Cautare




, Contributor

Topuri |
|

Cum arată o parte din lista „30 sub 30 Europa”, realizată de Forbes SUA

Publicația a realizat, în premieră, o listă în care sunt incluși tinerii europeni care se remarcă în diverse domenii, precum Media, Industrie și manufactură, Finanțe sau IT.
Cornel Amariei

Printre cei 300 de membrii ai generației „30 sub 30 Europe”, se află și trei români: Ionuț Budișteanu, Cornel Amariei, și Andrei Brașoveanu. Pe lista celor mai de succes tineri care locuiesc în SUA se mai află și Anda Gânscă, CEO al unui startup.

Mai jos este prezentată o parte din lista „30 sub 30”:

 

Antreprenori Sociali

Joséphine Goube, 27 de ani, Franța

Tânăra vrea ca și criza migranților să nu mai fie atât de dificilă. Este una dintre primii angajați ai companiei Migreat, fondată în 2012. A ajutat la conceperea unei platforme online care oferă refugiaților, migranților și altor persoane defavorizate o modalitate ușoară de a trăi odată ce se stabilesc într-un nou loc.

VEZI CINE ESTE ROMÂNCA DE PE LISTA „30 SUB 30”

Științe și sănătate

Cesar Velasco Muños, 29 de ani, Spania

Membru al Organizației Mondiale a Sănătății, tânărul și-a adus contribuția în momentul în care mapamondul se confrunta cu virusul Ebola. Odată criza înlăturată, spaniolul care a studiat la Harvard face în prezent cercetări pentru a concepe un nou vaccin care să prevină o asemenea boală un următorii ani.

 

Media

Ernst-Jan Pfauth, 29 de ani, Olanda

În 2013, journalistul a primit fonduri de 1,7 miliarde de dolari pentru a lansa De Correspondent, o publicație olandeză online care furnizează informații de calitate, fără a avea publicitate pe site, către peste 40.000 de abonați care plătesc 65 de dolari lunar.

Forbes 30 sub 30, PROMOȚIA 2013

Entertainment

Little Simz, 21 de ani, Marea Britanie

Potrivit artistului de muzică hip-hop Kendrick Lamar, Little Simz este una dintre cele mai bune tinere rapperițe din acest moment.

 

Artă

Tom Sellers, 28 de ani, Marea Britanie

După ce a învățat cum să gătească în restaurante de lux, Sellers a deschis Restaurant Story în Londra, în 2013, pentru ca un an mai târziu să îl deschidă și în alte două orașe din Anglia. Succesul pe care l-a avut l-a făcut să își facă planuri referitoare la expansiunea pe plan internațional.

Forbes 30 sub 30, PROMOȚIA 2014

Tehnologie

Ursa Srsen, 26 de ani, Slovenia

Ursa Srsen este sculptor, dar creează și comercializează tehnologie wearable pe care îți dorești să o porți. Compania, al cărei public-țintă este reprezentat de femei, creează bijuterii smart care detectează stresul și tipul de activitate pe care îl faci în momentul respectiv.

 

Retail și comerț online

Amber Atherton, 24 de ani, Marea Britanie

Născută în Hong-Kong, tânără a fost fotomodel în perioada adolescenței și a vândut CD-uri și cărți. Toate acestea, înainte să lanseze propriul magazin online de bijuterii, My Flash Trash, chiar din dormitorul său, 2007.

 

Industrie

Cornel Amariei, 22 de ani, România

Cornel Amariei are 22 ani și este cunoscut drept inventator, autor și inginer electric. A dezvoltat Lumen, un dispozitiv care folosește un scanner 3D și senzori de vibrații pentru a ușura viața nevăzătorilor. Tânărul este de asemenea inginer cercetare-dezvoltare în Sibiu, în cadrul companiei Continental Automotive, producătorul de șasiuri, motoare și frâne pentru Daimler, care deține mărci precum Mercedez-Benz. La Continental, se ocupă de inovarea produselor cu senzori, care se conectează într-un mod inteligent și sunt caracterizate prin conducere autonomă. În 2013, Forbes România l-a inclus pe tânărul Cornel Amariei în generația „30 sub 30”.

VEZI CINE SUNT CEI DOI ROMÂNI PREZENȚI ÎN ACEASTĂ CATEGORIE A GENERAȚIEI „30 SUB 30” 

 

Finanțe

Ophelia Brown, 29 de ani, Marea Britanie

Când Typeform, un startup spaniol care creează documente online simple a anunțat prima rundă de investiții în urmă cu un an, Brown a petrecut două săptămâni în birourile din Barcelona, până au ajuns la o înțelegere potrivit căreia firma ei a devenit principalul investitor al startup-ului.

 VEZI CINE ESTE ROMÂNUL INCLUS PE LISTA „30 SUB 30”, ÎN CATEGORIA FINANȚE

Politică

Julia Reda, 29 de ani, Germania

În calitate de reprezentant al Partidului Privat, o coaliție formată din activiști care vor guverne transparente și schimbări în ceea ce privește drepturile proprietățile intelectuale, Reda presează Parlamentul European să aducă reforme asupra statusurilor privind dreptul de autor.

 

Retail și comerț online

Caroline Walerud, 25 de ani, Suedia

Dacă pantoful nu ți se potrivește, creează-l: Walerud a dezvoltat o tehnologie cu scannere 3D care folosește camere de filmat în vederea fabricării perechii perfecte de încălțăminte. Până în prezent, compania a astrâns fonduri de 5 milioane de dolari.

VEZI CINE SUNT CEI 30 SUB 30 TINERI DE SUCCES DIN ROMÂNIA– EDIȚIA 2015 

Industrie

Rory O’Sullivan, 29 de ani, Irlanda

Tânărul contribuie la conceperea centralelor electrice mai sigure și mai ieftine. Colaborează cu o companie britanică dedicată energiei verzi, Moltex Energy, dar și cu numeroase organizații din Asia, pentru a transforme acest vis al energiei nucleare sigure și ieftine în realitate.

 

VEZI CINE SUNT EUROPENII DIN TOP „30 SUB 30” REALIZAT DE FORBES SUA, INCLUȘI ÎN CATEGORIA MANUFACTURĂ ȘI INDUSTRIE

 

Tehnologie

Cyrielle Callot, 28 de ani, Franța

Șeful echipei de dezvoltare al companiei BlaBlaCar se ocupă de expansiunea la nivel internațional a BlaBlaCar, cel mai rapid serviciu de carsharing, din punctul de vedere al creșterii. BlaBlaCar conectează pasagerii către șoferii care au locuri libere. A fost fondată în Franța, iar acum operează în Rusia, Turcia și Ucraina. În continuare, compania urmează să se extindă în restul Europei, în Orientul Mijlociu și în Africa.

 VEZI CINE SUNT EUROPENII DE PE LISTA „30 SUB 30” REALIZATĂ DE FORBES SUA, INCLUȘI ÎN CATEGORIA FINANȚE

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii