
Inovația este un subiect de discuție la modă, dar dificil de implementat. E nevoie, simultan de doze importante de imaginație, dar și de disciplină, o combinație destul de greu de obținut.
Liderii care reușesc să aducă simultan cele două calități în cadrul organizațiilor pe care le conduc sunt cei care ajung, mai devreme sau mai târziu, să fie considerați inovatori sau „game changers”.
GALERIE FOTO CONFERINȚA FORBES FUTURE
Când vorbim despre inovație, trebuie să abordăm și tema tehnologiei, întrucât cele două concepte merg mână în mână. Pe măsură ce tehnologia și lumea digitală se extind dincolo de departamentele IT, se schimbă fundamental și modul cum comunică, cum învățăm și cum intercaționăm, atât la nivel profesional, cât și personal.
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE INOVAȚIE ÎN EDIȚIA SPECIALĂ FORBES INNOVATION
Astfel că, dacă tehnologia nu poate fi un substitut pentru o idee bună, cu siguranță că poate fi un facilitator și un accelerator pentru inovație.
Fiind două teme de interes actual, Forbes România a organizat pe 10 mai, conferința Forbes Future: Innovation & Tech unde speakerii, autorități cu expertiză în domeniul inovației și/sau tehnologiei, au împărtășit din secretele succesului companiei sau proiectelor lor inovatoare.
Marius-Raul Bostan, ministrul Comunicațiilor, a fost descumpănit de funcționarii pe care i-a găsit în minister, apatici și care foloseau prea puțin calculatoarele. „Ce-am făcut? Mi-am adus un consilier foarte tânăr. Și am încercat să introduc o nouă atitudine în structura existentă din minister.”

România va coordona un proiect european în valoare de circa 100 de milioane de euro – Centrul Danubius. „Este un proiect admis în zona europeană a infrastructurilor de cercetare, care are pe profit un oficiu de transfer tehnologic”, a declarat Viorel Vulturescu, consilier Direcția Relații Internaționale, ANCS, în cadrul conferinței Forbes Future.

Andrei Pitiș, fondatorul Vector Watch este de părere că inovația vine dintr-un creier informat, dar nu suprasaturat.„Dacă ești supraturat este imposibil să inovezi pentru că întotdeauna te gândesti la ce trebuie să faci ca să iți iasă jocul, să iei bonusul. Orice schemă de bonusare omoară inovația”, a explicat Pitiș în cadrul conferinței Forbes Future.

Pentru Bogdan Bucurei, director marketing UPC România, inovația ar trebui să fie o disciplină. În ceea ce privește profilul românilor, Bucurei este de părere că acesta este „unul foarte inovativ, de a găsi soluții la fiecare problemă”.

România este pionieră în Europa la politici inovatoare pentru sectorul clădirilor verzi, fiind „prima țară din Europa care a introdus reducerea impozitului pe clădiri verzi și care a dezvoltat inițiativa <<ipoteca verde>>”, conform spuselor Monicăi Ardeleanu, CEO Romania Green Building Council.

Din toate țările Europei de Est, România a dat cei mai mulți directori de creație internaționali, iar după cum a afirmat Dan Petre, business developer D&D Research, „România ocupă un nivel de calitate și de inovație între 80% și 100%”.

Răzvan Ionescu, director de marketing, segmentul business Telekom este de părere că industria are o misiune mai importantă decât a răspunde unor cerințe. „Aceasta are datoria de a educa clienții și firmele, de a le arăta cum inovația este relevantă pentru businessul lor”, după cum a afirmat el în cadrul conferinței organizată de Forbes România.

După părerea lui Bogdan Lupu, head of digital în cadrul Carrefour România, tehnologia și inovația trebuie să ajute companiile să cunoască mai bine consumatorul și să faciliteze comunicarea cu el. „Trebuie să adaptăm tehnologia în ziua de azi la nevoile consumatorului”, a afirmat el în cadrul Forbes Future.

Sistemul tech a cunoscut o evoluție impresionantă într-un timp scurt, după cum povestește Bogdan Iordache în cadrul conferinței dedicată inovației. „Din 2014 și până astăzi, companiile de tehnologie din România au avut exituri de câteva sute de milioane în total”.

Pentru Cornel Amariei, inventator și fondator Lumen, primul pas al inovației îl constituie găsirea unei soluții optime pentru o problemă. „Trebuie să te bazezi pe ceea ce cunoști și să pui asta în contextul problemei pe care o abordezi, să vezi cum poți găsi o rezolvare”, a declarat acesta în cadrul conferinței.

Ionuț Budișteanu, informatician și inventator este de părere că ceea ce contează cel mai mult este „să te menții pe aceeași poziție și după ce ai câștigat premiul.”

Pentru Mihai Toader Pasti, managerul proiectului EfdeN, inovația este atunci când încerci să faci lucruri diferite și, uneori, vine din plictiseala de a face un lucru repetat. „Inovarea înseamnă să nu te dai bătut, să mergi înainte non-stop, cu ochii închiși”, a declarat tânărul manager în cadrul Forbes Future.
