FacebookTwitterLinkedIn
 Persoana infectată ar fi intrat ilegal în țară pe la granița cu Coreea de Sud, în data de 19 iulie. Este vorba despre un dezertor, care în urmă cu trei ani fugise în Coreea de Sud, iar acum s-a întors, potrivit agenției oficiale nord-coreene, citate de CNN. 

Kim Jong-un a dat ordin să fie puse în izolare câteva regiuni din jurul orașului Kaesong, iar într-o „zonă relevantă” a fost decretată stare de urgență.

Comisia Militară Centrală va face o anchetă la unitatea responsabilă de păzirea graniței, pentru a-i găsi pe cei vinovați de intrarea ilegală a bolnavului în țară. Acestora „li se va administra o pedeapsă severă”, a precizat KCNA.