Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Cristina Pocora va fi noul președinte al CNA

Cristina Pocora este noul președinte propus de membrii CNA pentru validare în Parlament, potrivit unui anunț făcut de fosta președintă a CNA, Monica Gubernat, la începutul ședinței din 23 iunie, informează Media Expres.
Pocora

Gubernat a precizat că Pocora a fost singurul candidat dintre membrii CNA și deși a întrebat-o dacă dorește să spună ceva în ședința publică, Pocora nu a declarat nimic, notează Media Expres.

Ședința CNA a început după ora 9:00, cu ușile închise, potrivit Legii audiovizualului acesta fiind singurul moment, la alegerea președintelui CNA, când ședințele autorității din audiovizual sunt secrete.

Potrivit CV-ului de pe site-ul CNA, Cristina Pocora a fost deputat, calitate în care a promovat legi în privința protecției familiei, precum legea alocațiilor, legea concediului pentru creșterea copilului și legea privind protecția împotriva violenței domestice.

În cadrul CNA, militează pentru respectarea drepturilor părților implicate în procesul media, dar și al telespectatorilor.

Cristina Pocora este licențiată a Facultății de Științe Politice (SNSPA) și a unui master în comunicare politică în cadrul aceleași universități.

Pocora s-a născut la 5 aprilie 1979, în municipiul Galaţi, este căsătorită, are doi copii, și a absolvit în 2006 – cu un Master în Comunicare Politică, Marketing Politic şi Electoral (SNSPA).Tot în 2006, a absolvit cursurile postuniversitare de specializare şi perfecţionare „Securitatea şi Apărarea Naţională din cadrul Colegiului Naţional de Apărare – Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Din anul 2018, este membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a fost între 2017 – 2018 Consilier la Camera Deputaților, în legislatura 2012-2016 a fost deputat PNL de Ialomiţa, Secretar/Vicepreședinte Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Preşedinte Subcomisia pentru Protecţia Copilului, Membru Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, Membru Comisia “Roșia Montană”, și în 2014-2015 purtător de cuvânt al Grupului PNL din Camera Deputaților.

A fost deputat PNL de Ialomița și în legislatura 2008-2012, în 2006-2008 a fost Secretar de stat Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul a Guvernului României, iar în 2005-2006 a fost Consilier Cabinet Ministru – Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul (Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu), iar cariera în zona politică și-a început-o în 2001 în calitate de Consilier parlamentar la Cabinetul Vicepreşedintelui din Senatul României.

Alegerea Cristine Pocora ca președinte CNA se face după prima demitere a unui președinte al instituției ca urmare a respingerii Raportului de activitate pe 2020 și prin invocarea unui articol din Legea audiovizualului care a fost criticat ca fiind expresia controlului politic asupra instituției care ar trebui să fie independentă.

Potrivit legii, Cristina Pocora va continua mandatul fostului președinte Monica Gubernat care a fost aleasă în 2019 și ar mai fi avut patru ani la președinția CNA.

Cristina Pocora va fi al 8-lea președinte al CNA de la înființarea instituției, după Titus Raveica (1992-1996), Mircea Sorin Moldovan (1996-2000), Șerban Madgearu (2000-2002), Ralu Filip (2002-2007), Răsvan Popescu (2007-2012), Laura Georgescu (2012-2019), și Monica Gubernat (2019-prezent).

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii