Cautare




, Contributor

Auto |
|

Cu L200 prin balastieră

”Forbes România” a testat modelului L200 de generație a cincea de la Mitsubishi, disponibil și în România.
L200

Ați auzit de localitatea Șirna? Până ieri, nici eu nu auzisem. În această localitate, mai exact în balastiera aflată pe malul râului Ialomița, am avut ocazia să testăm noul model L200 de la Mitsubishi, aflat la a cincea generație. În timp ce mă aflam pe bancheta din spate, zdruncinat pe un traseu off road destul de agresiv, în drum spre balastieră, am trecut în revistă informațiile pe care Mihai Petre – directorul de marketing al M Car Trading, nu dansatorul – le prezentase cu puțină vreme în urmă la conferința de presă desfășurată la Stejarii Country Club.

Mitsubishi are aproape șapte decenii de experiență în domeniul camionetelor. Totul a început în 1946, cu modelul Mizushima – o camionetă rudimentară, cu trei roți, ușoară (400 de kilograme) și a continuat în anii 70 cu prima generație L200. Cele patru generații anterioare celei din care face parte și modelul în care mă aflu au acumulat un volum de producție de 4.077.000 de unități între anul 1978 și toamna anului 2014. Dintre acestea,440.000 sunt încă funcționale în Europa.

GALERIE FOTO și TEST: Renault Kadjar

Ținta de vânzări pentru noul model este, la nivel global, de 200.000 de unități anual, față de 130.000 de unități pentru generația a a patra. Europa este cea mai profitabilă zonă a lumii pentru L200, în2014 pe Bătrânul Continent (excluzând Rusia și Ucraina) fiind vândute 18.371 de unități.

Încă un dâmb depășit, o trecere prin vadul râului Ialomița, o curbă la stânga și am ajuns la punctul de plecare în traseul off road din balastieră. În sfârșit, voi avea ocazia să conduc, bancheta din spate nu este cel mai confortabil loc în care să fii pe un traseu off road, chiar dacă, față de precedentul model, interiorul a fost mult îmbunătățit.

Din nou în cărți:Hyundai Tucson

În timpul traseului, aveam să descopăr utilitatea caracteristicilor tehnice și a opțiunilor prezente pe acest model. Am pornit în modul 4WD, însă în scurt timp, la sfatul instructorului din dreapta, am pus în funcțiune sistemul Super Select 4WD II, echipat cu reductor, lucru care m-a ajutat mult în prima parte a traselului, compusă dintr-o serie de pante și rampe laterale, totul ”condimentat” prin curbe strânse. În a doua parte a traseului, prin nisipul și pietrișul din balastieră, am dezactivat reductorul, folosind tracțiunea integrală ”simplă”, fără sistemul de blocare diferențial central.

Citiți mai multe despre noul L200 și despre testul din balastiera Șirna în curând, în ediția tipărită a revistei ”Forbes România”.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii