O mare parte din buget, 70.000 euro, au fost direcționați către Insitutul Cantacuzino în vederea achiziționării unui echipament (extractor de enzime) care împreună cu alte aparate medicale de tipul Real Time PCR ajută la depistarea COVID-19. Totodată, acestui aparat i s-au adăugat și o serie de kit-uri de extracție automată ARN viral.
Prin cel mai mare Teledon virtual din România-organizat de Antena Group și Fundația Mereu Aproape- Tinmar Energy s-a alăturat demersului și a donat 30.000 euro în sprijinul celor afectați de COVID-19.
Acest demers vine în urma altuia pe care compania l-a făcut zilele trecute împreună cu Asociația InfoCons- Asociația pentru Protecția Consumatorilor, unde suntem Parteneri în cadrul Campaniei Naționale de educare și informare a consumatorilor „Spală-te pe mâini – Sănătate stă la o picătură distanță” – Tinmar a donat atât resurse materiale cât și 1.000 de teste rapide de depistare COVID-19. Scopul campaniei este acela de a contribui la creșterea nivelului de conștientizare și informare a consumatorilor și în special a celor tineri cu privire la riscurile la care se expun dacă nu beneficiează de o igienă corectă a mâinilor.
În virtutea solidarității am ales să susținem și demersurile Crucii Roșii Române prin campania „România salvează România” în vederea limitării pandemiei cu noul coronavirus, oferindu-le suport prin achiziționarea a altor 1.000 de teste rapide pentru depistarea COVID-19.
„Donațiile susținute de companie sunt un apel la solidaritate și responsabilitate civică în contextul realității cu care ne confruntăm. Este important să facem front comun pentru a ajută autoritățile prin respectarea restricțiilor, cadrele medicale și spitalele, pe cei din prima linie, prin viteză cu care acționăm și ne implicăm uman și financiar pentru a trece cu bine această perioada de criză. Cred că este de datoria noastră să contribuim și să ajutăm sistemul public de sănătate pentru a salva cât mai multe vieți. Suntem convinși că această încercare grea cu care ne confruntăm global poate fi depășită printr-o atitudine pozitivă, pragmatică dar bazată și pe empatie față de cei aflați în dificultate. Dumnezeu să binecuvânteze România”, a declarat Augustin Oancea – fondator și CEO Tinmar Energy.