Cautare




, Contributor

Industrie |
|

Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, despre bio-deșeuri: “Statul român s-a dovedit a fi incapabil sau permisiv”

În cadrul conferinței "Bio-waste management", organizată astăzi, 26 august, de către Asociația Oamenilor de Afaceri din România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ecoteca, European Environmental Bureau (EEB) și MAVA, a fost supusă discuției problema gestionării bio-deșeurilor și au fost dezbătute reglementările legislative la nivel european, precum și bunele practici în acest domeniu.
 aboneaza-te
Costel Alexe

 

În contextul adoptării legii 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile, acest subiect este adus, din nou, în atenția publică. Legea, votată în Parlament în unanimitate pe data de 19 august, aduce o completare a legislației din domeniul economiei circulare, de o importanță majoră, atât pe plan național, cât și european, și constituie un exemplu de bună practică în UE.

Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, a subliniat importanța bunei organizări a bio-deșeurilor. Reprezentând oamenii de afaceri, de peste 20 de ani, Florin Pogonaru pune accentul pe rolul fiecărei asociații, instituții publice și, în special, pe rolul cetățenilor în acest domeniu. Întrucât un efort comun poate “transforma, dintr-un cost, în posibilitatea realizării unui beneficiu“, el salută inițiativa fiecărui actor implicat în gestionarea eficientă a bio-deșeurilor.

Invitatul special, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, privește optimist la viitorul bio al României, deși situația actuală lasă loc de îmbunătățiri.

“Putem face progrese remarcabile.”

Conform statisticilor, România acumulează 6 milioane de deșeuri, dintre care un procent de 50% sunt fac parte din categoria bio. În prezent, colectarea selectivă este deficitară, însă Costel Alexe felicită practicile administrației orașului Buzău. Între timp, oficialul evidențiază importanța campaniilor de educare a populației și lansează un apel public, de conștientizare, căci “tot ce vedem în jurul nostru, e doar efectul acțiunilor noastre“.

“Statul român s-a dovedit a fi incapabil sau permisiv.”

Ministrul aduce critici dure la adresa administrației Sectorului 1 din București și speră ca, până la finalul anului, cadrul legal să fie reglementat în vederea unor practici mai eficiente.

Plasticul trebuie să dispară din comportamentul nostru“, mai spune Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. În același timp, el felicită întreprinderile care au adoptat măsuri, prin introducerea pungilor biodegradabile, și încurajează acest demers și la nivel micro, în piețe locale sau mici afaceri.

Mircea Fechet, secretar de stat în Ministerul mediului, Apelor și Pădurilor, completează discursul Ministrului Costel Alexe: “Ne așteaptă o lungă perioadă de conformare, o perioada de decizii politice complicate și riscante“, Privind situația actuală, el constată dezamăgit faptul că “Realitatea ne arată că legislația nu este aplicată în mod corespunzător“. Cu toate acestea, secretarul de stat privește optimist asupra demersurilor viitoare, în ceea ce privește economia circulară.

Conferința de astăzi a lansat dezbateri cu privire la situația actuală din România, comparativ cu alte state membre Uniunea Europeană, iar în cadrul acesteia au fost prezentate trei proiecte românești, implementate în vederea unui viitor bio, de sortare corectă și reciclare eficientă a deșeurilor. Regăsim “Dobroești Compostează”, primul proiect pilot de lângă București pentru colectare separată a deșeurilor vegetale; proiectul A.C.U.M., demarat de Academia de Studii Economice din București; și inițiativele organizației Genesis Bio Partner, ce investește în crearea unui portofoliu de stații de producere a energiei regenerabile în cogenerare, din biogaz.

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a fost înființată în urmă cu peste 20 de ani, având drept obiectiv susținerea capitalului românesc. În prezent, alături de instituții publice, ONG-uri și experți de renume este activ implicată în instruirea și comunicarea unor practici de afaceri sustenabile.

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii