Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

CORONAVIRUS |
|

Coronavirus: Ce este Anosmia, simptom pe care îl au în general persoanele asimptomatice infectate cu COVID-19

La nivel global numărul total al persoanelor infectate cu COVID-19 a trecut de 680.000, iar cel al decedaților a ajuns, astăzi, la peste 32.000.
 aboneaza-te
Coronavirus covid 19

Aproximativ o treime dintre persoanele infectate sunt asimptomatice, potrivit Mediafax. Noul coronavirus poate debuta cu simptome precum dificultăți respiratorii, tuse seacă și febră. Însă, specialiștii consideră că aceste simptome ar putea să apară mai târziu la o treime dintre persoanele infectate, iar până atunci pot dezvolta anosmie – adică pierderea mirosului și a gustului, sunt de părere medicii.

Un reprezentant al Societății de Rinologie din Marea Britanie a vorbit despre acest subiect în presa britanică:„În Coreea de Sud, unde testarea este mult mai mare, 30% dintre pacienţii depistaţi pozitiv au avut anosmia drept prim simptom. Vorbim despre cazurile uşoare şi despre asimptomatici. În Iran s-au identificat cazuri izolate, la fel şi în SUA, Franţa ori Italia”, a spus acesta.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii