Cautare




, Contributor

Auto |
|

Cum a evoluat piața auto în 2014

Anul trecut numărul autoturismelor noi înmatriculate a urcat cu 21,6% față de 2013, după șase ani consecutivi de scădere ce au dus-o de la peste 300.000 la sub 60.000 de unități, arată datele platformei Autovit.ro.
auto_masini_de_vanzare.jpg

Cele mai afectate tranzacții cu mașini au fost reînmatriculările, adică autoturismele second-hand tranzacționale pe plan intern. Întrucât 2013 a fost un an dezastruos din cauza blocajului adus de timbrul de mediu, 2014 nu a putut compensa scăderea de 150.000 de unități din anul anterior, dar totusi, 10 dintre cele 12 luni au adus cifre mai mari decat în 2013 si, per total, segmentul s-a încheiat pe plus (5,7%), mai arată sursa citată, mai arată sursa citată.

„Anul 2014 este al doilea an consecuvitv de când numărul reînmatriculărilor este sub cel al înmatriculărilor de mașini second-hand din import. Este o situație anormală, care produce efecte negative, mai ales pentru piața de mașini noi. Constatăm că timbrul de mediu aplicat mașinilor deja înmatriculate blochează tranzacționarea buy-back și trade-in a mașinilor Euro 3 și Euro 4”, spune Mihai Cune, business manager Autovit.ro.

„O soluție pentru această problemă poate fi reducerea treptată, adică în 2-3 ani, a valorii timbrului de mediu la valori suportabile de 100-200 de Euro. Astfel timbrul de mediu nu ar mai fi un factor blocant al tranzacțiilor, iar veniturile la buget s-ar completa cu încasările din impozitul anual calculat dupa o formulă nouă”, a mai adăgat managerul Autovit.ro.

Prețul este cel mai important element pentru clientul de mașină second-hand, arată datele platformei Autovit.ro. Cu toate acestea, în 2014 ponderea mașinilor de sub 5.000 de euro a scăzut, crescând numărul celor de peste 10.000 de euro, in principal datorita masinilor second hand importate.

În funcție de norma Euro, segmentul care a crescut exploziv în 2014 este cel al mașinilor Euro 5. Numărul de anunțuri a urcat cu 30%, iar ponderea acestor mașini pe Autovit.ro aproape că s-a dublat anul trecut. De asemenea, și anunțurile pentru mașini Euro 6 au cunoscut o creștere impresionantă de 150% în 2014 față de 2013.

atutovit tab 1„În concluzie, anul 2014 a fost unul care a marcat o ușoară creștere a pieței auto. În 2015, piața mașinilor noi ar putea să crească față de anul în curs, ajutată de desfășurarea eficientă a programului Rabla. Programul de reînnoire a parcului auto trebuie atent supervizat, deoarece cu ajutorul lui s-au vândut 17.000 de mașini în 2014, număr care poate crește semnificativ în 2015”, mai menționează sursa citată.

Iar pentru piața mașinilor second hand este necesară o revigorare printr-o reducere a timbrului de mediu până la volori care să nu mai blocheze tranzacțiile, asigurând astfel o dinamică crescută pe piața internă care păstrează automat banii în economia locală și generează un plus de capital pentru creșterea segmentului de mașini noi.

autovit tab 2Cât despre branduri, la mașini noi, Dacia și-a mărit cota de piață și Ford a avut o creștere mult peste media pieței (56% față de o medie de 21,5%). Dintre mărcile din top 5, Volkswagen a crescut cel mai puțin (8%). La mașini second-hand Volkswagen și Opel își păstrează uriașa popularitate, urmate de Audi și BMW.

autovit tab 3

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii