„Deși polul discuțiilor din ultima săptămână s-a centrat pe impozitul pe cifra de afaceri a companiilor, problema numărul unu (n.red. – din Noul Program de guvernare) este taxa de solidaritate”, susține Milcev.
Prin taxa de solidaritate, guvernul intenționează să îi taxeze pe cei cu venituri mari, dar nu a anunțat niciun nivel al acesteia. Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, a spus, recent, că se analizează ca veniturile excepționale, pe care le-a considerat de peste plafonul minim de zece salarii minime pe economie, reprezentând 14.500 lei net, ar putea fi taxate suplimentar, de anul viitor. El estima că aproximativ 10% din angajați obțin asemenea venituri.
„Ne focusăm pe cei care câștigă venituri mai mari, de zece ori salariul minim pe economie, după care, după un timp de căutare prin arhive, rezultă că baza de taxare este destul de mică, vorbim de circa 30.000 de persoane. Adică nu este o gaură neagră. Problema pe care ne-am pus-o noi este despre ce taxe vorbim, ce procent, care este targetul. Noi discutam între noi că va fi ceva în jur de 0,5%, mic, simbolic. Am fost surprinși să vedem că au dus la 25%, 10%, procente foarte mari”, a detaliat Andra Cașu, directorul executiv al departamentului de asistență fiscală și juridic din cadrul EY România.
Consultanții fiscali estimează că această taxă i-ar determina pe cei vizați, și care sunt unii dintre cei mai bine pregătiți angajați, să plece din țară sau să evite plata taxelor și impozitelor.
„Dacă se introduce această taxă, oamenii aceștia vor pleca în secunda doi sau vor trece în zona gri”, a punctat Gabriel Sincu, directorul executiv al departamentului de taxe de la EY România.
Cașu a adăugat că un alt risc este ca această taxă de solidaritate să deschidă calea unei impozitări progresive mascate.
Milcev a mai spus că în ceea ce privește taxa de solidaritate are emoții că ar putea fi introdusă de autorități, dar în ceea ce privește impozitul pe cifra de afaceri, chiar dacă va fi introdus, în aproximativ șase luni, România va fi obligată de Comisia Europeană să renunțe la el, deoarece ar contraveni mai multor directive și altor reglementări de la nivelul Comisiei.
Partner-ul de la EY România a completat că, la prima vedere, impozit pe cifra de afaceri simplifică modul de colectare a taxelor – dispare nevoia de consultanți fiscali și ar fi mai puține formulare de completat – și de verificare a companiilor de către Fisc.
„Se ascunde o mare întrebare: Simplificarea nu are cumva un cost? Acest impozit nu este oportun și o să genereze atât câștigători, cât și perdanți. După părerea noastră, știm că daunele vor fi mult mai mari decât câștigurile”, a punctat Milcev.
Printre cele mai afectate de acest impozit vor fi businessurile cu afaceri mari, dar profit redus, care se mențin tocmai datorită cifrei de afaceri ridicate.
„Nu este un impozit pe care putem să îl acceptam rezonabil. Va crea multe tensiuni în sistem”, a adăugat Milcev.