Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Industrie |
|

CSALB lansează o aplicație online prin care consumatorii pot transmite solicitările de conciliere sau arbitraj

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), instituție care pune la dispoziția românilor infrastructura necesară soluționării amiabile a neȋnţelegerilor cu bănci şi IFN-uri, lansează o aplicație online prin care consumatorii pot transmite solicitările de conciliere sau arbitraj.
shutterstock_692559100

Aplicația CSALB permite încărcarea directă a documentelor inclusiv de pe telefon, prin scanarea acestora. Astfel, consumatorii au posibilitatea să uploadeze documentele în aplicație, iar acestea vor putea fi văzute direct de bancă și conciliator (de cei cărora le sunt adresate), fără a mai fi necesară trimiterea separată a documentelor.

„Prin lansarea aplicației, CSALB vine ȋncă o dată în sprijinul consumatorilor, oferind cele mai rapide metode de comunicare, cu scopul de a diminua timpii de așteptare. Aplicația este ușor de folosit, atât de către utilizatorii experimentaţi cât şi de persoanele mai puţin obișnuite cu tehnologia și este benefică atât pentru comercianți cât și pentru conciliatori. Prin noua aplicație, un utilizator poate avea la îndemână, rapid, toate documentele asociate sesizării pe care a formulat-o și de care ar putea avea nevoie. Ne așteptăm ca această facilitate să ȋncurajeze consumatorii să apeleze la CSALB şi, ȋn acelaşi timp, să permită o viteză mai mare de procesare a cazurilor primite”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.

Pentru a folosi această linie de comunicare directă, consumatorii de servicii financiare pot accesa aplicația de pe site-ul www.csalb.ro. Consumatorul va completa solicitarea de pe site (pe care o găsește în Formulare cereri / accesează cerere / creează solicitare). După completarea solicitării, consumatorul va primi un mail prin care îi este transmisă invitația de a accesa aplicația. Documentele introduse în formularul de înregistrare se încarcă în aplicație, iar timpul de procesare a acestora este de aproximativ o oră. Pe email, în procedura clasică, procesarea documentelor dura aproximativ o zi. Aplicația a fost configurată de compania Kapsch, conform principiilor Regulamentului General privind Protecția Datelor Personale (GDPR).

Aplicația ușurează procesele, securizează documentele (fiecare parte își vede doar propriile documente – cu excepția CSALB care are rol de administrator al întregii proceduri), scurtează timpul de rezolvare a cazului și centralizează istoricul de corespondență, fiind astfel foarte ușor de accesat.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii