FacebookTwitterLinkedIn

CTPark Cluj II este situat în localitatea Florești, în apropiere de Cluj-Napoca și va ocupa o suprafață totală de 30.000 de metri pătrați. Construcția parcului se derulează în trei etape, prima fiind finalizată în septembrie 2018. Celelalte două etape au fost deja demarate și se află în diferite stadii de dezvoltare.

 Acesta este cel de al doilea parteneriat încheiat între CTP și Ursus Breweries, după livrarea unui depozit de 14.000 de metri pătrați în CTPark Timișoara II, în noiembrie 2017.

“Suntem încântați de extinderea parteneriatului cu Ursus Breweries, în zona de vest a țării.
CTPark Cluj II va fi unul dintre cele mai moderne parcuri și oferă deja, în spațiile finalizate, facilități la cele mai înalte standarde ale pieței. Județul Cluj este una dintre zonele cele mai dezvoltate ale țării, din punct de vedere economic. Numeroasele cereri pe care le-am primit de la clienți din regiune,
ne-au determinat să demarăm construcția celui de-al doilea parc industrial și logistic pe care îl deținem aici, după cel din Apahida”, a declarat Daniel Paraschiv, Business Development Manager pentru Transilvania al CTP Romania.

CTPark Cluj II va include doar spații de clasă A, în dezvoltarea cărora sunt folosite cele mai noi tehnologii ecologice. În prezent, din suprafața totală de 30.000 mp, 8.000 mp au fost deja finalizați și livrați, urmând ca în cea de-a doua și a treia etapă, să fie finalizați câte 11.000 mp, disponibili pentru închiriere. Spațiile pot beneficia de compartimentare flexibilă, în funcție de nevoile clienților, de la 2.000 mp până la 10.500 mp.

Halele vor avea o deschidere de 145,4 metri și o înălțime utilă de 12 metri, ceea ce le va permite chiriașilor să beneficieze de mai mult spațiu de depozitare și acces facil.

CTPark Cluj II este poziționat  la ieșirea din oraș, pe sensul de mers Cluj-Napoca – Oradea, cu acces direct din DN1 și Drumul European 60. Parcul este construit pe un teren cu o suprafață de 65.000 de mp. Acesta este al doilea parc dezvoltat în apropiere de Cluj-Napoca de CTP, primul fiind CTPark Cluj I, în Apahida.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 800.000 mp suprafață închiriabilă, situați în zece orașe: Arad, București,
Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.