Cautare




, Contributor

Forbes.com

Media şi entertainment |
|

Cum am aflat că dau din „aripi”

Lorand_Balint.JPG
N-am să uit niciodată prima mea prezentare la client. Lucram de câteva luni în agenție și nu avusesem niciodată ocazia să prezint ceea ce făceam. Cu o zi înainte de prezentarea dintr-o licitație importantă am aflat cu stupoare că urmează să prezint partea de strategie. 

Am încercat să explic că nu se poate, că n-am mai prezentat niciodată și că e totuși licitație și ar trebui să prezinte cineva cu experiență. Nicio șansă: tu ai făcut strategia, e normal s-o prezinți!

I-am luat pe rând pe toți oamenii cheie care urmau să fie prezenți la întâlnire, pentru a găsi înțelegere. Nimic! În disperare de cauză m-am dus la Sorin Psatta pentru că părea mai înțelegător. Sorin m-a încurajat: „Cum să ai emoții? Imaginează-ți că sunt în pielea goală și stau pe closet, în fața ta, și n-o să mai ai nicio emoție!”

Au urmat ore întregi de repetiții, cu un discurs învățat pe de rost și rostit de zeci de ori în fața oglinzii până când, la trei dimineața, am căzut lat, doborât  de somn.

A doua zi, emoții cât China, dar măcar știam că memorasem totul și la urma urmei ce putea să fie așa de rău? „Thank you X, in the next minutes i will take you through the strategic thinking… And now I will pass you to Y who will…”

Dacă aș fi știut ce va urma, probabil aș fi fugit în lume.

Începe întâlnirea, colega mea de la Client Service povestește despre agenție și o mulțime de lucruri bune despre noi, încercând să-i capteze atenția clientului. Încheie introducerea spunând ceva de genul: „And now Boți will take you through the strategic thinking, but as you are all Romanians and I am the only foreigner in the room I will suggest we continue the presentation in Romanian.”

Moment în care m-am pierdut total. Învățasem totul, știam totul…în engleză! Ceea ce a urmat a fost un dezastru, n-am reușit să leg două fraze ca lumea – să nu mai vorbim de găsit echivalentul în limba română al termenilor folosiți în engleză.

Nu știu ce-au înțeles oamenii aceia din prezentare, cert este că la sfârșitul întâlnirii, colegii au venit la mine și mi-au zis ceva de genul: „Nu ne așteptam să fie chiar atât de rău…”. „Dar nu v-am zis înainte la toți!? Chiar cu cinci minute înainte de începerea întâlnirii v-am repetat că am învățat totul pe de rost pentru a face față situației!”

Greșeala n-a fost a mea, pentru că am făcut totul pentru a fi la înălțime. Greșeala a fost a Accountului care a schimbat regulile jocului în mijlocul întâlnirii. Oricum, tot eu am fost „pedepsit” până la urmă: am fost trimis la un training de Presentations Skills.

Au urmat două zile petrecute închis într-o sală fără ferestre a unui hotel bucureștean, zile pline de teorii, exerciții, simulări filmate pe casete video și la sfârșit o concluzie teribilă: eram praf cam la toate capitolele și trebuia să iau rapid măsuri. Vorbeam repede, fără să deschid gura și fără să termin frazele. Mă agitam pe loc și dădeam din brațe ca o libelulă. Mă întorceam cu spatele la sală când voiam să arăt ceva pe ecran sau când voiam să scriu pe tablă.

Dintr-o dată, am conștientizat faptul că era foarte probabil să fi bușit prezentarea și fără schimbarea limbii și m-am simțit norocos că trainer-ul mi-a sugerat o serie de lucruri pe care aș putea să le fac pentru a rezolva problemele. Favorita mea a fost recomandarea de a ține mâna în buzunar în timp ce prezint – pentru a nu mai putea  „să dau din aripi”.

Câteva zile mai târziu a urmat o nouă prezentare la client și de data asta șeful meu a venit cu mine, ca să-mi sară în ajutor, dacă era nevoie. Fiind o prezentare importantă, în sală erau toți oamenii de la client în frunte cu General Managerul și cu Marketing Managerul. Plin de energie, am început să prezint, totul curgea foarte bine până l-am observat pe șeful meu extrem de agitat făcându-mi semne disperate. Cum nu putea să vorbească, mi-a luat ceva timp să-mi dau seama ce dorea să-mi zică: „Scoate mâna din buzunar! Mâna din buzunar!” Eu eram relaxat. Știam că mi-a zis trainer-ul și, oricum,  mă simțeam confortabil. „Mâna din buzunar!” – se agita el. Eu,  nimic!

Când s-a sfârșit întâlnirea, a venit glonț la mine: „Ce a fost asta? Cum să vorbești în fața oamenilor acestora cu mâna în buzunar?”. „Așa mi-a zis să fac trainer-ul la care m-ai trimis! Pentru a nu mai da din «aripi», mi-a zis să țin o mână în buzunar. M-a pus să fac și repetiții, m-a filmat și m-a felicitat. Te-am văzut că îmi făceai semne, dar am mers pe mâna lui.” N-a mai spus nimic, dar subiectul continua să mă intereseze: voi mai avea prezentări și trebuie s-o scot la capăt!

Am făcut ceva care ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai deștepte mișcări posibile: mi-am făcut o echipă de 20 de studenți de la ASE și, timp de un an, în fiecare joi seara, m-am întâlnit cu ei pentru a le prezenta diverse lucruri legate de marketing. Un public accesibil – venea un Strategic Planner dintr-o multinațională ca să le vorbească – și un mediu familiar pentru mine, după patru ani petrecuți acolo.

Săptămână de săptămănă am încercat diverse trucuri, am avut invitați pe care i-am rugat să-mi dea feedback pe modul de prezentare și mi-am creat un stil.

Și, în fiecare săptămână, am fost nevoit să mă gândesc la ce trebuie să vorbesc, să mă pregătesc, să am lucruri interesante de povestit pentru că altfel nu mai venea nimeni. Studenții erau foarte buni și pasionați (printre ei Laurențiu Semeniuc și Ștefan Stroe) și acest lucru mi-a prins foarte bine.

Astăzi, la prezentări, nu mai țin mâna în buzunar, în schimb mă joc permanent cu un pix, carioca sau altceva. Și dau în continuare din aripi dar de data asta pentru a prinde prixul, după ce l-am aruncat în aer. 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii