FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Cristian Ghinea a declarat, marţi seară, la Digi 24, că a fost terminată partea de negocieri politice cu Comisia Europeană pentru PNRR.

Cristian Ghinea: „Am terminat partea de negocieri politice cu Comisia Europeană. Colegii mei din minister şi colegii din ministerele de linie completează acum acele componente uriaşe, acele mii de pagini în acord cu ceea ce am negociat. E perioadă de concedii, se munceşte mai puţin la Comisie, la noi se munceşte încă foarte mult, la MIPE, pentru a trimite aceste componente updatate la Comisie.

Apoi este o perioadă de trei, patru săptămâni la Comisie, toate directoratele din Comisie iau la mână ce trimitem noi şi spun dacă este OK, dacă este în linie cu ce am negociat.

Pe acest calendar, în ultimele zece zile din septembrie vom avea decizia Comisiei privitoare la PNRR-ul României. Apoi vom avea în octombrie decizia Consiliului şi să terminăm această sagă care a durat mai mult decât aş fi dorit eu, care este mai complicată decât aş fi dorit eu şi multă altă lume, dar care reprezintă noutate absolută în sensul de a avea la pachet mulţi bani şi multe reforme”, conform News.ro.