Trăim într-o societate a brandurilor, fie ele corporatiste sau personale. Nu mai suntem indivizi, ci mărci în adevăratul sens al cuvântului, întrecându-ne să comunicăm despre noi pe rețelele sociale și pe paginile personale. Dacă înainte succesul ținea, dincolo de performanțe obiective, de charisma și spiritul persoanei, ceea ce numeam farmec personal a devenit o întreagă industrie.
Printr-o simplă fotografie pe un blog putem transmite despre noi înșine un mesaj mai puternic decât orice scrisoare de intenție sau CV elaborat. Primim oferte de colaborare pe Facebook, ne împrietenim cu oameni-cheie din industria noastră dându-le Follow pe Instagram și ne formăm adesea opinii despre lume și viață din ceea ce „tweet“-uiesc cei din anturajul nostru.
Ba chiar, după cum am citit de curând într-un studiu foarte interesant despre social media, chiar și cele mai prestigioase edituri au început să semneze book-deals cu autori recrutați de pe Instagram. Trendul „capitolelor“ de poveste însoțite de fotografii și postate pe Instagram este mai mult decât o modă, iar nume precum Caroline Calloway (@carolinecalloway) sau R.M Drake (#rmdrake) sunt dovada vie.
De la fiecare dintre oamenii interesanți despre care citesti in Forbes, ForbesLife si Up by Forbes poți înțelege încă o fațetă a modului în care ne putem „vinde“ pe noi și în care putem vinde lucrurile în care credem, fără ca actul în sine să poarte vreo umbră de compromis. E pur și simplu o adaptare la instrumentele secolului XXI și o încercare legitimă de a le exploata în felul nostru, pentru a ne pune în valoare în secolul creativității fără limite.
Așadar, dacă e să îți pui o dorință sau să lansezi către univers o „rezoluție“ pentru anul care vine, alege să lași în 2015 regulile, prejudecățile și procedurile pe care le știi de când lumea și pe care ți le-ai însușit sub semnul lui „Așa se face“.
În 2016 nu mai există „așa trebuie“, există doar branduri asumate și lecții învățate, există doar curajul de a-ți urma intuiția și de a transforma orice idee deșteaptă într-un brand. Am avut ocazia să stau de vorbă, la New York, cu bloggerița americană Tavi Gevinson, care a devenit celebră pe web la vârsta de 12 ani. Mă fascinase într-un interviu dat în Vogue, cu doi ani înainte să ne cunoaștem, când enunțase, cu un firesc desăvârșit, un adevăr cu rol de mantră pentru societatea zilelor noastre: „Obiectul meu de activitate sunt eu însămi și tot ce fac este pentru a perfecționa această imagine“.
Apoi, în ediția de iarnă UP BY FORBES, interviul cu fascinantul Hugo Jacomet mi-a amintit de ce succesul nu înseamnă străduința de a te reinventa din temelii pentru a te potrivi cu lumea, ci răbdarea de a te întoarce către tine însuți și a accepta adevărata ta natură, de a o rafina și a o duce la un alt nivel. Și crede-mă, chiar dacă și al doilea scenariu înseamnă tot muncă susținută, bucuria și seninătatea care însoțesc demersul de auto-descoperire vor depăși cu mult senzația de efort.
Dacă și obiectul tău de activitate ai fi tu însuți… ce ai schimba la tine? Cum te-ai raporta la „jobul“ tău zilnic de a avea grijă de aspirațiile și visurile tale? Ce ai cultiva? Ce ai opri? Dacă e să ții minte un singur lucru pentru anul care urmează, ține-l minte pe acesta și perfecționează-l. În mintea mea, el e strâns legat de un adevăr rostit de Robin Sharma, la conferința lui de la București.
Nu trece zi fără să mă scufund în realitatea profundă a cuvintelor lui, ca și cum m-aș scufunda în adâncul tuturor lucrurilor pe care le-am visat și le-am sperat vreodată: „Nu vei fi niciodată cu adevărat fericit dacă există o prăpastie prea adâncă între viața pe care o trăiești în prezent și viața netrăită din visurile tale“.
