Cautare




, Staff

Media şi entertainment |
|

Cristi Puiu a primit premiul pentru cel mai bun regizor la secțiunea „Encounters” a Festivalului de la Berlin

Cristi Puiu a primit premiul pentru cel mai bun regizor la secţiunea „Encounters” a Festivalului de Film de la Berlin 2020, pentru lungmetrajul „Malmkrog”.
cristi puiu Forbes-239-Edit

„Encounters” este o secţiune introdusă de anul acesta la Berlinală, care se află la cea de-a 70-a ediţie. „Malmkrog”, al şaselea lungmetraj al lui Cristi Puiu, a deschis noua secţiune a festivalului. 

Scenariul peliculei „Malmkrog” este scris de Cristi Puiu, după „Trois entretiens”, un text al filozofului rus Vladimir Soloviov, iar imaginea este semnată de Tudor Panduru. Lungmetrajul a fost filmat în conacul Apafi din satul Mălâncrav (judeţul Sibiu).

Din distribuţie fac parte Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot şi István Téglás.

„Malmkrog” este o producţie Romania, Serbia, Elveţia, Suedia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia de Nord şi are o durată de 200 de minute.

În secţiunea Encounters au mai fost selectate filme din ţări ca SUA, Argentina, Norvegia, Germania şi Portugalia, în total 14 producții din întreaga lume.

Cristi Puiu a regizat mai multe pelicule, printre care: Marfa și banii (2001), Moartea Domnului Lăzărescu (2005), film câștigător al Premiului Un Certain Regard la Festivalul Internațional de la Cannes, Aurora (2010) sau Sieranevada (2016), propunerea României la Premiile Oscar.

 

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii