FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 33 de voturi „pentru”, 10 abţineri şi un vot „împotrivă”.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Este un proiect care plasează Bucureştiul în rândul capitalelor europene. Sunt câteva încercări în mediul privat, dacă vor să se asocieze cu noi, le vom acorda sprijin, însă nu este suficient”.

Proiectul este inclus în „Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor în Municipiul Bucureşti”, aprobată în şedinţa CGMB din 27 aprilie, şi prevede realizarea unor studii necesare realizării celor două obiective.

„Realizarea studiilor va beneficia şi de sprijinul unor specialişti în domeniul medicinei veterinare (medici veterinari din cadrul Universităţii de Medicină Veterinară, etologi şi chinologi)”, se arată în proiectul de hotărâre.

CITEȘTE URGENT: O carte despre succes, popularitate, hituri, audiență!