FacebookTwitterLinkedIn

Vacanță pentru business

Afacerea nu intră niciodată în vacanță! Dimpotrivă, avem o perioadă foarte aglomerată, cu multe proiecte în desfășurare. Nu vorbim neapărat de pandemie aici, ci, pur și simplu, acesta este ritmul unei activități antreprenoriale. Îmi voi lua însă și concediu, afacerea nu stă într-un singur om!

Certitudini și predictibilitate

Personal, cred că lucrurile s-au înscris acum pe o traiectorie pozitivă. Chiar dacă pandemia nu a trecut, ne-am obișnuit cu noul stil și, până la urmă, trebuie să ne vedem de treaba noastră. Vedem o recuperarea rapidă a economiei și, mai ales, un optimism temperat, dar generalizat, care ne dă speranțe pentru viitor. Domeniul nostru s-a dezvoltat și în perioada anterioară, nu putem spune că pandemia ne-a afectat semnificativ. Pe de altă parte, specific domeniului nostru este tocmai riscul pe care ni-l asumăm prin investițiile pe care le facem.

Îngrijorări

Creșterea economică de care vorbeam mai sus poate avea și efecte negative pe termen mediu. Cu toții știm că o supraîncălzire a economiei poate genera dezechilibre majore, în special inflaționiste și la nivelul creditului. Sper că guvernul va reveni la o politică mai prudentă, eu personal sunt adeptul liberalismului economic clasic care se bazează pe o intervenție guvernamentală cât mai redusă și pe reglarea automată a pieței.

Planuri de business

Pentru finalul acestui an, planificăm continuarea proiectelor deja începute. Vom mai anunța probabil 3-4 investiții, atât în companii noi, cât și runde ulterioare în companii din portofoliul actual. Pentru 2022, avem în plan finalizarea programului de investiții pentru actualul fond și lansarea unui nou fond.

Vacanță în țară sau străinătate

Voi pleca în concediu în această vară, câteva zile în România și câteva zile în Grecia. De câțiva ani am acest principiu, combin o vacanță în țară cu o excursie în străinătate, cred că sunt lucruri frumoase de văzut peste tot.