FacebookTwitterLinkedIn

În acest sens, Florin Burculescu, președintele Cooperativei “Țara Mea” a punctat faptul că intenționează să livreze legumele preluate din aceste zone în aproape toate marile lanțuri de magazine din România, notează Agerpres.

Acesta susține că vor fi introduse standarde de cost, ceea ce va permite fermierilor să primească un preț corect tot anul. Totodată, Florin Burculescu a anunțat că se alătură cooperativei și bazinele legumicole de la Vidra, Lungulețu, Hunedoara, Ilfov și Izbiceni.

“Împreună, cooperativele au aproximativ 200 de membri în județele Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova și Buzău și dispun de peste 100 de hectare de solarii și culturi de legume în camp, 150 hectare de livadă și 1.000 de hectare de culturi vegetale. Legumele de la Vidra, Lungulețu și Izbiceni sunt apreciate pe piața din toată țara”, a specificat președintele Cooperativei “Țara Mea”.

Membrii celor cinci cooperative vor livra peste 35 de sortimente de legume, precum rădăcinoase, cartofi, ardei, varză, vinete, castraveți, salată, conopidă, ceapă, usturoi etc., o parte dintre acestea urmând să se regăseasca pe piața locală și în extrasezon.