Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Servicii financiare |
|

Criza politică afectează moneda națională: Leul la cel mai redus nivel față de euro din ultimii cinci ani

Cotaţia oficială a monedei naţionale a coborât joi la valoarea de 4,5872 lei/euro, cu 0,45% sub nivelul din ziua precedentă, pe fondul tensiunilor politice generate de demisia Cabinetului Grindeanu, informează Mediafax.

Această cotaţie – peste 4,58 lei/euro – nu a mai fost consemnată din luna iulie 2012.

Cursul leului încheiase ziua de miercuri – ziua declanşării tensiunilor politice – la cotaţia de 4,5667 pentru un euro, iar joi dimineaţa a debutat la peste 4,57. La ora 10-10.30, cotaţia a trecut pragul de 4,58 lei/euro, iar la 11.30 a fost atins un maxim de 4,5880.

La ora 13.00, BNR a afişat cotaţia oficială de 4,5872 lei pentru un euro şi – un alt record – de 4,1082 lei pentru un dolar american, cel din urmă avansând cu 0,81% față de ziua anterioară.

Analiştii se aşteaptă la noi deprecieri, în contextul în care evoluţiile politice sunt încă incerte.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii