Cautare




, Contributor

Bunuri de consum |
|

Coty România a înregistrat, în 2014, o cifră de afaceri de peste 18 milioane de euro

Unul dintre principalii competitori de pe piața de cosmetice din România, Coty Cosmetics a raportat o creștere cu peste nouă procente a cifrei de afaceri pentru anul 2014 comparativ cu anul precedent.
Razvan Afenduli, general manager Coty Romania

Astfel, față de anul 2013 când a înregistrat o cifră de afaceri de 75 milioane de lei (aproximativ 16,4 milioane de euro), Coty a finalizat 2014 cu 82 de milioane de lei (respectiv 18,4 milioane de euro).

Cel mai dinamic segment de produse și care s-a dublat în ultimii doi ani și jumatate este cel al cosmeticelor decorative (oja si rujul). Acestea reprezintă 35-40% din cifra de afaceri a filialei locale, iar unul dintre pricipalele motive al acestei creșteri majore este contextul economic actual.

„În perioadele de criză,  femeile renunță la răsfățurile scumpe și se orientează spre cele pe care și le pot permite, precum ojele și rujurile”, declară Răzvan Afenduli, general manager Coty Romania.

Anul 2014 a fost decisiv pentru că a reprezentat momentul de creștere. Dacă pînă acum, profitul net era sub 5% din cifra de afaceri, de anul acesta se așteaptă o creștere de până la 10% din cifra de afaceri, adică 8,2 milioane lei, respectiv 1,8 milioane de euro. Coty vizează ca  în următorii 3 ani să dubleze vânzările de cosmetice decorative și să ajungă la o cotă de piață de retail de peste 40% în acest segment.

Citește și

Bourjois trece oficial la Coty Inc.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii