Cautare




, Contributor

500 miliardari |
|

Constantin Moroianu

Avere: 17-18 milioane de euro Vârstă: 51 de ani Reşedinţă: București Domeniu: Producţie cafea

Constantin Moroianu este proprietarul Cafea Fortuna, singura companie cu capital românesc aflată în topul celor mai mari producători de cafea prezenţi pe piaţa locală. Firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de 22 milioane de euro, mai mare cu 20% faţă de 2008, în condiţiile în care era prezentă doar pe un singur segment de piaţă, cel al cafelei măcinate.

Majorarea a venit pe fondul preţurilor în creştere, dar şi a volumelor mai ridicate comercializate. Nu trebuie uitat că firma se adresează consumatorilor cu venituri medii.

Mai spectaculoasă, în schimb, este creşterea profitului, cu un avans de 80% comparativ cu 2008, de până la 2,9 milioane de euro. Rezultatele sunt remarcabile dacă ţinem cont de scăderea de 10% în volum a pieţei interne, evaluată la 250 milioane de euro în 2009. Pentru 2010, conducerea producătorului mizează pe menţinerea trendului ascendent, cu atât mai mult cu cât a fost atacat un nou segment, cel al cafelei instant odată cu lansarea brandului Fortuna Rendez-Vous.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii