Această abordare presupune că viața este o linie dreaptă, cu dependență liniară a parametrilor care apar pe parcurs, de felul cauză-efect: dacă facem asta, obținem asta; dacă facem cealaltă, obținem cealaltă. Urmăm căi pe care le cunoaștem și pe care le considerăm sigure, bătătorite, fără să realizăm că ne punem o limită superioară opțiunilor reale de a ne construi viața și, mai ales, fără să realizăm că prin această metodă noi devenim cei care ne ducem mereu spre rezultatele predictive – care sunt, de regulă, medii – călduțe.
Desigur că, în realitate, curba vieții nu este liniară. Multe lucruri sunt nesigure și complexe în viață – în plan profesional și personal. Fiecare zi aduce imprevizibilul ei, cu pierdere sau câștig, cu emoții pozitive sau negative care, la rândul lor, amplifică viața deseori într-un mod neliniar. Astfel, cum putem să ne construim o carieră care să țină cont de imprevizibilul realității? Și cum putem să ne programăm viața profesională ca să avem mai multe „câștiguri” decât „pierderi” sau decât „bătălii pierdute” într-un mediu arbitrar?
…Să învățăm un pic de la matematicieni. Funcțiile cu cele mai mari câștiguri sunt convexe și nonliniare. Mai jos este o selecție din câteva gânduri ale celor care au scris și au studiat mult pe această temă și care ne pot pune ordine în felul în care ne creăm și ne gestionăm opțiunile. Gândul cel mai direct merge către viața profesională, dar aplicabilitatea este în egală măsură înspre viața personală.
Nassim Nicholas Taleb, autor al cărților „Lebăda neagră” și „Antifragil”, comentează că, în mediile complexe și imprevizibile, opțiunile – convexitatea lor – sunt mai ușor de obținut decât informația. „Într-un anume nivel al incertitudinii, avem mai mult de câștigat dacă îmbunătățim rezultatele unui outcome cunoscut (chiar dacă acesta nu este cel mai mare – n.a.) decât dacă căutăm să înțelegem toate aspectele incertitudinii și să construim scenarii pentru acestea…”, spune Taleb.
Cu alte cuvinte, în incertitudine și în panică, „go the old way”.
Ce înțeleg eu din ce spune dl Taleb mai sus, concret, este că întâi de toate ar fi bine să acceptăm faptul că viața (profesională, de asemenea) este un mediu cu volatilitate mare. Mare de tot. Apoi să acumulăm opțiuni din care să ne permitem să alegem aleatoriu atunci când este nevoie și, astfel, să diminuăm pierderile. Strategia de diminuare a pierderii este total diferită de cea de maximizare a câștigului… dar asta o știm bine în business, right?
Oamenii cei mai ambițioși se concentrează o mare parte din viață înspre acumularea „opțiunilor” prin obținerea de diplome de la cele mai prestigioase universități din lume sau din strădaniile de a obține un job la companii cu renume mare. Foarte puțini includ calculul de risc în planificarea vieții lor. Torenberg spune: „Dacă mergi la o școală din Ivy League sau la o firmă de consultanță de elită, ești unul dintre sutele de mii. Dacă îți înființezi o companie, ești unul dintre cei puțini care au început în felul în care tu însuți ai început”… Opțiunile „populare”, alături de riscul „popular” (adică cel de găsit general, în normalitatea vieții, care ni se pare mic, pentru că la el sunt expuși toți oamenii), pot părea că ne oferă mai multe uși pe care le putem deschide ulterior, însă problema este că nu știm ce nu știm. Nu putem estima cu adevărat ce anume aptitudini vor fi folositoare în viitor și ce evenimente aleatorii (pozitive sau negative) vor arunca viața înspre noi.
În „Antifragile”, Taleb spune: „Multe lucruri pe care le credem ca fiind derivate din priceperea noastră vin, în fapt, din opțiunile noastre, însă din opțiunile bine-folosite”.
Pentru mulți antreprenori, încercarea și eroarea, experimentul au dat mai multe rezultate bune decât calea bătătorită, pentru că viața nu este bătătorită cu adevărat, chiar dacă unele riscuri sunt „populare”.
