FacebookTwitterLinkedIn

Criza pe care a provocat-o extinderea virusului SARS CoV2 se va resimți și în consumul de proteină animal. Potrivit specialiștilor, există șanse mari ca acesta să scadă până la un nivel nemaiîntâlnit de zeci de ani, transmite Bloomberg, citată de portalul Industria Cărnii.ro.

Statisticile unei analize recente a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul ONU estimează că pentru anul în curs, consumul de carne pe cap de persoană la nivel global ar putea descrește cu 3%. Și mai important este că schimbarea se va petrece în aproape fiecare regiune de pe glob, iar în spatele acestui trend se întrevăd diverși factori.

Pentru piețe precum SUA, Brazilia sau Uniunea Europeană, blocajele în aprovizionare și închiderea sectorului HoReca stau în spatele diminuării consumului de carne pe cap de locuitor, alături de incertitudinea financiară resimțită de mulți dintre localnici.

În același timp, cea mai mare piață de consum din lume, China, investighează posibile conexiuni între importurile de carne și reapariția infecțiilor cu coronavirus în zona Beijingului, unde un focar a fost descoperit chiar într-o piață de carne.

Totodată, asumarea gătitului în casa în perioada de izolare pare să fi readus în atenția consumatorilor acest stil de viață, în defavoarea cinelor luate în oraș. „În plus “noua normalitate” din sectorul HoReCa ar putea deturna publicul consumator de la mesele restaurantelor spre locuri unde se vor simți mai puțin îngrădiți: acasă, într-o zonă de camping cu prietenii sau într-o casă de vacanță”, a punctat Decker Walker, expert în cadrul Boston Consulting Group.