Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Imobiliare |
|

Cum adaptezi un business park la nevoile angajaților moderni: idei și planuri de viitor de la dezvoltatori

Unul dintre proiectele din Capitală considerate de succes este parcul de birouri West Gate Business Park, situat în partea de vest a orașului. Acesta este în continuă extindere și dezvoltare, încă din perioada imediat următoare inaugurării. În cadrul complexului au fost realizate o serie de noi investiții, iar printre cele mai recente se numără o unitate de cazare de patru stele și o piscină în aer liber, care va fi în curând disponibilă angajaților. Însă lista nu se încheie aici și cuprinde alte proiecte ce urmează să fie puse în aplicare. După cum afirmă proprietarul complexului, această abordare vizează, printre altele, crearea unei comunități cât mai mulțumite.

Dezvoltare cu accent pe nevoile comunității

Liviu Tudor, președintele și fondatorul companiei Genesys Property și totodată deținătorul West Gate Park, spune că își dorește să poată oferi comunității formate în cadrul complexului cât mai multe facilități (în birourile și spațiile de cazare lucrează și locuiesc un număr de aproximativ 10.000 de oameni de afaceri și studenți). El afirmă că este important ca investițiile să nu vizeze doar expansiunea unei afaceri imobiliare prin cât mai multe construcții, ci și nevoile angajaților care lucrează în clădirile de birouri.

Există două feluri de a te dezvolta – extrovertit, așa cum competiția noastră construiește tot mai mult, iar noi, introvertit, prin investiții în facilități în cadrul proprietăților pe care deja le deținem. (…) Mulți proiectează fără locuri de parcare și fără a lua în calcul dorințele angajaților. Se dezvoltă extrovertit, cu accent pe expansiune și ignoră anumite detalii. Noi ne dezvoltăm cu accent pe nevoile angajaților care lucrează în clădirile noastre“, a declarat el.

Totodată, proprietarul West Gate este conștient de faptul că exigențele chiriașilor sunt tot mai mari în ceea ce privește condițiile puse la dispoziție.

„[…] Exigențele chiriașilor au depășit cerințele legate exclusiv de construcție sau amenajări. Oamenii nu mai vor doar un birou frumos amenajat, cu cafeterie la parter sau sala de sport. De aceea, în cazul nostru, nu le oferim doar biroul. Acesta este livrat împreună cu un întreg pachet de extra-beneficii: activități sportive în aer liber pentru angajații chiriașilor, activări cu ocazia diverselor sărbători, servicii de curățătorie/spălătorie auto, livrare pachete la birou etc. Noi punem accent pe flexibilitate și pe cunoașterea clientului, pe oferirea celui mai bun pachet din piață în raport calitate-cost pe termen lung și servicii integrate (Facility Management, Construction, Security, Cleaning, IT)”, a mai afirmat Liviu Tudor.

Amenajări și facilități atractive pentru angajați

Printre investițiile recente din cadrul complexului se numără o unitate de cazare cu amenajări moderne și o piscină exterioară cu pistă de alergare și roller blading. Aceasta din urmă va avea terasă și va fi accesibilă în curând angajaților din clădirile de birouri. Unul din scopurile implementării acestor proiecte este acela de a sprijini companiile chiriașe în menținerea personalului și de a ușura procesele de recrutare.

Atragerea și reținerea de talente în companii este o problemă omniprezentă în România și una dintre sarcinile vitale pentru dezvoltarea sustenabilă a oricărei afaceri. Din perspectiva noastră, putem acționa în sprijinul companiilor chiriașe cu misiunea de a crește calitatea timpului petrecut în cadrul parcului și sporirea gradului de satisfacție a angajaților chiriașilor noștri. (…) Știm că angajații companiilor vor să fie activi, mulți dintre ei își doresc să își reîncarce dimineața bateriile prin sport în aer liber, iar după orele petrecute la birou, să se relaxeze la soare. Angajații fericiți sunt mai productivi și contribuie mai ușor la dezvoltarea businessului companiei pentru care lucrează”, mai spune Liviu Tudor.

Alte investiți care urmează sau ar putea fi puse în aplicare sunt: creșterea numărului spațiilor de cazare disponibile în cadrul parcului de birouri, o nouă parcare și este luată în considerare construirea unei grădinițe. De asemenea, investitorii vorbesc despre o nouă extindere, care cuprinde un concept nou, prin care își propun să stabilească un standard mondial în acest domeniu.

Vom extinde în continuare West Gate cu un proiect mixt. Am lansat deja licitaţia internaţională pentru concept. Va fi un mixt use special, cu focus pe birouri. Nu mall, nu apar­tamente. Va fi viitorul standard mon­dial în ceea ce priveşte proiectarea şi exe­cuţia unui business park, cum va trebui să arate un parc de afaceri în viitor“, a conchis omul de afaceri Liviu Tudor.

West Gate Business Park este amplasat în cartierul Militari, cuprinde cinci clădiri de birouri, cel mai mare campus studențesc privat din țară, o unitate de cazare și 15.000 de metri pătrați de spații verzi exterioare.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii