FacebookTwitterLinkedIn

La fel ca un birou organizat, o mașină bine întreținută și curată îți va face munca mult mai plăcută. Pe lângă confortul oferit de o mașină îngrijită, poți include la avantaje și faptul că te vei putea concentra mai ușor la condus, precum și faptul că vei fi mult mai apreciat de colegi.

Multe companii subliniază încă de la angajare, că primirea unei mașini de serviciu este un privilegiu și nu un drept. Prețul mașinii, cheltuielile de întreținere și toate investițiile pe care compania le face, trebuiesc apreciate la adevărata lor valoare. 

Dacă ai primit o mașină de serviciu va trebui să te implici responsabil în întreținerea ei, astfel încât să poată funcționa la parametri cât mai buni și să să aibă o durată cât mai lungă de viață. 

Dacă nu ți-a fost pus la dispoziție de către companie un ghid de întreținere a mașinii, cel mai bine este să te organizezi singur. Să verifici dacă mașina este echipată cu anvelope all season, pentru scăderea costurilor de exploatare, să stabilești un program de curățenie, unul de alimentare cu combustibil și unul pentru verificările periodice la service. 

  1. Murdăria, firimiturile, praful sau noroiul se vor aduna imediat dacă nu îți golești zilnic mașina de resturi. La terminarea programului de lucru strânge tot gunoiul din mașină și aruncă-l. Cel puțin o dată pe lună mergi la spălătorie și curăță mașina atât în interior cât și în exterior. În funcție de înțelegerea pe care o ai cu angajatorul, cheltuielile cu spălarea mașinii pot fi sau nu decontate. Chiar dacă angajatorul nu suportă aceste cheltuieli, nu lăsa mașina să ajungă într-o stare deplorabilă. Până la urmă tu ești cel care se folosește de ea, așa că poți să investești o sumă minimă pentru curațarea ei. 
  2. Folosește mașina doar în scopul în care ți-a fost pusă la dispoziție. Dacă ai primit-o pentru a te deplasa în interes de serviciu, nu o folosi pentru a căra marfă sau alte persoane, în timpul liber. Nu o folosi pentru deplasări personale, cum ar fi aprovizionare sau plecatul în concediu, cu familia. 
  3. Dacă ai în grijă o mașină utilitară, folosește-o corect împreună cu echipamentele și instrumentele cu care este dotată. Toate acestea sunt incluse în inventarul mașinii așa că ar fi neplăcut să se constate că din mașină lipsesc anumite componente sau accesorii de care tu ar fi trebuit să ai grijă. 
  4. Nu permite altor persoane să conducă mașina care ți-a fost încredințată. Indiferent dacă este vorba de un prieten sau chiar un alt angajat al companiei, ești singura persoana care este împuternicită să conducă mașina. Este foarte posibil ca acest detaliu să fie specificat și în asigurarea CASCO, iar despăgubirile în cazul unui accident pot fi anulate dacă nu ai respectat această condiție. 
  5. Asigură-te că ai fost complet informat în legătură cu modul în care trebuie să procedezi dacă mașina este furată sau avariată. 
  6. Nu fuma în interiorul mașinii. Chiar dacă nu ai primit instrucțiuni clare despre interzicerea fumatului în interiorul mașinii, ar trebui să îți dai singur seama că tot mirosul de fum se va impregna în tapițerie și nu va mai putea fi îndepărtat. Acest miros greu afectează foarte mult valoarea de revânzare a mașinii, așa că cel mai bine este să oprești și să te dai jos oricând simți nevoia să fumezi. 
  7. Respectă regulile de circulație. Nu depăși viteza legală, păstrează distanța regulamentară și poartă centura. Atunci când ești la volanul unei mașini de serviciu îți reprezinți compania la care lucrezi, așa că orice comportament necorespunzător la volan îți poate afecta și poziția la locul de muncă. 
  8. Dezinfectează mașina periodic, chiar dacă ești singura persoană care merge cu ea. Folosește șervețele speciale pentru volan și bordul mașinii, iar pentru tapițerie poți apela la spray-uri pentru materiale textile și suprafețe delicate.