Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Sănătate |
|

Coronavirus România: Ce industrii s-ar putea îmbunătăți odată cu această criză

Economia pare a fi puternic impactată de pandemia de coronavirus însă această criză poate aduce oportunități de îmbunătățire ale unor domenii și servicii, de exemplu cel medical, cel de IT sau de comunicații.
shutterstock_1104907430

O analiză realizată de casa de brokeraj XTB România arată că serviciile de sănătate şi educaţie de calitate vor deveni o prioritate pentru consumatori şi, drept consecinţă, pentru companii şi, mai ales, autorităţile din statele cele mai afectate de această epidemie.

Industria de IT obţine un impuls semnificativ de a dezvolta produse şi soluţii care să facă viaţa oamenilor mai uşoară și mai eficientă. Industria de telecomunicaţii este, de asemenea, una dintre marile câştigătoare întrucât nevoia oamenilor de internet rapid, oriunde, oricând este mai mare ca niciodată, relatează Digi24.

De asemenea, traficul redus în marile orașe afectate de această pandemie, precum București, va ajuta la remedierea poluării, aerul devenind mai curat. În plus, opțiunea de „work from home” adoptată de majoritatea companiilor a sporit vânzarea de laptop-uri și de sisteme de videoconferință.

Lucrul de acasă a dus la realizarea unui nou indice pe Wall Street. Indicele „Stay at home” conţine 33 de companii care ar putea profita în urma faptului că angajații lucrează de acasă. În indice se regăseşte Netflix (care a câştigat deja 8%), Amazon, Facebook și Sonos.

În plus, companiile farmaceutice cu activitate în cercetare şi dezvoltare care au anunţat că intră în cursa găsirii unui tratament împotriva coronavirusului au obţinut injecţii masive de capital sau creşteri substanţiale ale acţiunilor la bursă, în vreme ce companiile de generice au înregistrat vânzări colosale.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii