FacebookTwitterLinkedIn

Motiv pentru care aceștia solicită sprijinul Statului pentru a acoperi aceste pierderi, titrează Agerpres.

Potrivit președintelui Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine “Moldoovis”, Ionică Nechifor, în acest sens, reprezentanții asociației au făcut, alături de alte organizaţii similare, o solicitare către Ministerul Agriculturii pentru acordarea unor ajutoare financiare care să acopere măcar 15% din pierderi, ceea ce ar înseamna 49 de lei pentru fiecare ovină înregistrată şi eligibilă pentru subvenţii la Agenţia de Plăţi Intervenţii în Agricultură.

“Nouă ni s-a cerut o estimare a pierderilor pe care le-am avut în perioada celor patru luni de criză mai accentuată, vis-a-vis de coronavirus. Am făcut un calcul, am înaintat către Ministerul Agriculturii. Practic, pierderile noastre se ridică la 306 lei per cap de oaie. E normal că statul nu poate să susţină 100% pierderile acestea, dar măcar o parte să le acoperim. Am cerut un 15%, adică 49 de lei per cap de oaie. (…) Nu am primit nimic. Practic, ni s-a aruncat un cinci lei per cap de oaie. După aceea ni s-a spus că ni se mai dau doi lei”, a punctat Ionică Nechifor.

Preşedintele “Moldoovis” susţine că pierderile au fost provocate de cheltuielile suplimentare generate de criza sanitară, dar şi de scăderea considerabilă a vânzărilor de lapte şi brânză de oaie.

Potrivit preşedintelui “Moldoovis” La nivel naţional sunt înregistrate aproximativ 8,6 milioane de ovine, în timp ce în judeţul Botoşani figurează în evidenţele autorităţilor aproximativ 200.000 de capete de oi.