FacebookTwitterLinkedIn

Profitul o perațional EBITDA Telekom Romania Communications pentru primele 9 luni ale anului 2014 a fost cu 7,5% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 118,4 milioane euro. Nivelul EBITDA a fost afectat de introducerea taxei pentru construcții speciale, cu impact semnificativ asupra companiei care deține, istoric, o infrastructură bazată pe cupru și canalizații, potrivit anunțului făcut de companie.

Numărul de clienți ai platformei TV a Telekom Romania Communications a ajuns aproximativ 1,4 milioane în T3 2014. Numărul clienților de Internet s-a menținut la același nivel comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile aferente celor două segmente au continuat să înregistreze creșteri de 7% pentru televiziune, respectiv 6% pentru Internet broadband în T3 2014. Aceste creșteri ale veniturilor generate de cele două segmente compensează parțial scăderea de 14% a celor de voce fixă. Veniturile din segmentul wholesale au avut un aport important la cele raportate la nivelul întregii companii, fiind mai mari cu 11% în T3 2014 față de T3 2013, datorate traficului crescut.

Numărul de abonamente a fost de 4,8 milioane pentru T3 2014, rămânând stabil în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Veniturile din segmentul wholesale au avut un aport important la cele raportate la nivelul întregii companii, fiind mai mari cu 11% în T3 2014 față de T3 2013, datorate traficului crescut.

În ceea ce privește rezultatele financiare ale Telekom Romania Mobile Communications compania s-a menținut pe locul 3 în piață (în funcție de numărul de abonați), după Orange și Vodafone.

Baza de clienţi business a crescut cu 6,4%, în timp ce veniturile din segmentul B2B au crescut cu 12,7%, în primele 9 luni ale anului 2014 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Baza de clienţi postpaid a crescut, de asemenea, cu 3% la 9 luni y-o-y, ajungând la 26,8% din totalul bazei de 5,9 milioane de clienţi ai Telekom Romania Mobile Communications (inclusiv Zapp).

Veniturile totale în T3 au fost de 107 milioane euro, în creştere cu 5% faţă de T2 2014.

Profitul operațional EBITDA (câştigurile operaţionale înaintea dobânzilor, taxelor şi amortizărilor) a atins valoarea de 25,5 milioane euro, similar cu semestrul precedent. Marja EBITDA a ajuns la 23,8% în T3 2014, în timp ce veniturile din servicii au fost cu 4% mai mari comparativ cu T2 2014.

ARPU (venitul mediu per utilizator) a crescut cu 5% în T3 2014 comparativ cu T2 2014, ajungând la valoarea de 4,78 euro.

Traficul de date a crescut mai mult de două ori faţă de T3 2013, înregistrând o creștere considerabilă de 125% y-o-y. Serviciile 4G s-au extins în mod semnificativ, generând o creștere de 75% a traficului de date și o dublare a numărului de utilizatori activi 4G in T3, comparativ cu T2 2014. De asemenea, veniturile din internet de mare viteză au menținut trendul ascendent din semestrele precedente, înregistrând o creștere de 26 % față de anul precedent, ca urmare a investițiilor în tehnologie.

Şi vânzările de telefoane smart au crescut de peste două ori la 9 luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, înregistrând o evoluţie de 110%.

La finalul T3 2014, OTE Group a furnizat servicii de telecomunicații pentru aproximativ 15,2 milioane de clienți din Europa de Sud-Est.

Brandul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și Cosmote România. Telekom Romania este parte a OTE Group, membru Deutsche Telekom. Deutsche Telekom are peste 142 milioane de clienți pentru servicii mobile, 31 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2013).