Cinci investitori au realizat circa 80% din volumul total al tranzacțiilor înregistrat în 2015 în România. CTP, GLL, P3, NEPI și Globalworth au cumpărat anul trecut proprietăți în România în valoare de peste 500 de milioane de euro, din totalul de 650 de milioane de euro consemnat la nivelul întregii piețe.
”Companiile CTP, GLL și P3 au realizat cele mai mari volume de investiții anul trecut, în condițiile în care în 2013 și 2014 NEPI și Globalworth au fost cei mai activi. Diversificarea investitorilor prezenți pe piața locală va continua și în acest an, astfel că vom vedea cumpărători noi pe toate segmentele de piață. JLL negociază o serie de tranzacții care ar putea să fie încheiate în lunile următoare și care au șanse mari să atragă nume noi de investitori”, a declarat Silviana Badea, Head of Capital Markets, Associate Director, JLL Romania.
Cel mai activ cumpărător în 2015 a fost compania CTP, fondată în Olanda, prin achiziția a șase proprietăți industriale în România, tranzacții totalizând peste 130 milioane de euro. Pe piața de birouri, după o absență de 6 ani a fondurilor germane instituționale, GLL a cumpărat Floreasca Park și Victoria Center, pentru un total de aproape 130 milioane de euro.
Anul trecut, achizițiile de proprietăți din București au reprezentat 80% din volumul investițiilor înregistrat în România. Volumele tranzacționate au fost dominate de achizițiile de spații industriale (41%), un maxim istoric pentru această piață, urmate de birouri (38%).
Cele mai mari tranzacții realizate în 2015 pe piața industrială a fost preluarea de către P3 a parcului industrial Europolis Park de la CA Immo și achiziția Bucharest West de către CTP de la Portland Trust.
Pe piața de birouri, cele mai notabile tranzacții, au fost preluarea de la Portland Trust a Floreasca Park de către fondul german de investiții GLL și achiziția de către Globalworth a Green Court Building B de la Skanska.
Singura tranzacție mare pe piața de retail a fost realizată de NEPI, prin preluarea Iris Titan de la compania scoțiană Aberdeen.
Potrivit reprezentanților săi, JLL a fost implicat în 57% din volumul total al tranzacțiilor imobiliare cu proprietăți comerciale înregistrat în România în 2015 și în peste 70% din volumul tranzacțiilor în care au fost implicați consultanți. În ceea ce privește randamentele investiționale, pe piața de birouri și retail s-au situat la 7,5%, în timp ce pe segmentul industrial acestea sunt de 9,00%.
“Randamentele s-au comprimat cu 25-75 puncte de bază (0,25-0,75 puncte procentuale) în 2015, dar pentru prima parte a anului 2016 nu ne așteptăm ca scăderea să continue în același ritm în contextul în care, deși condițiile de finanțare s-au îmbunătățit în România față de anii trecuți, dobânzile sunt cu două puncte procentuale peste cele din Cehia sau Polonia. Din această cauză, investitorii care se uită la piața locală sunt cu precădere cei care dispun de bani proprii sau cei care au capacitate să se finanțeze la nivel regional”, a declarat Andrei Vacaru, Capital Markets, JLL Romania.
Previziunile privind tranzacțiile imobiliare sunt pozitive pentru anul 2016 având în vedere atât proiecțiile de creștere economică, cât și disponibilitatea pe piață a produselor de calitate.