FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit ministrului Ghinea, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde de euro, iar trei mari sectoare vor primi sume importante de bani: transporturile, educaţia şi sănătatea, notează Radio România Actualități.

Cristian Ghinea: „Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9.400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”,