Cautare




, Contributor

Media şi entertainment |
|

Culoarea albă a Apocalipsei

lucian_georgescu.jpg
„29,9 RON”, romanul lui Fréderic Beigbeder - a cărui primă ediție românească aniversează zece ani - este o variantă post-modernă a Vechiului Testament.

În timp ce alții au concluzionat că Dumnezeu e absent, retras, ba chiar mort, Beigbeder crede că ne este contemporan, se vinde scump şi se îmbracă pe măsură, conduce maşini decapotabile, prizează cocaină şi nu-şi mai asumă în nici un fel geneza; un dumnezeu iresponsabil şi absurd, imediat şi la îndemînă, apelabil la număr verde, vizibil la simpla acţionare a telecomenzii, omniprezent pe panourile publicitare sau la radio, în toalete sau basilici; un dumnezeu al inutilităţii ridicată la rang de religie globală, al unei omeniri dezlegată de terifianta aşteptare a sfîrşitului început de mult.

Umanitatea văzută de Beigbeder e o realitate virtuală care se autodevoră şi renaşte precum pasărea Phoenix, însă nu din cenuşă, ci din propria vomă pe care o înghite înainte de a o deşerta din nou, şi aşa mai departe, la nesfîrşit… Cercul s-a  închis, iadul e aici, adevăr pe care l-au mai spus şi alţii înainte, dar Beigbeder îi remarcă acum forma perfectă, creată prin tehnica discursului gol, a comunicării ipochimene, a predicii ipocrite.

29,9 RON” este un roman cu elemente de fantezie şi realitate, un amestec de adevăr şi de imaginar, de suspans şi de poezie, care poate fi citit măcar ca o ficţiune ciudată pentru cei care nu ştiu ce se ascunde în spatele glamour-ului publicităţii.

Nu în ultimul rînd, dincolo de cruzimea şi cinismul asumate ale textului, romanul este o minunată declaraţie de dragoste a autorului care a scris cîndva “L’amour dure trois ans”. Ritmul este dement, ca şi stilul de viaţă al lui Octave Parango, eroul romanului.

Totul se petrece cu sufletul la gură, mai bine spus cu cocaina la nas, pentru că nici o vorbă despre suflet, deşi toată cantitatea de cuvinte e basculată tocmai pentru a  analiza lucid absenţa acestuia. Octave este Pierrot Nebunul după cincizeci de ani, Dean Moriarty al lui Kerouac cu laptop şi bilet de business class, un d’Artagnan „după douăzeci de ani”, amploaiat de companie multinaţională, Don Quijote tratat cu Prozac şi obligat să trăiască, lucid şi fără utopie, Robin Hood bolnav de alzheimer cosumerist.

Faptul ca Beigbeder pare că scuipă ceea ce are de spus – frenetic, paroxistic, precipitat – nu are legătură cu cocaina: febrilitatea lui Octave este urmare a suprasarcinii sistemului lipsit de sens. El este un dumnezeu într-o lume de mici dumnezei care se bat pe edenuri de treizeci de secunde. Nu mai există judecată de apoi, pentru că nu mai există apoi, ci numai acum.

luciangeorgescu.com

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii