Vă amintiți scurta nebunie, de acum doi ani, cu loteria bonurilor fiscale? A fost o încercare disperată a guvernului de-a copia un model asiatic de mărire a încasărilor la buget. Calculul avea ceva logică: oamenii vor cere bon la fiecare cumpărătură pentru șansa de a câștiga o mulțime de bani. Iar dacă fiecare cumpărător își cere bonul, vânzătorii se vor simți obligați să le ofere dins tart pentru toată lumea.
Dar are logică și ce a urmat: după o vreme, lumea s-a plictisit, a uitat, s-a luat cu altele. Azi, extragerea a rămas interesantă pentru un grup destul de mic de pasionați dintre care mulți își caută norocul prin coșurile de gunoi ale supermarketurilor. E în logica proverbială a efectelor perverse – îți propui să combați evaziunea fiscală dar tot ce reușești este să mărești gradul de reciclare a deșeurilor.
Metoda a fost patentată de Taiwan în 1951. Apoi a fost copiată cu mai mult sau mai puțin succes și de alte țări.
În China este cel mai simplu pentru cumpărător, bonul se poate răzui exact ca un bilet de loterie deci nu mai trebuie păstrat, sortat și apoi căutat. Dar logistic este destul complicat: practic întreg sistemul de bonuri a trebuit reconstruit în jurul loteriei.
În Argentina, Brazilia sau Puerto Rico au încercat în anii ’90, dar interesul a dispărut după nu multă vreme așa că loteria a fost abandonată.
Polonia, Slovacia, Albania, Portugalia sau Malta au adoptat astfel de scheme relativ recent și încă așteaptă să evalueze rezultatele.
Ce-i diferit în Taiwan? La început, premiile mari au fost de ajuns să țină sus nivelul de interes. Extragerile se fac la două luni iar cel mai recent record i-a făcut pe 28 de taiwanezi mai bogați cu 320.000 de euro fiecare.
Pe măsură ce populația a devenit mai prosperă, interesul chiar și pentru acest gen de câștiguri s-a mai redus. Punct după care rezolvarea problemei a venit dinspre participarea publică ceva mai largă.
Organizațiile de caritate au început o adevărată competiție pentru bonurile clienților din magazine. Odată colectate, voluntarii (majoritatea pensionari) le sortează pentru tragerea la sorți. Manual sau ajutați de tot felul de tehnologii de sortare.
Și, pentru că volumul este atât de mare, șansa de câștig devine aproape certitudine. Pentru clienți, motivația de a cere bonul este mare – cum să refuze șansa de-a dona ceva care nu-i costă nimic? Iar costul este mic, nu trebuie să-și bată capul cu bonul, doar să-l lase în cutia cauzei în care cred.
Și alții au preluat modelul – de exemplu muzee sau alte locuri unde în mod normal intrarea era gratis. Costă un bon! N-ai? Du-te și cumpără o bomboană!
Citește și:
Cum au rezolvat în Taiwan problema corupției
Cum au rezolvat în Taiwan problema reciclării deșeurilor
Cum au rezolvat în Taiwan problema risipei de hrană
