Cautare




, Editor Coordonator

Lifestyle |
|

Cover Story: Mereu în vacanță

Răzvan Pascu este călător de meserie. De aproape 15 ani străbate lumea și povestește despre călătoriile lui celor peste 300.000 de fani care îl urmăresc în social media. Am discutat cu Răzvan despre ceea ce îl face să fie unic în peisajul serviciilor de turism și care este costul în plan personal al faptului că e mai mult... plecat.
_DSC0750-Edit-2

Foto: Matei Buță |  Locație: Hotel Epoque, Intrarea Aurora 17C

Umbli prin lume de mai bine de zece ani. Unii spun că au impresia că nu muncesc fiindcă fac ce le place, munca le este și hobby. Poate doar mi se pare, dar parcă la tine e invers – se poate spune că ai transformat un hobby, o pasiune în muncă?

Da, după câțiva ani petrecuți în două corporații din zona serviciilor telecom și a asigurărilor de viață, după o perioadă în care am continuat în tandem cu călătoriile și jobul de corporatist, am făcut pasul spre a mă dedica 100% activității din turism. Realitatea este însă că nu am privit niciodată această activitate ca pe un hobby, ca pe ceva trecător. Este adevărat că totul a pornit de la un domeniu care mă pasiona și care mă pasionează în continuare, turismul, dar în spatele călătoriei mele profesionale din ultimii 10-12 ani se află foarte multă muncă, zile cu 14-16 ore de lucru, călătorii cu „biroul mobil” după mine, zile petrecute departe de familie și multe alte lucruri care nu sunt evidente la o primă privire. Dar am reușit să creez o comunitate de peste 300.000 de oameni care mă urmăresc în social media, câteva mii de turiști alături de care am călătorit prin toată lumea, plus multe companii care și-au dorit să lucreze cu mine și echipa mea pe PR, marketing și organizare de evenimente corporate. Sunt un risk-taker, dar întotdeauna sunt liniștit că am sprijinul soției mele în orice decizie de business aș lua.

Îți face plăcere în continuare să călătorești?

În ultimii ani am călătorit aproape mai mult decât am stat acasă. Am în jur de 12 călătorii intercontinentale în fiecare an, plus multe în Europa și în țară și recunosc că acum singurul lucru care mă emoționează la plecare este momentul în care îmi iau la revedere de la soție și de la copii. Stilul de a călători mi s-a schimbat radical în ultimii ani și a evoluat odată cu mine. Dacă acum 10 ani călătoream pentru adrenalina necunoscutului, pentru pregătirea amănunțită dinaintea călătoriei – căutam să mă bucur de fiecare secundă petrecută în aeroport, în avion, la destinație, plus că voiam să bifez locuri turistice – acum călătoresc pentru experiența în sine și pentru oamenii pe care îi întâlnesc la destinație, plus pentru bucuria turiștilor mei. Prefer hotelurile cu personalitate, locurile care îmi oferă experiențe inedite, destinațiile care mă inspiră și mă forțează să ies din zona mea de confort.

Avionul scurtează mult durata călătoriei, dar la plecare și la sosire stai ore bune în aeroporturi – nu vreau să mă gândesc că mai faci și o escală. Cum te împaci cu situația asta? Ce faci într-un aeroport în care ai mai fost de zece ori și în care trebuie să stai vreo trei-patru ore?

După mai bine de 12 ani intensivi de călătorii, am învățat să îmi aleg zborurile și în funcție de perioada petrecută în escală, dar și de aeroportul de tranzit. Recunosc că prefer hub-urile din Paris și Amsterdam ale Air France KLM sau hub-ul din Doha al Qatar Airways. Sunt călător Platinum Flying Blue, statut ce îmi oferă o serie de avantaje atunci când mă aflu în tranzit, dintre care cel mai important este accesul la Business Lounge-urile Skyteam din toată lumea. Dacă am o escală mai lungă de șase ore, fie ies împreună cu grupul la o plimbare prin oraș, fie rezerv o cameră la hotelurile din aeroport și mă odihnesc. Opțiunile din Paris – Charles de Gaulle, dar și din Doha sunt foarte bune și utile înaintea unui zbor lung. Recunosc că nu mă mai impresionează galeriile comerciale din aeroporturi, dar uneori profit de escale ca să urmăresc cele mai noi modele de ceasuri, care mă fascinează.

Cum arată vacanța unui om care pare că e tot timpul în vacanță?

Vacanța unui om care este tot timpul în vacanță nu este reprezentată de un loc anume, ci de cei alături de care călătorește. Vacanța mea este împreună cu familia, fie că este acasă, fie într-o destinație exotică. Călătorim mult cu copiii prin lume, inclusiv în destinații exotice, și preferăm hotelurile de 5 stele, dar cu personalitate. Când sunt eu plecat, soția mea împreună cu echipa noastră de angajați se ocupă de business, atât de organizarea de evenimente corporate, cât și de proiectele de PR, de aceea este dificil să plecăm amândoi din țară în același timp, dar reușim să facem asta pentru că planificăm totul cu mult timp în avans, chiar și cu un an înainte.

Spuneai că organizezi călătorii cu grupuri pe care le însoțești. Pare o ocupație plăcută, dar sunt convins că nu e foarte simplu să gestionezi un grup eterogen de persoane într-o țară străină. Îți selectezi companionii în vreun fel? Ce e dificil în toată treaba asta, care e provocarea?

Nu e simplu, oamenii sunt foarte diferiți, au așteptări înalte, dar diferite, background divers, provin din categorii sociale diferite, dar cumva reușim până la finalul fiecărei călătorii să fim un grup în adevăratul sens al cuvântului. S-au legat nenumărate prietenii între mine și turiști, m-am poziționat de patru ani ca având vacanțe Premium, iar turiștii păstrează legătura între ei, se anunță și se interesează în ce vacanțe mai merg ceilalți, așa că uneori 70% din turiștii mei sunt oameni cu care am mai călătorit pe undeva, iar uneori locurile se ocupă în una-două săptămâni, cu un an înainte. Sunt foarte fericit că am putut contribui la crearea unor astfel de relații. Îmi selectez companionii doar prin prisma serviciilor oferite, care se văd și în prețurile excursiilor, acestea fiind niște pachete Premium și, deși grupurile sunt eterogene, toți turiștii alături de care am călătorit sunt oameni foarte faini pe care sunt foarte recunoscător că am avut șansa să îi cunosc.

Este extraordinar sentimentul pe care îl am la finalul fiecărei călătorii de grup, unele mai ușoare, altele chiar grele și obositoare. În momentele în care ne recuperăm bagajele la întoarcerea pe Otopeni, toată lumea se relaxează, devin chiar ușor nostalgici, sunt cu zâmbetul pe buze, mă îmbrățișează și îmi mulțumesc pentru experiență. Toate zilele mele în călătoriile de grup sunt adrenalină pură, niciuna nu seamănă cu cealaltă, de multe ori seara după cină ori dimineața mai lucrez și pentru alte proiecte pe care le am în curs, deadline-uri care nu țin cont de faptul că eu sunt în vreo călătorie cu zeci de turiști care au nevoie de mine. Cu toate acestea, nimic nu mă poate face mai fericit decât să îi văd pe cei din jurul meu mulțumiți, este un sentiment de liniște și împlinire sufletească de nedescris și greu de egalat. În final, tot ce contează este rezultatul, iar aici rezultatul este peste așteptări de fiecare dată.

Ai plecat dintr-un job promițător într-o multinațională pentru un proiect propriu. Cum s-a născut afacerea ta? Cum ți-a venit ideea să faci ce faci?

Afacerea mea s-a născut dintr-o pasiune, dintr-un blog. Nu aveam tangențe cu turismul, nici nu visam vreodată că voi ajunge atât de departe cu pasiunea mea pentru călătorii. Eu îmi doream doar să călătoresc cât mai mult, îmi cheltuiam toți banii din salariu pe city break-uri și scriam impresii de călătorie pe blogul pe care îl am și astăzi cu scopul de a îi ajuta și pe ceilalți să călătorească mai mult. Au apărut după o perioadă și colaborările cu agenții și birouri de turism, companii aeriene, iar predilecția mea spre business a făcut probabil diferența. După mai mulți ani de muncă la multinațională în paralel cu blogul, am trecut de la un job full-time la unul part-time, iar la un moment dat am decis să renunț la jobul promițător și să merg pe cont propriu, când lucrurile deja începuseră să meargă foarte bine la firma mea. Nimic nu s-a întâmplat peste noapte, dar mi-am dorit cu adevărat să ajung cât mai sus cu proiectele personale, am crezut în ele și am depus toate eforturile în acest sens. Pe proiectele de PR și marketing lucrăm cu agenții de turism, hoteluri, companii aeriene, ministere de turism din străinătate, ambasade, iar pe proiectele de organizare evenimente corporate am avut clienți corporații mari din toate domeniile de activitate, de la FMCG, bănci, logistică, IT, farma, turism, financiar, ONG și multe altele, companii pentru care am organizat evenimente în București, în orașe din țară sau din străinătate, de la 20 până la 2.000 de persoane. În plus, în ultimii ani am devenit investitor în mai multe businessuri și am parteneri care mă susțin și cărora le sunt recunoscător.

Munca ta are un cost în plan personal? De exemplu, ai scris pe blogul tău că, la un moment dat, te-ai îngrășat și apoi ai ținut dietă. Stresul și programul haotic își spun cuvântul după o anumită vârstă. Ce schimbări ai făcut în regimul de viață după acest episod? Și fiindcă spuneai acolo că mâncai mult pe stradă – sunt multe locuri unde mâncarea de pe stradă dă gustul autentic al locului?

Munca mea are chiar mai multe costuri în plan personal decât ar părea. Da, îmi place extrem de mult ceea ce fac, nu cred că mi s-ar potrivi altceva mai bine acum, dar, ca peste tot în viață, sunt și părți mai puțin plăcute, cum ar fi faptul că sunt destul de mult timp departe de familia mea. Ultimii cinci ani mi-au demonstrat că distanța este o noțiune extrem de relativă. Poți să fii acasă tot timpul cu copiii tăi și să fii absent, să nu te implici deloc în viața lor, sau să te afli la mii de kilometri distanță, dar totuși să fii aproape de ei. Vorbim des la telefon, le arăt avioanele din aeroport, animalele din Tanzania, zgârie-norii din Tokio, le povestesc la întoarcere despre continentele pe care am ajuns și, atunci când fusul orar joacă împotriva noastră, folosesc și webcam-ul de monitorizare de acasă pentru a vedea ce fac și pentru a mă simți aproape de ei tot timpul.

Cât despre mâncatul pe stradă în vacanțe, sunt pofticios și îmi place să încerc tot felul de specialități. De fiecare dată când merg într-o destinație, printre obiectivele de neratat pentru mine se află și piețele tradiționale, unde, pe lângă faptul că pot cunoaște mult mai bine localnicii și să ies puțin din iureșul turistic, găsesc și diverse feluri de mâncare tradiționale pe care e musai să le testez. După dieta pe care am ținut-o și cu care am slăbit 13 kg în două luni, am devenit mult mai conștient de ceea ce mănânc; încerc să-mi temperez poftele și caut să fac alegeri mai sănătoase. Nu îmi și iese de fiecare dată.

În ce fel ți s-au schimbat prioritățile de zece ani încoace? Cu ce te-ai îmbogățit ca om, în ce fel te-ai schimbat față de Răzvan Pascu de acum zece ani?

În acest moment mă simt fericit și împlinit atât pe plan personal, cât și profesional – am o familie frumoasă, iar jobul îmi oferă ocazia să fac exact ce-mi place și ce mă reprezintă întru totul. Comparativ cu acum zece ani, la acest moment, targetul meu este să-mi organizez timpul astfel încât să onorez toate parteneriatele de business, dar în același timp să pot petrece cât mai mult timp cu familia, iar Alex și Vlad, cei doi copii ai mei, mă fac cel mai fericit și-mi amintesc zilnic despre copilărie, despre faptul că bucuria stă în lucruri mici. Răzvan Pascu de acum zece ani era un om ambițios, hotărât, nerăbdător, care țintea sus și era dispus să facă sacrificiile necesare pentru a obține ce-și dorește, dar nu știa exact încotro să meargă și cum poate să își împlinească visurile. Acum, traseul îmi este mult mai clar, am învățat din greșeli, am cunoscut oameni care m-au inspirat, sunt mult mai puternic, caut în fiecare zi să devin mai bun decât eram ieri, dar am rămas la fel de hotărât și de ambițios.

Încercând să te cunosc din ce scrii tu despre tine și din ce au scris alții despre tine, sesizez un amestec interesant între romantismul călătorului și pragmatismul omului de afaceri. E corect? Te regăsești mai mult în vreunul dintre aceste aspecte?

Da, și acesta este unul dintre motivele pentru care foarte mulți dintre cei care călătoresc cu mine revin și în alte destinații. Niciodată, cu mine, „povestea” unei destinații nu se rezumă la obiectivele clasice, mereu le ofer turiștilor exemple despre salariul mediu, prețul unei case, despre afacerile care au început în acel loc, căutăm să vizităm și lucruri care nu sunt pe lista comună a unui circuit turistic. Și acesta a fost stilul meu de a călători încă de acum 15 ani. Mereu reveneam acasă cu idei de afaceri, încărcat cu multă energie antreprenorială din locurile pe care le vizitam. Nicio călătorie nu era doar „o plimbare”. De obicei, în resort-urile de pe insulele exotice, se organizează o dată pe săptămână o plimbare în back-office-ul administrației. Poți să vezi pompele de apă, cum se reciclează reziduurile, bucătăria restaurantelor, multe elemente de care un turist „clasic” nu este interesat. De cele mai multe ori sunt singurul înscris la tururile de genul ăsta și recunosc că le prefer unei după-amieze pe plajă, acesta fiind și motivul pentru care acum am ajuns să am colaborări cu resort-uri din întreaga lume pe consultanță pentru dezvoltarea sustenabilă și marketing.

Multă lume evită destinațiile turistice convenționale: la Paris nu mergem la Turnul Eiffel sau la Luvru, la Roma nu vizităm Colosseumul, în Egipt nu mergem la piramide. Ce părere ai despre această abordare? Să căutăm doar ineditul sau să căutăm ineditul după ce am vizitat obiectivele turistice clasice?

Eu aș sugera să nu ne impunem limite false. Chiar dacă vezi Turnul Eiffel de zece ori, te asigur că nu vei avea aceeași experiență. Chiar dacă ai ajuns la Roma de cinci ori, cu siguranță vei găsi de fiecare dată câte un lucru nou de explorat, un spectacol la care să mergi, o străduță nouă pe care să te plimbi. Noi, europenii, suntem extrem de norocoși că ne aflăm la mai puțin de trei ore distanță de cele mai frumoase capitale din lume și, totodată, de aromele și agitația Orientului Mijlociu. Da, vedem o tendință în creștere pentru a alege destinații exotice îndepărtate, dar să nu uităm că la două-trei ore de zbor de București se află orașe precum Tel Aviv, Paris, Berlin, Roma, Istanbul și multe altele. Oriunde am merge, important e să călătorim cât mai mult pentru a ne deschide mintea și inima.

Ce loc ocupă România în preocupările tale?

România este destinația rezervată familiei mele. Explorăm cu mare drag toate regiunile României, Transilvania, Delta Dunării, Bucovina, Maramureșul și chiar zonă tradițională a Olteniei. Încerc, pe cât îmi permite timpul, să cooptez alături de mine și alți influenceri sau jurnaliști români sau străini, din dorința de a promova regiuni turistice din România, așa cum este Covasna – Ținutul Conacelor, Alba Iulia, județul Mureș sau locuri minunate precum Muzeul ASTRA de la Sibiu. Sunt foarte multe locuri din România prea puțin cunoscute sau despre care avem idei preconcepute.

Planificarea e aproape o religie în multinaționale. Cum îți vezi viitorul, cum arată viitorul afacerii tale?

Așa este, dar realitatea mi-a demonstrat că oricât de mult ai încerca să prevezi și să planifici totul, niciodată un an nu va semăna cu următorul. Avem ani în care focusul nostru este pe PR, în care propunem și implementăm campanii de comunicare pentru branduri din turism, dar și din afara industriei, ani în care lucrăm mult pe social media și Facebook, dar și conținut inspirat de pasiunea noastră de a călători. Sunt și ani în care evenimentele sunt business unit-ul nostru central, iar până acum am organizat mai bine de 1.000 de evenimente, inclusiv evenimente pentru corporații cu până la 2.000 de angajați. Faptul că avem creșteri de 30-40% în fiecare an este un vot de încredere din partea clienților noștri. Am preferat încă de la început să alegem să lucrăm cu vârfurile pe fiecare micronișă, astfel că printre clienții noștri se regăsesc companii aeriene precum Air France KLM, Qatar Airways, Lufthansa, agenții de turism precum Dertour România, Vola.ro, Eturia, platforme de booking hotelier precum HotelGuru.ro și Travelminit.ro, dar și multe birouri de reprezentare turistică ale unor destinații, precum Franța, Germania, Serbia, Austria și altele. De doi ani reprezentăm în România Ministerul Turismului din Israel, împreună cu care reușim să depășim recorduri notabile la numărul turiștilor români care călătoresc acolo și mă bucur enorm atunci când găsesc parteneri de încredere împreună cu care să punem face minuni. Pe evenimente corporate am lucrat cu multe companii, printre care Philip Morris, Accenture, Moneygram, Banca Transilvania, Electronic Arts, Chiesi, Huawei, Auchan, Affidea, camere de comerț, ambasade și multe altele.

Pe lângă planurile de creștere pentru Travel Communication, am și câteva proiecte personale pe care sper să le finalizez în următorul an. Un proiect foarte interesant pentru acest final de an este și lansarea cursurilor de influenceri în turism. Îmi doresc să formez o nouă generație de creatori de conținut în turism care să promoveze călătoriile în stilul lor unic și, de ce nu, care să își schimbe viața așa cum mi s-a întâmplat și mie. Anul viitor sper să finalizez și prima mea carte, la care lucrez deja de ceva timp. Împreună cu partenerii mei olandezi, vreau să cresc și businessul FlightClaim.ro în România, cu claim-uri pe bilete de avion pentru zboruri întârziate sau anulate, în care m-am implicat de un an. Cred că mai pot crește businessurile în care sunt implicat, am avut și două oferte de cumpărare pentru Travel Communication, dar deocamdată cred că încă suntem în perioada de creștere.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii