Cautare




, Contributor

I am a Breaking News Editor at Forbes Romania, with a focus on covering important Real Estate and Economic news. Have a news tip? DMs are open on Instagram @andreea__gutu or drop me an email at andree...

News |
|

Construcția canalului între Marea Neagră și Marea Marmara, proiect de miliarde de dolari, va începe în iunie

Sâmbătă, Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că lucrările de construcţie la un canal destinat să facă legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara, un uriaş proiect cu o valoare de mai multe miliarde de dolari, vor începe în luna iunie, chiar dacă pandemia continuă să afecteze economia turcă.
erdogan

Anunţul făcut de preşedintele Erdogan vine după un deceniu de când a lansat acest “proiect nebunesc” privind un canal navigabil cu o lungime de 45 de kilometri care să reducă presiunile asupra Strâmtorii Bosfor. Într-un raport guvernamental publicat în 2019, preţul estimativ al canalului era de 75 de miliarde de lire (13 miliarde de dolari la acea dată), potrivit Agerpres.

Erdogan mizează pe faptul că acest canal va da naştere la noi oraşe de-a lungul rutei şi va crea mii de locuri de muncă, inversând astfel tendinţa de scădere a popularităţii liderului Turciei înaintea alegerilor prezidenţiale din 2023.

“Vom pune fundaţia la Canalul Istanbul la finele lunii iunie”, a spus sâmbătă Erdogan cu prilejul unei ceremonii de aniversare a cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453. “Vom construi două oraşe pe cele două maluri ale Canalului Istanbul. Graţie acestor oraşe, frumuseţea şi importanţa strategică a Istanbulului vor creşte”, a adăugat liderul turc.

Canalul Istanbul ar urma să înceapă în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere, după care se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu. Cu o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi şi centre logistice, urmând a include şi trei tuneluri subterane pentru autovehicule.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii