Cautare




, Contributor

consultant de imagine în echipa designerului Alessandro Martorana și trainer de „small-talk” în cadrul unui proiect care formează specialiști în vânzări, management și comunicare.

Modă |
|

Cu ochii în soare

Ochelarii de soare sunt un accesoriu la fel de important precum pantofii sau cravata, așa că trebuie să se lege de ținuta business în aceeași măsură. A purta costumul potrivit și o ramă cu forme și culori ciudate dăunează grav imaginii serioase.
creative2

Asemeni oricărui alt accesoriu, ochelarii de soare sunt un element definitoriu al ținutei, cu atât mai mult cu cât va fi primul detaliu remarcat de interlocutori. Chiar dacă se recomandă să îți protejezi ochii împotriva razelor UV, asta nu înseamnă că orice tip de ramă este binevenit. Din păcate, plimbându-te pe străzi descoperi deseori genul care se îmbracă în costum, asortează o pereche de pantofi eleganți, dar are fața neîncăpătoare pentru o ramă masivă, cu brațe late și cu o marcă „de renume“ inscripționată cu dărnicie. Pentru cine își dorește să mențină un aer serios, opțiunea „ochelari de scafandru“ nu există.

Cea mai la îndemână soluție devine rama de tip „Aviator“ pe care un producător de origine americană a lansat-o acum aproape un secol, în 1937. Adoptată inițial de piloții americani, rama a ajuns în istoria bunului gust pentru totdeauna o dată cu debarcarea generalului Douglas MacArthur pe plaja din FIlipine, în timpul celui de al doilea război mondial. Imaginea oficialului american a făcut înconjurul lumii și a devenit imediat un simbol al eleganței. Ochelarii de soare cu rame subțiri și o formă imposibil de confundat rămân un succes deoarece au meritul de a se potrivi aproape oricărei fizionomii, atât la bărbați cât și la femei. Este de preferat ca lentila să fie de culoare verde, așa cum era la modelul original din 1930, negru sau maro închis. Lentilele albastre de tip „oglindă“ sunt un pic cam îndrăznețe și te vor pune în lumina de „polițist american“.

Atunci când poziția și stilul vestimentar îți permit să migrezi în direcția creativă, există alternativa reamelor mai groase. Din galeria modelelor de referință, trebuie menționat tipul „wayfarer“ pe care industria filmului l-a făcut celebru, începând cu Audrey Hepburn în „Breakfast at Tiffany’s“. Tot în curentul ținutelor creative cu un aer „casual“ se înscriu și ramele maro cu forme retro dar fără alte artificii inutile de design. Un detaliu recent este reintroducerea ramelor din acetat – material natural obținut dintr-un amestec în compoziția căruia intră și ceara de albine. În general, ramele din acetat sunt galbene sau de tip „tortoise“.

O a treia categorie, a ochelarilor de soare pentru timpul liber, crește până la cer. Modelele variază de la culoarea lentilelor și până la forma ramelor pentru care, singura limitare rămâne bunul simț. Ramele din lemn, tot mai întâlnite, asortate cu lentile colorate puternic devin o apariție care atrage privirile și complimentele celor din jur, dar nu au ce căuta într-un mediu care se vrea serios. La fel de bine ar fi și ca modelele specifice schiatului, alergatului sau mersului cu barca să rămână în locul pentru care au fost proiectate. În plus, niciun model, indifferent de preț sau producător, nu se potrivește purtatului pe cap pe post de podoabă. Atunci când nu sunt așezați pe nas, ochelarii se bucură să se odihnească într-un buzunar. Indicat ar fi să rămână în buzunar și în momentul în care faci cunoștință cu cineva sau atunci când ți se face o poză într-un context care se leagă de mediul de afaceri.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii