Cautare




, Contributor

SmallBusiness |
|

Cum a adus Brunello Cucinelli capitalismul umanist în modă și cum e să fii un ,,Don Quijote” al luxului

Brunello_Cucinelli_BC.jpg
Emană aceeași simplitate sofisticată care i-a consacrat creațiile vestimentare și recunoaște cu mândrie că este un băiat de țăran care și-a dorit din răsputeri să-și depășească condiția. Cu modelul său de capitalism umanist, Brunello Cucinelli visează să schimbe o lume a luxului pe care o domină, dar cu care nu are nimic în comun. Are, în schimb, mai-totul în comun cu Don Quijote.

Este recunoscut drept regele cașmirului, compania care îi poartă numele este listată la bursă, iar colecțiile sale rafinate și scumpe se vând în aproape 100 de magazine monobrand din toată lumea. Totuși, la o întâlnire față-n față cu Brunello Cucinelli, trebuie să lași la ușă orice așteptări privind discursul unui om care se învârte, de 35 de ani încoace, în lumea luxului. Și căruia, după cum el singur recunoaște din primul minut, nici măcar nu-i place acest cuvânt, „lux“. Îi place, în schimb, o sintagmă puțin mai concretă: „lucruri bine-făcute“.

„Acesta ar trebui să fie viitorul“, zâmbește el, „Calitate excepțională, manualitate cât mai mare și cantități foarte mici“. De aceea lumea e fascinată de șampaniile franțuzești veritabile, create după procedeul manual al călugărului Dom Pérignon, de aceea admiră arta high-tech de sub capotele mașinilor germane și tot de aceea creațiile din cașmir cu semnătura „Brunello Cucinelli“ se vând cu mii de euro: pentru că fiecare piesă vestimentară este realizată artizanal de meșteșugarii din regiunea italiană Umbria, mai exact dintr-un cătun ruinat pe nume Solomeo, pe care Brunello însuși l-a ales drept sediu de producție, salvându-l de la sărăcie și uitare. Compania are 1020 de angajați cu normă-ntreagă și colaborează cu peste 3.000 de artizani independenți din regiune.

„Tot ce mi-am dorit mai mult pe lumea asta a fost să trăiesc în respectul demnității umane“, explică el. „Părinții mei au avut o viață grea, au fost umiliți de multe ori, așa că vreau ca oamenii care lucrează pentru mine să ducă o existență frumoasă și să fie fericiți“. Din 1978, când a început să creeze haine din cașmir fără să aibă măcar vreo vagă cunoștință despre modă (un comis-voiajor a încercat să-i vândă niște pulovere de lână de calitate slabă, inspirându-l indirect să născocească el niște variante mai calitative), Brunello le răspunde deschis tuturor celor care-l chestionează în legătură cu stilul simplu și rafinat care i-a adus consacrarea: „M-am născut la țară, dar bunul-gust e un lucru pe care, dacă îți dorești cu adevărat, îl poți învăța“.

Îmi povestește, cu emoție în glas, cum mama sa, o femeie simplă, i-a făcut cadou la vârsta de opt ani o pereche de pantaloni din velur, de culoare verde-țipător. „Am săpat o groapă în pământ, i-am pus acolo și din acea zi n-am mai purtat niciodată culoarea verde“, își amintește el. „Dar am ținut minte pentru totdeauna textura velurului și mi-a plăcut“.

Brunello vorbește rar și calm, dar are în ochi o sclipire pe care o întâlnesc rar în oameni: a omului fericit și pe deplin împăcat cu sine însuși. Cei trei „maeștri“ care l-au influențat cel mai mult sunt un preot din Umbria, un călugăr din ordinul San Benedetto și respectiv un prieten cu care, de 30 de ani încoace, dezbate orice temă culturală, umană sau politică.

Îmi citează cu ușurință din Jean-Jacques Rousseau, dar și din Sfântul Augustin, iar greutatea și cadența pe care o imprimă fiecărui cuvânt fac evidentă convingerea fermă în ceea ce spune. Dacă n-ar crede cu adevărat nici n-ar spune-o, pentru că – toți cei care-l cunosc știu prea bine – Brunello nu se obosește niciodată să facă altceva decât simte. Îmi mărturisește, zâmbind, că se identifică perfect cu ceea ce spunea Rousseau despre târgurile mici și cătunele care încă mai păstrează promisiunea de a „reproiecta“ umanitatea. „Iubesc locurile micuțe“, recunoaște el. „Viața într-un oraș mic are un alt nivel de autenticitate și puritate“.

Povestea lui Brunello este fascinantă prin șiragul de paradoxuri care se înlănțuie în cariera sa din 1978 încoace: compania este listată la bursă, dar investitorilor li se spune din start să nu se aștepte la evoluții spectaculoase de pe-o zi pe alta, pentru că scopul este creșterea coerentă, pe termen lung („Este pentru cei care au răbdare să aștepte“, mi-a explicat și Edoardo, directorul de export al companiei); creațiile „Brunello Cucinelli“ sunt cerute în întreaga lume, dar compania nici nu concepe să deschidă mai mult de zece noi magazine pe an și, nu în ultimul rând, brandul este extrem de conectat la tehnologie și social media, însă Brunello nu vrea să trăiască „cu ochii în smartphone“. „Refuz să-mi petrec toată viața conectat“, explică el. „Cum să vezi lucrurile frumoase care se-ntâmplă în jurul tău, dacă tu stai cu ochii în jos, către telefon?“.

Nefiind condiționat de tehnologie, și-a educat răbdarea necesară pentru ca, din când în când, în timpul după-amiezelor de duminică, să reușească să… nu facă nimic. Doar să stea în fața unui șemineu și să privească focul. „Ne e tot mai greu să stăm fără să facem nimic, să ne liniștim mintea și să ne deconectăm de la tot“, crede el. „Dar eu unul, după ce stau și privesc focul pentru câteva minute, mă ridic îmbătat de gânduri frumoase“.

O dimineață tipică din viața lui Brunello începe la ora șase, cu o oră de piscină, urmată de 15 minute de gimnastică tibetană. Obligatorii pe ordinea de zi sunt cele 15 minute de somn, după prânz („Scuze dacă am întârziat la interviu, dar a trebuit să-mi fac și aici cele 15 minute de somn“, mi-a mărturisit el, cu chip de copil poznaș), iar la 17:30 activitatea de producție se încheie, după opt ore de muncă. „Noi lucrăm eficient, pentru că nu-mi place să pierd timpul meu și nici al oamenilor care lucrează cu mine“, explică el. „Angajații trebuie să meargă acasă, la copii și la familie, iar când îi pui la muncă prea mult ajungi să le condiționezi viețile“.

Brunello își numește modelul de afaceri „capitalism umanist“, pentru că nu crede într-o activitate lucrativă care nu respectă omul, ci dimpotrivă: nu poți crea ceea ce lumea întreagă numește „lux“ fără a plăti cum se cuvine mâinile pricepute care fac totul să meargă. Și pe care, de la 1 octombrie, le și pregătește în cadrul nou-înființatei școli de arte și meserii „Brunello Cucinelli“, din Salomeo.

„Noi trebuie să creăm noua generație de artizani ai secolului XXI“, crede el. „Artizani care să aibă manualitate, dar și fie și capabili să proiecteze cu iPad-ul și să taie cu laser“. Și, la fel ca lumea artizanilor, și modelele de business ar trebui să țină pasul. „Totul trebuie să fie contemporan, de la artizanat până la capitalism“, crede el. „În prezent capitalismul are nevoie de o moralizare și de o restaurare a acelei demnități umane în care eu am crezut toată viața“.

Despre lucrurile în care crede, Brunello vorbește cu patos și cu o convingere care te face să pleci „convertit“ de la întâlnirea cu el. Și, dacă până în acel moment îți butonai smartphone-ul la fiecare două secunde, cuvintele lui au darul de a-ți rămâne în minte, ca reamintire a faptului că viața nu înseamnă numai termene-limită și liste interminabile cu lucruri „de făcut“.

Uneori, poate însemna să stai și să privești ceva frumos preț de 15 minute, fără ca gândurile să-ți zboare în toate părțile. „În vremurile noastre a devenit aproape șic să te plângi mereu că ești obosit, copleșit, epuizat“, zâmbește el. „Eu nu-mi doresc o astfel de viață“. Apoi adaugă, în șoaptă, ca și cum mi-ar spune un mare secret: „Nu uita să ridici ochii din pământ… e posibil ca viața să ți se arate în chip absolut extraordinar!“.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii