cărții și al blogului este „The Parisian Gentleman“ fiindcă eu mă refer la stilul franțuzesc. Există, inevitabil, un impact cultural al locului în care te afli, iar Parisul are locuri unde oamenii se îmbracă într-un anumit fel și chiar și interiorul orașului e divizat stilistic: „La Rive Droite“ (malul drept al Senei, cu Place Vendôme, Champs-Élyseés sau Avenue Montaigne, n.red) este zona mai burgheză, mai sofisticată, mai conservatoare, în timp ce „La Rive Gauche“ (malul stâng, cu Boulevard Saint-Germain, rue de Rennes, n.red) e zona mai boemă, mai intelectuală.

IMG_6901Parisul este capitala mondială a industriei haute-couture, iar munca din spatele blogului și din spatele cărții mele este să explic că, deși când spunem Paris ne gândim la femeia franțuzoaică și la Coco Chanel, unii dintre cei mai mari couturieri masculini se află tot acolo. De exemplu casa Charvet, din Place Vendôme, cei care au inventat cămașa în accepțiunea ei modernă. Săptămâna viitoare vom ține împreună un curs, la Luvru, despre purtarea corectă a cravatei.

Acesta este, deci, contextul geografic al unui parizian. Dar, chiar dacă trăiești în România, Noua Zeelandă, țările scandinave sau Serbia, poți avea atitudinea pariziană, fiindcă ea ține în primul rând de educație. Există țări, precum România, care acum se trezesc dintr-o perioadă de amorțire stilistică, iar odată trezite, devin ținta marilor branduri. În cartea mea, spre exemplu, vorbesc despre nume precum Louis Vuitton, dar mă refer strict la bagajele făcute de mână, care sunt capodopere. Atât.

Nu critic brandurile cunoscute, dar realitatea este că o țară precum România, recent deschisă către ideea de stil și eleganță, devine atractivă pentru multe branduri care vând plastic la preț de aur. Și, inevitabil, mulți oameni din aceste țări au impresia că singura cale de a fi stilat este de a merge să-și cumpere haine „de brand“. Ca un fel de reper social, pentru statut.

Succesul pe care îl are „The Parisian Gentleman“ se datorează tocmai faptului că noi explicăm exact inversul. Chiar dacă n-am nimic împotriva oamenilor care își cumpără branduri, încerc să le explic că, de multe ori, cu aceiași bani cu care și-ar cumpăra o vestă de la un brand ready to wear, pot avea un obiect bespoke similar, mult mai frumos și mai bine făcut, dar le lipsește doar un strop de educație în domeniu. Și că trebuie să fie conștienți de faptul că acel obiect nu va avea o marcă vizibilă pe el.

România, Bucureștiul, atât cât am apucat să le cunosc, mi-au lăsat o senzație pe care n-am avut-o în celelalte țări est-europene, deși am fost în mai-toate. E un aer aproape parizian, ca o extravaganță creativă care lipsește în alte părți din regiune. Și știi ce e absolut extraordinar? Eu am patru milioane de cititori pe an, iar dacă analizez piețele, România se află pe locul cinci. Am 27.000 de abonați care sunt români, iar aici e un potențial foarte mare. În 15 ani, eu pun pariu că bărbații români vor avea propriul stil.

Nici pentru noi, francezii, nu a fost ușor, fiindcă am fost mereu prinși între Anglia și Italia, cei doi poli ai stilului masculin. În Anglia, George Brummell a inventat practic, la finele secolului XIX, costumul modern. A zis „Gata, renunțăm la peruci, pantofi cu toc, pantaloni bufanți“ și a creat o jachetă simplă, cu pantaloni drepți. Pe Savile Row, în Londra, există 43 de croitori care lucrează după stilul britanic tradițional. Apoi există Italia, efervescentă și liberă. De exemplu, dacă un englez nu ar combina niciodată o cămașă în carouri cu o cravată în dungi, un italian va face asta expres, tocmai pentru a încălca toate regulile! Și, între școala britanică și cea italienească, ne regăsim noi, francezii. Ce să facem? Ne-am forjat o atitudine și un stil născut din haute-couture. Stilul masculin franțuzesc este cel parizian.

Europa de Est a trecut printr-o istorie dificilă, dar există și aici un spirit, un „façon de vivre“, care se aseamănă ușor cu cel al italienilor. Grație artizanilor și croitorilor care apar și aici, vă veți găsi propriul stil. Eu vă doresc asta.

Up: Ați spus că foarte mulți tineri, și nu numai, vă scriu în urma articolelor publicate pe blog și vă caută la conferințe. Care ar fi cele mai frecvente dileme sau nelămuriri legate de stil?

HJ: Cea mai frecventă întrebare vă va surprinde. Contrar aparențelor, tipica dilemă a oamenilor la 30-40 de ani din Franța se concretizează într-un email de genul: „Bună, Hugo. Eu lucrez în bancă/asigurări/multinațională și nu pot să port costum la patru rânduri, fiindcă noi avem un cod vestimentar diferit și dacă apar elegant colegii or să mă întrebe dacă nu cumva vin de la biserică sau de la cununia civilă“. Așadar, e un subiect cultural și sociologic: societatea în care trăim s-a îndepărtat atât de tare de acele repere de eleganță clasică, încât simplul fapt de a-ți pune în buzunarul de la piept o batistă frumoasă, din mătase, poate fi interpretat ca un gest radical.

Acestor mesaje eu le răspund întotdeauna la fel: începeți în etape. Cu pași mici. Azi pui o cravată, nu e atât de complicat. Mâine înveți să-i faci acelei cravate un nod mai frumos, nu atât de precis și matematic cum se practică, ci mai „diagonal“, mai relaxat. Apoi înveți ceva ce puțină lume mai știe, și anume că partea subțire a cravatei trebuie să fie mai lungă decât cea groasă. Mereu ni se spune că e invers. Greșit! Odată cu industrializarea, puține cravate sunt făcute însă cu suficientă mătase pentru ca partea subțire să poată atârna mai lung decât cealaltă.

Da, poate că e un mic snobism să o porți în stilul clasic, dar e un detaliu de stil care arată că ești suficient de interesat de imagine și de istoria eleganței, că ești un connaisseur. (Îmi arată partea interioară a cravatei, care are șapte pliuri la interior, făcute manual, după o tehnică specială imposibil de reprodus la mașină). Vezi cum e cravata asta? Asemenea detalii îți construiesc o imagine de bărbat soyeux, îngrijit, pedant. Așadar, începi cu pași mici. Cu cravata, cu batista și, mai ales, începi cu asumarea de sine. Eu am părul lung de la 25 de ani și tot de atunci oamenii mă privesc ciudat și mă vorbesc de la spate. Vrei să-ți spun sincer: mă doare în cot! Nu-mi pasă. Eu cred că luxul suprem este să n-ai nimic de-a face cu părerea celorlalți despre tine. Eu iubesc să mă îmbrac bine, mi se pare ceva nespus de plăcut și agreabil, care îmi aduce o extraordinară bucurie. Mă îmbogățește sufletește. Asta înseamnă lux.

A doua întrebare frecventă a tinerilor sună cam așa: „Domnule Jacomet, îmi place foarte mult ceea ce scrieți dumneavoastră, dar eu n-am bani să dau 1.000 de euro pe un costum, 2.000 pe pantofi și tot așa“. Deci da, banii au de-a face cu acest domeniu, dar niciodată în istorie nu au existat mai multe posibilități de a fi bine îmbrăcat ca în prezent. Cu bani puțini. Există forumuri de discuții și tips-uri, există magazine second-hand, există E-bay, există buticuri. Eu îmi asum oricând următoarea provocare, cu orice bărbat din lumea asta: dă-mi 300 de euro și te îmbrac din cap până-n picioare! Pentru asta, însă, trebuie să existe educație. Să vrei să înțelegi, să faci diferența. Desigur în „The Parisian Gentleman“ scriem despre „haut de gamme“, despre high-end, despre lux, dar dacă te educi poți să te îmbraci bine cu bani mult mai puțini, fiindcă vei ști ce să cauți și cum să recunoști ceea ce ți se potrivește.

Apoi, a treia întrebare frecventă este legată de morfologie: „Sunt înalt/scund/gras/slab, cum să mă îmbrac?“. Nu e o știință, dar trebuie să ai puțin fler. Dacă ești mic, eviți dungile orizontale. Dacă ești mic, nu-ți pui curea, fiindcă îți taie silueta în două. Dacă ești mic, îți pui talie ușor mai înaltă la pantaloni, fiindcă asta îți alungește optic picioarele. Sau, ceea ce puțini știu, dacă ești micuț de statură trebuie să-ți pui reverul costumului mai sus, fiindcă așa poți să câștigi 5 centimetri în înălțime, vizual. Fred Astaire făcea asta. Apoi, dacă ești mai grăsuț bineînțeles că primul meu sfat este să faci și sport și să ai grijă de tine, dar ca principii de bază evită dungile groase, îndreaptă-te spre țesături uni… Arta e în lucrurile mărunte, ele contează.

Up: Cât de mult contează îndrăzneala în toate astea?

HJ: La Paris, spre exemplu, e considerat mal-vu ca un avocat să poarte cravată în dungi. Există multe astfel de cutume, dar eu unul n-am văzut pe nimeni cu cariera ruinată fiindcă a fost prea bine-îmbrăcat și prea elegant. Asta încerc să le explic oamenilor, iar ei își doresc să înțeleagă toate astea și să crească din punct de vedere al educației stilistice.

Am avut un eveniment la Paris în iunie și au fost persoane care au luat avionul ca să vină să ne vadă. De ce? Fiindcă le dăm un anumit elan, un curaj de a-și schimba viața. Moda e un demers filozofic, nu doar stilistic. Mulți mă întreabă „Unde să încep, domnule Jacomet?“, iar eu le răspund „Care e scopul tău? Unde vrei să ajungi?“. Ne străduim mereu să fim bine-îmbrăcați pentru ocazii, uitând că viața de zi cu zi este o ocazie în sine. Nu trebuie să fim eleganți doar la nunți, botezuri și înmormâtări. Viața cotidiană este plină de infinit mai multe ocazii care se cer valorificate.

De multe ori, întrebările care mi se pun sunt mai curând genul de întrebări pe care le pune un fiul tatălui său. Eu sunt un autor erudit în acest domeniu, mă pasionează sincer, e viața mea, dar nu sunt nicidecum un guru, un patriarh. De multe ori mă deranjează puțin această „aură“, fiindcă nu am pretenția că știu totul pe acest subiect și oricum fiecare om este un caz particular. Eu detest însă regulile și îmi place să le dau tinerilor inspirația de a încerca un lucru cu care nu sunt obișnuiți.Scopul meu este să le dau cititorilor mei îndrăzneala zilnică de a-și spune „Ce-ar fi să încerc o cravată?“, „Ce-ar fi să-mi pun o batistă?“, „Ce-ar fi să port o vestă? O să mă duc să-mi cumpăr o vestă!“. Sunt tineri care, prin aceste mici gesturi, se redescoperă pe sine, fiindcă eleganța nu stă în oglindă.

Eu știu, când pun pe mine un sacou, dacă sunt elegant sau nu, după cum mă simt în acel obiect vestimentar. Nici nu trebuie să mă uit în oglindă, simt. Dacă nu ți se potrivește perfect, înseamnă că nu e pentru tine. Există bărbați, mai ales din categoria nouveau-riche – orientali, ruși etc – care își cumpără costume cu eticheta la vedere și nu se simt bine în ele, iar asta se vede. Fiindcă nu le simt, nu le înțeleg, le consideră doar un element de statut. Și mai e ceva, inima filozofiei pariziene de modă este naturalul. Cele mai frecvente greșeli, când pornești la drum cu un nou stil, este să faci totul „un tout petit peu trop“. O idee prea mult…

Am cititori ai blogului care ajung la seratele mele în costum, perfect aranjați, cu ac de cravată, butoni, nod perfect la cravată. Există un termen italienesc care îmi place la nebunie, se numește „spezzatura“. Arta de a face oamenii să creadă că nu ne-am pregătit. Când lumea te vede super-riguros îmbrăcat, la patru ace, cu toate detaliile perfecte, până la ultimul amănunt, o să își zică „Ah, băiatul ăsta a făcut niște eforturi serioase ca să arate așa, s-a străduit rău de tot“. Și asta nu e bine, fiindcă înseamnă că nu-ți expui eleganța proprie, ci îți expui eforturile, travaliul. Eleganța înseamnă, în accepțiune pariziană, să fii atât de bine în propria piele încât să nu-ți expui niciodată eforturile. Haina nu este decât metoda elegantă de a atrage atenția asupra sclipirii din privirea ta.

IMG_4610

DESPRE GARDEROBĂ ȘI CULORI

„Un bărbat preocupat de imaginea lui ar trebui să aibă cam 4-5 costume bine făcute, bespoke dacă e posibil, și cam șase perechi de pantofi. Cu astea treci prin orice fel de ocazii în viață, fiindcă nu e vorba de cantitate ci de calitate. Garderoba mea, contrar a ceea ce crede lumea, e rezonabilă. Eu și soția mea călătorim 200 de zile pe an și trăim practic din valiză, așa că trebuie să fim foarte selectivi!.“

„Există acest mit conform căruia primul costum pe care ți-l faci trebuie să fie negru. Foarte greșit. Negrul este cea mai puțin versatilă culoare dintre toate. Când porți negru? La nunți, cununii, înmormântări, ocazii ultra-speciale. E minunat să porți culori, dar lumea se ferește de ele fiindcă trebuie să ai o anumită educație estetică pentru a ști cum să le combini. Nu este știință, ci trebuie să capeți un fler al tău. E important să porți culoare, fără culori viața ar fi teribil de plictisitoare“.

IMG_9352

DESPRE PANTOFI 

„Favoritul meu absolut în materie de pantofi este Pierre Corthay, pentru că el reprezintă ceva foarte special ce avem în Franța, o ghildă a artizanilor numită „Les compagnons du devoir“. E unică în lume, ca o frăție care nu e doar pentru pantofari sau bijutieri, ci și pentru oricine lucrează magistral cu mâinile. Se începe la 16 ani și durează 6 ani, răstimp în care trebuie să faci turul Franței și să stai câte șase luni la fiecare artizan relevant pentru domeniul tău.

Ei trebuie să te primească și, în acele șase luni, să-ți transmită mai departe tot ceea ce știu despre arta lor, iar la final ai de făcut și de susținut un fel de lucrare de diplomă, constând în opera ta de artă practic. Pierre Corthay e compagnon du devoir și a primit titlul de maestru, este parte vie a patrimoniului francez, iar motivul pentru care mi se pare atât de grozav nu este doar faptul că desenează pantofi frumoși, ci pentru că simbolizează o valoare foarte puternică în Franța: oameni care fac lucrurile așa cum trebuie ele făcute“.

 _MG_1656c

DESPRE CUM CĂLĂTOREȘTE UN GENTLEMAN

„Dacă ai garderoba potrivită, iei un blazer dintr-un material neșifonabil. În ziua de azi există o creativitate foarte mare în materie de textile și țesături, progresul tehnic a fost incredibil, iar un adevărat gentleman trebuie să cunoască diferitele texturi și modul în care acestea se comportă. Mai ales dacă nu călătorești doar business – scenariu care e destul de nerealist, să fim serioși – trebuie să ai un blazer ușor, nestructurat, fiindcă, cinstit vorbind, echipajului din avion nu-i pasă câtuși de puțin de garderoba ta și vor înghesui și boți haina ta undeva între bagaje, fără nicio problemă. Eu mereu am discuții cu ei pe tema asta.

Sau, dacă vrei să călătorești și ușor, și în siguranță, cumpără-ți o „Travel Jacket“ specială, cu multe buzunare ascunse. Cifonelli, croitorul meu personal, face un model cu 17 buzunare diferite. Da, poate că înseamnă 17 tentații pentru hoții de buzunare (râde), dar e incredibil de practică“.

 IMG_3354

DESPRE „CEL MAI BUN CROITOR“

„Nu există o supremație absolută a croitorilor, depinde de locul în care te afli, de materialele care îți plac și de stilul care ți se potrivește. Există croitori buni peste tot, dar dacă de exemplu cauți discreție, subtilitate, sobrietate, du-te la un croitor britanic. Umblă o vorbă pe Savile Row că, dacă ți se face un compliment la adresa costumului pe care îl porți, înseamnă că nu și-a făcut bine treaba croitorul.

Un costum trebuie să fie atât de subtil încât să se confunde cu tine. Așa gândesc britanicii, iar stilul lor e atât de conservator încât e ceva ce poți transmite din generație în generație. Pe de altă parte, dacă vrei ceva ușor de purtat, în care să poți gesticula și să fie mai extravagant, numai în Napoli sunt 150 de croitori. Noi, francezii, am fost mereu undeva între cei doi poli și ne-am găsit identitatea proprie.

IMG_5452Silueta franțuzească e mai charismatică, umerii sunt mai pronunțați, costumul e mai structurat, mai „tridimensional“ și sofisticat. Suntem parizieni și încă mai credem că suntem cei mai deștepți oameni din lume, însă cei mai buni doi croitori din Paris, după părerea mea, sunt Cifonelli și Camps de Luca. Observați că numele sunt italienești, sunt familii care au venit în Franța la începutul secolului XX.“

 

SUR MESURE

„Un costum făcut la comandă durează mai mult, dar e o artă să știi să aștepți un costum“, explică Simona Hulber, fondator și designer „Zenonni Su Misura“ și cea care l-a adus în România pe Hugo Jacomet, cu ocazia lansării oficiale a platformei „Bucharest Gentleman“. De 11 ani încoace, de când creează ținute pentru „domnii de București“, și-a dorit să existe un instrument educațional care să promoveze pe termen lung normele vestimentare corecte și să informeze viitoarele generații. Iar venirea lui Hugo reprezintă imboldul simbolic ale unei mini-revoluții anunțate.

„Bucharest Gentleman“ vine într-un moment în care echipa Zenonni pare să fi trecut într-o altă ligă: după showroom-ul de la Chișinău, a fost inaugurat în luna septembrie cel din Moscova, iar cu ocazia evenimentului de la Palatul Bragadiru din București a fost anunțată și linia de pantofi bespoke, realizați 100% manual de pantofarul chișinăuean Valentin Frunză, care va realiza pantofi la comandă pentru clienții din România doar prin intermediul Zenonni.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii