Cautare




, Contributor

Lifestyle |
|

Cum poți optimiza un spațiu open-space după principii Feng-Shui

JOURNALDENET.jpg
Pe lângă zgomotul de fond și permanentele întreruperi de care se plâng adesea corporatiștii din mediul open-space, tot mai multe companii încep să își pună problema optimizării spațiului din punct de vedere Feng-Shui.

Cristina Groza de la Barnett&Partners, arhitect și maestru Feng-Shui certificat internațional, este tot mai des contactată de către manageri de companii care vor să-și optimizeze spațiul din punct de vedere al energiilor. Din 2005 și până acum, a avut circa 300 de clienți din România, majoritatea din sfera business. ,,Oamenii de afaceri călătoresc și se deschid mai mult spre alte culturi”, explică ea interesul crescut al proprietarilor de magazine, hoteluri și restaurante față de armonizarea spațiului pentru prosperitate.

Și Miruna Macavei şi Costin Vasile de la Feng Shui Research Center din Bucureşti au colaborat cu mai multe companii, în special din sectorul farmaceutic – cele mai multe dintre acestea solicitând armonizarea energiilor din spațiul respectiv cu specificul activității. Pe limba ingine­rilor, a oamenilor de afaceri şi a tuturor celor care gândesc în cifre concrete, Feng Shui este rezumat de consultantul Costin Vasile sub forma unei legi a probabilităţilor: dacă stai în zona în care acţionează o anumită energie, probabilitatea ca anumite evenimente pozitive să aibă loc scade sau creşte.

În open-space, posibilitatea de a realiza permutări între departamente, în funcție de spațiul optim fiecăruia în parte, este mult mai mare. Spre exemplu, departamentul financiar-contabil poate și trebuie să fie așezat pe locul ideal pentru energia prosperităţii, în timp ce departamentele de creaţie au nevoie de energia creativităţii, iar cele de vânzări de energia stabilității. Există, însă, și serioase dezavantaje energetice în ceea ce privește open-space-ul: dacă în spaţiu sunt energii yang pozitive, acestea pot circula liber dintr-o parte în cealaltă. Dacă sunt energii yin, în schimb, se vor acumula în pereţi.

Prețul unui asemenea serviciu se ridică la circa 10-15 euro pe metru pătrat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii