FacebookTwitterLinkedIn

Compania nu a avut niciodată birouri în San Francisco, New York sau Berlin. Cu toate astea, Adii a reuşit să dezvolte un startup într-o companie evaluată la mai multe milioane de dolari, toate astea de la capătul lumii. Mai exact din Cape Town, Africa de Sud!

Cum a reuşit să facă asta? Adii crede că nu contează unde anume eşti, ci felul în care îţi execuţi ideea. „Dacă se urmăresc câţiva paşi simpli, oricine poate crea un startup în tehnologie de succes la nivel global!”, spune el.

Înainte de a dezvolta primul produs Woo themes, publica teme gratuite pentru WordPress şi oferea consultanţă clienţilor care aveau nevoie de ajutor cu utilizarea platformei. Era convins că nimeni nu ar plăti pentru temele care erau disponibile gratuit în număr atât de mare, însă a decis să îşi testeze presupunerea.

„Am vrut să văd dacă ar fi interesat cineva să plătească pentru teme WordPress. Ştiam că oamenii le folosesc gratuit, aşa că am dezvoltat un produs care includea funcţionalităţi care nu mai fuseseră incluse în teme anterior. Din fericire pentru mine, presupunerile mele iniţiale s-au dovedit greşite şi am vândut 7-8 produse în ziua lansării”, povesteşte Adii Pienaar începuturile WooThemes.

Cum a reuşit să dezvolte WooThemes într-o afacere evaluată la mai multe milioane de dolari? Adii crede că sunt doi factori principali cărora le poate atribui succesul. Primul dintre aceştia este calitatea serviciului de relaţii cu clienţii: cu un brand puternic şi o reputaţie excelentă, Woo Themes a câştigat loialitatea a mii de consumatori, ceea ce i-a ajutat să se diferenţieze pe o piaţă în care principalul concurent erau produsele gratuite.

Cel de al doilea factor este faptul că au fost dispuşi să rişte. „De la prima temă pe care am dezvoltat-o şi până la decizii curajoase pe care le-am luat de-a lungul timpului, ne-am asumat foarte multe riscuri fără de care nu am fi astăzi aici”, spune Adii.

După o călătorie de 6 ani alături de WooThemes, antreprenorul a hotărît să renunţe la poziţia executivă pe care o ocupa în cadrul companiei şi să pornească din nou de la zero, de data asta cu Public Beta, o comunitate a antreprenorilor la nivel global. De ce Public Beta? „Pentru că am avut experienţa antreprenorului care locuieşte într-un oraş care nu este un hub pentru startup-uri. De multe ori pe parcursul călătoriei m-am simţit singur, deprimat şi epuizat, şi nu am avut cu cine să vorbesc sau cui să cer ajutor. Am realizat de-a lungul timpului că pentru fiecare decizie tactică, cea mai mare provocare era bună-starea mea psihologică şi emoţională. Am vrut să creez ceva care să ajute antreprenorii să rezolve această problemă. Dacă PublicBeta poate ajuta o mie de antreprenori să îşi pună în aplicare ideile şi obiectivele, voi fi fericit!”, motivează Pienaar decizia de a lansa PublicBeta.

Crede că cea mai mare greşeală ca antreprenor este faptul că a făcut numeroase compromisuri la nivel personal pentru a lucra, ratând astfel oportunităţile de a fi alături de familie şi prieteni. A învăţat însă că trebuie să fie mai disciplinat şi să încerce să găsească acel echilibru între viaţa personală şi cea profesională. A reuşit asta conştientizând faptul că poate lucra doar prin stabilirea priorităţilor.

„Trebuie să lucrezi doar la acele activităţi care sunt prioritare. Toate celelalte pot aştepta”, spune Adii. Astăzi încearcă să pună o barieră fizică între lucru şi viaţa personală: lucrează doar de la birou sau îşi lasă dispozitivele mobile într-o cameră din casă pentru a nu avea access la ele.

Cu toate că a făcut multe greşeli, nu crede că există cu adevărat eşec în afaceri. „Eşuezi doar dacă nu înveţi din greşeli”, spune Pienaar. „Chiar dacă afacerea ta a dat faliment sau startup-ul tău moare, tu eşti câştigător atât timp cât ai învăţat din greşelile pe care le-ai făcut!”, adaugă el.

Crede că principala provocare a antreprenorilor de astăzi este să depăşească frica de eşec şi alte emoţii distructive care fac ca antreprenoriatul să fie atât de greu. „Există atât de multe sfaturi tactice disponibile, însă aceste tipuri de emoţii împiedică oamenii să urmărească aceste sfaturi şi să execute aşa cum ar trebui!”, spune Adii.

Astăzi este mentor pentru mai multe startup-uri şi primul lucru pe care îl spune acestora este: „Just do it! Ca antreprenor va trebui să îţi asumi riscuri şi să îţi gestionezi frica de eşec, va trebui să aspiri departe şi să înveţi să navighezi şi cele mai învolburate ape. Depinde doar de tine!”, recomandă antreprenorul.

În luna noiembrie Adii Pienaar va veni în România şi va dezvălui audienţei How to Web secretele dezvoltării unei companii de succes la nivel global, de oriunde din lume. 

Citește mai mult despre speakerii How to Web 2013