FacebookTwitterLinkedIn

În dimineața zilei de 26 decembrie 1996, părinții John și Patsy Ramsey s-au trezit găsind o notă de răscumpărare a fiicei lor de 6 ani dispărută, JonBenet. Dar fetița a fost apoi găsită fără viață în subsolul casei părintești, bătută cu sălbăticie.

În ciuda furtunilor mediatice, acuzațiilor la adresa familiei, mărturiilor false, teoriilor despre pătrunderi prin efracție și a numeroaselor audieri la tribunal, cazul a rămas nerezolvat timp de 20 de ani.

Acum, „Crime + Investigation” dezvăluie detalii în premieră ale cazului, incluzând interviul din 1998 în care Burke Ramsey descrie evenimentele așa cum le-a văzut el, mărturie preluată de Procuratură și nedifuzată niciodată către public, precum și o analiză din partea unui psiholog pediatru independet.

Marcând 20 de ani de la tragicul eveniment, documentarul special include și primul interviu actual cu John Ramsey, care oferă o incursiune fără precedent în jurnalele sale din perioada crimei și în sufletul lui și al soției, Patsy Ramsey. Probele AND noi și șocante, prezentate în exclusivitate, aruncă o nouă lumină asupra posibililor făptași.

Televiziunea Crime + Investigation, deținută de A+E Networks UK, deschide uşile laboratoarelor de criminalistică, ale sălilor de judecată şi arhivele poliţiei, descoperind adevărul din spatele celor mai scandaloase crime.

Televiziunea Crime + Investigation este disponibilă pe UPC, Telekom, DCS şi Orange TV.

VEZI TOPUL INVESTITORILOR ÎN PUBLICITATEA ONLINE – 11 LUNI 2016